emanare dex - definiţie, sinonime, conjugare
EMANÁ, emán, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a împrăştia un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-şi avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

EMANÁRE, emanări, s.f. Acţiunea de a emana şi rezultatul ei. – V. emana.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A EMAN//Á emán 1. tranz. (mirosuri, gaze, vapori) A împrăştia în toate părţile; a face să cuprindă spaţii tot mai largi; a degaja; a exala. 2. intranz. A-şi trage originea; a avea o anumită origine; a proveni; a deriva. Decretul emană de la guvern. /<fr. émaner, lat. emanare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

EMANÁ vb. I. 1. tr. A degaja, a exala. 2. intr. A proveni, a-şi trage originea. [P.i. emán şi -nez. / < fr. émaner, it., lat. emanare].
(Dicţionar de neologisme)

EMANÁ vb. I. tr. 1. a degaja un gaz, un miros etc.; a exala. 2. a transmite, a remite. II. intr. 1. a proveni, a-şi avea originea. 2. a (se) produce. (< fr. émaner, lat. emanare)
(Marele dicţionar de neologisme)

emaná vb., ind. prez. 1 sg. emán, 3 sg. şi pl. emánă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

emanáre s. f., g.-d. art. emanării; pl. emanări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
EMANÁ vb. 1. a degaja, a emite, a exala, a împrăştia, a răspândi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.) 2. v. degaja. 3. a proveni, (fig.) a izvorî. (Decretul ~ de la puterea legiuitoare.)
(Dicţionar de sinonime)

EMANÁRE s. 1. v. emanaţie. 2. v. degajare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: em ema eman emana emanar

Cuvinte se termină cu literele: re are nare anare manare