epitet

EPITÉT, epitete, s.n. Determinant expresiv pus pe lângă un substantiv sau pe lângă un verb pentru a scoate în evidenţă mai nuanţat o trăsătură a obiectului sau a acţiunii şi pentru a da mai multă expresivitate artistică creaţiei respective. ♦ Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. – Din fr. épithète, lat. epitheton.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

EPITÉT ~e n. 1) Cuvânt lămuritor cu funcţie expresivă, care determină un substantiv sau un verb. 2) Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. /<fr. épithete, lat. epitheton
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

EPITÉT, epitete, s.n. Determinant expresiv, de obicei cu funcţiune de adjectiv, pus pe lângă un substantiv. – Fr. épithète (lat. lit. epitheton).
(Dicţionarul limbii române moderne)

EPITÉT s.n. (Lit.) Cuvânt aşezat lângă un substantiv pentru a-l lămuri, a-l determina cât mai nuanţat. ♦ Calificativ. [Pl. -te (rar) -turi. / < fr. épithète, it. epiteto, cf. gr. epitheton – adăugat].
(Dicţionar de neologisme)

EPITÉT s. n. figură de stil constând în alăturarea unui cuvânt de un altul pentru a-l lămuri, a-l determina cât mai nuanţat. ♢ calificativ. (< fr. épithète, lat. epithetum, gr. epitheton)
(Marele dicţionar de neologisme)

epitét s. n., pl. epitéte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
EPITÉT s. (LIT.) calificativ.
(Dicţionar de sinonime)