ecuator

ECUATÓR s.n. 1. (Geogr.) Cerc imaginar pe suprafaţa pământului, rezultat din intersecţia cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărţindu-l în două emisfere şi reprezentând cercul de referinţă al latitudinii terestre; p. ext. zona care se întinde până la câteva grade latitudine nordică şi sudică de acest cerc; zonă ecuatorială. 2. Cercul mare al unei sfere, obţinut prin intersecţia acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei. ♢ Ecuator ceresc = cercul mare al sferei cereşti, situat într-un plan perpendicular pe linia polilor Pământului. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équateur, lat. aequator.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ECUATÓR n. Cerc imaginar pe suprafaţa Pământului care împarte globul pământesc în două emisfere, nordică şi sudică. [Sil. e-cu-a-tor] /<fr. équateur, lat. equator
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ECUATÓR s.n. 1. Cerc imaginar al cărui plan este perpendicular pe axa polilor tereştri şi ale cărui puncte sunt egal depărtate de aceştia. ♢ Ecuator ceresc = cercul mare al sferei cereşti în al cărui plan se află ecuatorul pământesc. 2. Cercul mare rezultat din intersectarea planului ecuatorului terestru cu sfera cerească. [Pron. -cu-a-, scris şi equator, pl. (rar) -oare, var. ecvator s.n. / < fr. équateur, it. equatore, cf. lat. aequare – a face să fie egal].
(Dicţionar de neologisme)

ECUATÓR s. n. 1. cerc mare, imaginar, pe suprafaţa Pământului, al cărui plan este perpendicular pe axa polilor şi ale cărui puncte sunt egal depărtate de aceştia. o ~ ceresc = cercul mare al sferei cereşti în al cărui plan se află ecuatorul terestru. 2. (mat.) unul dintre cercurile mari ale unei sfere. 3. linie imaginară care înconjură echidistant de poli o formaţie anatomică mai mult sau mai puţin sferică. (< fr. équateur, lat. aequator)
(Marele dicţionar de neologisme)

ecuatór s. n. (sil. -cu-a-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)