epigramă

EPIGRÁMĂ, epigrame, s.f. Specie a poeziei lirice, de proporţii reduse, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situaţii etc. şi se termină printr-o poantă ironică. – Din fr. épigramme, lat. epigramma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

EPIGRÁM//Ă ~e f. Poezie lirică de proporţii reduse care satirizează trăsăturile morale negative ale unei persoane sau anumite stări de lucruri, terminându-se, de obicei, printr-o poantă ironică. [Sil. -pi-gra-] /<fr. épigramme, lat. epigramma
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

EPIGRÁMĂ s.f. 1. (Ant.) Inscripţie pe morminte, monumente, vase etc. 2. (Lit.) Specie de poezie (scurtă) cu caracter satirizant, care se sfârşeşte printr-o poantă ironică, muşcătoare la adresa unui personaj, a unui fapt etc. [< fr. épigramme, it., lat. epigramma, cf. gr. epi – deasupra, gramma – inscripţie].
(Dicţionar de neologisme)

EPIGRÁMĂ s. f. 1. (ant.) inscripţie pe pietre funerare, monumente, vase etc. 2. poemă scurtă pe orice temă, de felul celor cultivate în epoca elenistică la Alexandria. 3. specie de poezie scurtă, cu caracter satirizant, care se sfârşeşte printr-o poantă ironică, muşcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt etc. (< fr. épigramme, lat. epigramma)
(Marele dicţionar de neologisme)

epigrámă s. f. (sil. -gra-), g.-d. art. epigrámei; pl. epigráme
(Dicţionar ortografic al limbii române)