eșantionare dex - definiţie, sinonime, conjugare
EŞANTIONÁ, eşantionez, vb. I. Tranz. 1. (Rad.) A lua mostre la intervale prestabilite dintr-un semnal, în vederea unor procesări ulterioare. 2. A alege persoanele reprezentative (statistic) care urmează a fi anchetate într-o investigaţie (sociologică). [Pr.: -ti-o-] – Din fr. échantillonner.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

EŞANTIONÁRE, eşantionări, s.f. Acţiunea de a eşantiona. [Pr.: -ti-o-] – V. eşantiona.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A EŞANTION//Á ~éz tranz. (măsuri, greutăţi) A confrunta cu eşantionul. /<fr. échantilloner
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

EŞANTIONÁ vb. I. tr. 1. A verifica, a confrunta (măsurile, greutăţile) cu etalonul. ♦ A tăia un eşantion. 2. A alege persoanele care vor fi interogate în cursul unei anchete prin sondaj, urmărind să se obţină un rezultat reprezentativ, ca şi când ar fi interogată întreaga colectivitate. [Pron. -ti-o-. / < fr. échantillonner].
(Dicţionar de neologisme)

EŞANTIONÁRE s.f. Acţiunea de a eşantiona; selecţie, sondaj; eşantionaj. [Pron. -ti-o-. / < eşantiona].
(Dicţionar de neologisme)

EŞANTIONÁ vb. tr. 1. a confrunta eşantionul cu etalonul. 2. a alege persoanele reprezentative statistic care urmează a fi supuse unei anchete prin sondaj. 3. a lua eşantioane (1) la intervale prestabilite. (< fr. échantillonner)
(Marele dicţionar de neologisme)

eşantioná vb., ind. prez. 1 sg. eşantionéz, 3 sg. şi pl. eşantioneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

eşantionáre s. f. (sil. -ti-o-), pl. eşantionări
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: es esa esan esant esanti

Cuvinte se termină cu literele: re are nare onare ionare