dăinui

DĂINUÍ, dăinuiesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se menţină; a ţine, a dura, a persista. 2. (Rar; despre fiinţe) A trăi, a exista. [Prez. ind. şi: dắinui] – Din scr. danovati.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DĂINU//Í ~iésc intranz. 1) A-şi perpetua existenţa; a continua să fie; a dura; a stărui; a persista. 2) rar (despre fiinţe) A se mai afla în viaţă; a vieţui; a trăi; a exista. [Sil. dăi-nu-i] /<sl. dano vati
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dăinuí (-uésc, -ít), vb. – 1. A dura. – 2. A se prelungi, a fiinţa. Sb. danovati, danujem (Candrea; Scriban). După Şeineanu, II, 152 şi Pascu, II, 130, din tc. dayanmak „a dura”; ipoteză improbabilă. – Der. dăinuitor, adj. (trainic, persistent).
(Dicţionarul etimologic român)

dăinuí vb. (sil. -dăi-), ind. prez. 1 sg. dăinuiésc/dăinui, imperf. 3 sg. dăinuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dăinuiáscă/dăinuie
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DĂINUÍ vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a trăi, a ţine, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cât va ~ lumea şi pământul.) 2. v. menţine.
(Dicţionar de sinonime)

DĂINUÍ vb. v. exista, fi, trăi, vieţui.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A dăinui ≠ a dispera, a pieri
(Dicţionar de antonime)