ECHINĂ, echine, s.f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, situată imediat sub abacă. – Din fr. échine, it. echino.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ECHÍNĂ s.f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, aşezată imediat sub abacă. [< fr. échine, it. echino, gr. echinos].
(Dicţionar de neologisme)
ECHIN- v. echino-.
(Dicţionar de neologisme)
ECHÍN, -Ă adj. De cal. ♢ (Med.) Varus echin = deformaţie constând în extensiunea forţată a labei piciorului ca urmare a scurtării muşchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].
(Dicţionar de neologisme)
ECHÍNĂ s. f. 1. urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale. 2. mulură convexă în sfert de cerc, situată imediat sub abaca unui capitel doric. 3. ornament al capitelului coloanei ionice; ovă. (< fr. échine)
(Marele dicţionar de neologisme)
echínă s. f., g.-d. art. echínei; pl. echíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ECHÍNĂ s.f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, aşezată imediat sub abacă. [< fr. échine, it. echino, gr. echinos].
(Dicţionar de neologisme)
(Dicţionar de neologisme)
ECHÍN, -Ă adj. De cal. ♢ (Med.) Varus echin = deformaţie constând în extensiunea forţată a labei piciorului ca urmare a scurtării muşchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].
(Dicţionar de neologisme)
ECHÍNĂ s. f. 1. urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale. 2. mulură convexă în sfert de cerc, situată imediat sub abaca unui capitel doric. 3. ornament al capitelului coloanei ionice; ovă. (< fr. échine)
(Marele dicţionar de neologisme)
echínă s. f., g.-d. art. echínei; pl. echíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)