emers dex - definiţie, sinonime, conjugare
EMÉRGE, pers. 3 emérge, vb. III. Intranz. (Fiz.; despre corpuri, radiaţii etc.) A ieşi dintr-un mediu după ce l-a traversat. – Din fr. émerger.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A EMÉRGE emérg intranz. (despre radiaţii, corpuri etc.) A ieşi dintr-un mediu după ce l-a traversat. /<fr. émerger, lat. emergere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

EMÉR//S ~să (~şi, ~se) (despre plante) Care are organele dezvoltate la suprafaţa apei. /<germ. emers
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

emérge (-g, emérs), vb. – A ieşi dintr-un mediu după ce l-a traversat. Lat. emergere (sec. XIX). – Der. emergent, adj.; emergenţă, s.f.; emersiune, s.f., din lat.
(Dicţionarul etimologic român)

EMÉRS, -Ă adj. (op. s u b m e r s) Care apare, care iese din apă. ♦ (Despre plante acvatice) La care unele organe se dezvoltă la suprafaţa apei. [< germ. emers].
(Dicţionar de neologisme)

EMÉRGE vb. intr. 1. (despre corpuri, radiaţii) a ieşi, a ţâşni la suprafaţă din apă. 2. (fig.) a apărea, a se arăta; a se manifesta. (< fr. émerger, lat. emergere)
(Marele dicţionar de neologisme)

EMÉRS, -Ă adj. 1. care iese la suprafaţa apei. 2. (bot.; despre muguri, nervuri) bine reliefat pe suprafaţa unui organ. ♢ (despre plante acvatice) la care unele organe se dezvoltă la suprafaţa apei. (< germ. emers)
(Marele dicţionar de neologisme)

emérge vb., ind. prez. 3 sg. emérge
(Dicţionar ortografic al limbii române)

emérs adj. m., pl. emérşi; f. sg. emérsă, pl. emérse
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: em eme emer

Cuvinte se termină cu literele: rs ers mers