enunțiativ dex - definiţie, sinonime, conjugare

enunțiativ

[Sinonime]
ENUNŢIATÍV, -Ă, enunţiativi, -e, adj. Care conţine o enunţare. ♢ Propoziţie enunţiativă = propoziţie care exprimă o constatare, prezentând o acţiune sau o stare ca reală. [Pr.: -ţi-a-] – Din fr. énonciatif, lat. enuntiativus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ENUNŢIATÍV ~ă (~i, ~e) Care ţine de enunţ; propriu enunţului. ♢ Propoziţie ~ă propoziţie prin care vorbitorul comunică ceva în legătură cu un obiect sau fenomen. [Sil. -ţi-a-] /<fr. énonciatif, lat. enuntiativus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ENUNŢIATÍV, -Ă adj. Care enunţă, care conţine o enunţare. ♢ Propoziţie enunţiativă (şi s.f. ) = propoziţie care exprimă o constatare, prezentând o acţiune sau o stare ca reală. [Pron. -ţi-a-. / cf. it. enunziativo].
(Dicţionar de neologisme)

ENUNŢIATÍV, -Ă adj. care conţine o enunţare. o propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie afirmativă sau negativă care exprimă un fapt real, realizabil sau ireal; propoziţie expozitivă. (< fr. énonciatif, lat. enuntiativus)
(Marele dicţionar de neologisme)

enunţiatív adj. m. (sil. -ţi-a-), pl. enunţiatívi; f. sg. enunţiatívă, pl. enunţiatíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ENUNŢIATÍV adj. expozitiv. (O propoziţie ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: en enu enun enunt enunti

Cuvinte se termină cu literele: iv tiv ativ iativ tiativ