elită dex - definiţie, sinonime, conjugare

elită

[Sinonime]
ELÍTĂ, elite, s.f. Grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc. ♦ Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ♢ Loc. adj. De elită = ales, deosebit, distins. – Din fr. élite.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ELÍT//Ă ~e f. 1) Partea cea mai bună, mai de frunte. ♢ De ~ cu calităţi deosebite; distins; ales. 2) Grup de oameni privilegiaţi, care au pretenţii de superioritate. /<fr. élite
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ELÍTĂ s.f. 1. Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ♢ De elită = ales, deosebit. 2. Parte a unei societăţi care are o poziţie superioară în ansamblul grupului social respectiv; ♢ teoria elitelor = teorie adoptată de unele curente sociologice care susţine că în orice societate sarcina conducerii vieţii sociale îi revine unui grup restrâns de oameni, superior dotaţi, elitei. [< fr. élite, cf. lat. eligere – a alege].
(Dicţionar de neologisme)

ELÍTĂ s. f. 1. ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. o de ~ = ales, deosebit. 2. parte a unei societăţi împărţite în clase antagoniste, care are o poziţie superioară în ansamblul grupului social respectiv. o teoria ~lor = elitism. 3. plantă izolată care întruneşte în cea mai mare măsură complexul de caractere şi însuşiri pentru ameliorare. (< fr. élite)
(Marele dicţionar de neologisme)

elítă s. f., pl. elíte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ELÍTĂ s. (fig.) cremă, floare, frunte, spumă. (~ tineretului.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: el eli elit

Cuvinte se termină cu literele: ta ita lita