emergență

EMERGÉNT, -Ă, emergenţi, -te, adj. (Despre un corp, o radiaţie etc.) Care iese dintr-un mediu după ce l-a traversat. – Din fr. émergent, lat. emergens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

EMERGÉNŢĂ, emergenţe, s.f. Ieşire a razelor luminoase, corpusculare etc. dintr-un mediu după ce l-au traversat. – Din fr. émergence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

EMERGÉN//T ~tă (~ţi, ~te) Care iese din mediul pe care l-a traversat. /<fr. émergent, lat. emergens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

EMERGÉNŢ//Ă ~e f. Ieşire a unor raze (luminoase), a unor fluide sau a unei radiaţii din mediul în care se află. /<fr. émergence
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

EMERGÉNT, -Ă adj. (Despre radiaţii, corpuri) Care iese dintr-un mediu după ce l-a străbătut. ♢ Teoria evoluţiei emergente = teorie idealistă şi metafizică cu privire la procesul dezvoltării, potrivit căreia apariţia noilor calităţi este absolut spontană şi imprevizibilă. [< fr. émergent, cf. lat. emergere – a ieşi].
(Dicţionar de neologisme)

EMERGÉNŢĂ s.f. Ieşire a unui corp, a unei substanţe, a unei radiaţii din mediul unde se găseşte. [< fr. émergence].
(Dicţionar de neologisme)

EMERGÉNT, -Ă adj. care emerge. ♢ (despre radiaţii, corpuri) care iese dintr-un mediu după ce l-a străbătut. (< fr. émergent, lat. emergens)
(Marele dicţionar de neologisme)

EMERGÉNŢĂ s. f. 1. ieşire a unui corp, a unei radiaţii dintr-un mediu. 2. (biol.) apariţie a unui organ nou sau a unor proprietăţi noi, de ordin superior. 3. (fig.) formă a schimbării văzută ca o naştere efectivă a ceva cu totul nou. (< fr. émergence)
(Marele dicţionar de neologisme)

emergént adj. m., pl. emergénţi; f. sg. emergéntă, pl. emergénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

emergénţă s. f., g.-d. art. emergénţei; pl. emergénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)