elenă dex - definiţie, sinonime, conjugare
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care aparţine Greciei antice sau populaţiei ei, privitor la Grecia antică sau la populaţia ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S.m. şi f. Persoană care făcea parte din populaţia de bază a Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ELÉN ~ă (~i, ~e) Care aparţine Greciei antice sau populaţiei ei; din Grecia antică. [Var. elin]/ <ngr. Hellen, lat. Hellenes
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ELÉNĂ f. mai ales art. Limba greacă veche. [Var. elină] /<ngr. Hellen, lat. Hellenes
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

elén (elénă), adj. – Din Grecia antică. – Var. (înv.) elin. Gr. Ἔλληνος (sec. XVI). – Der. elenic, adj.; helenism, s.n.; elenist, s.m.; eleniza, vb.; elinesc, adj. (înv., elen, grec; păgîn); elineşte, adv. (în greceşte).
(Dicţionarul etimologic român)

ELÉN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Grecia antică (Elada). ♢ s. f.; în forma elină) limba greacă veche. (< fr. hellène)
(Marele dicţionar de neologisme)

elén adj. m., s. m., pl. eléni; (persoană) f. sg. elénă, pl. eléne
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ELÉN adj. v. elenic.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: el ele elen

Cuvinte se termină cu literele: na ena lena