electromecanică

ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicaţiile combinate ale mecanicii şi electrotehnicii. 2. S.f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicaţiile tehnice ale electricităţii, ale termodinamicii şi ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ELECTROMECÁNI//C¹ ~că (~ci, ~ce) Care ţine de electromecanică; propriu electromecanicii. /<fr. électromécanique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ELECTROMECÁNI//C² ~ci m. Specialist în electromecanică. /<fr. électromécanique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ELECTROMECÁNICĂ f. Ramură a electrotehnicii care se ocupă cu studiul aplicaţiilor tehnice ale mecanicii şi ale electricităţii. /<fr. électromécanique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ELECTROMECÁNIC, -Ă adj. Referitor la electromecanică. ♦ (Despre dispozitive mecanice) Comandat electric. [Cf. fr. électromécanique].
(Dicţionar de neologisme)

ELECTROMECÁNICĂ s.f. Disciplină care se ocupă cu aplicaţiile tehnice ale mecanicii şi ale electricităţii. [Gen. -cii. / cf. fr. électromécanique].
(Dicţionar de neologisme)

ELECTROMECÁNIC¹ s. m. mecanic cu pregătire de electrician. (după fr. électromécanicien)
(Marele dicţionar de neologisme)

ELECTROMECÁNIC², -Ă I. adj. referitor la electromecanică. ♢ (despre dispozitive mecanice) comandat electric. II. s. f. disciplină care studiază aplicaţiile electricităţii la mecanică. (< fr. électromécanique)
(Marele dicţionar de neologisme)

electromecánic adj. → mecanic
(Dicţionar ortografic al limbii române)

electromecánică s. f., g.-d. art. electromecánicii
(Dicţionar ortografic al limbii române)