electrocutare

ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. şi refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ELECTROCUTÁRE, electrocutări, s.f. Faptul de a (se) electrocuta; străbatere a unui organism viu de către un curent electric de intensitate capabilă să-i provoace o vătămare sau chiar moartea. – V. electrocuta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ELECTROCUT//Á ~éz tranz. A face să se electrocuteze. /<fr. électrocuter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ELECTROCUT//Á mă ~éz intranz. A muri sub acţiunea curentului electric. /<fr. électrocuter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ELECTROCUTÁ vb. I. tr., refl. A (se) omorî cu ajutorul unui curent electric. [< fr. électrocuter].
(Dicţionar de neologisme)

ELECTROCUTÁRE s.f. Acţiunea de a (se) electrocuta şi rezultatul ei; electrocuţiune; electrotraumatism. [< electrocuta].
(Dicţionar de neologisme)

ELECTROCUTÁ vb. tr., refl. a (se) accidenta, a (se) omorî, ca urmare a trecerii curentului electric prin corp. (< fr. électrocuter)
(Marele dicţionar de neologisme)

electrocutá vb., ind. prez. 1 sg. electrocutéz, 3 sg. şi pl. electrocuteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

electrocutáre s. f., g.-d. art. electrocutării; pl. electrocutări
(Dicţionar ortografic al limbii române)