ÉPOCĂ, epoci, s.f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebeşte de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră (2.) ♢ Expr. A face epocă = a atrage atenţia, a face vâlvă, a se impune la un moment dat; a marca o modă. 2. Timp în care se repetă, periodic, acelaşi lucru în aceleaşi condiţii. Epoca topirii zăpezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. şi: epócă. – Var.: (înv.) épohă s.f.] – Din fr. époque.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÉPO//CĂ ~ci f. 1) Perioadă de timp din dezvoltarea istorică a omenirii sau a universului, marcată de anumite evenimente importante sau caracterizată printr-o anumită stare de lucruri; eră. ~ca bronzului. 2) Timp marcat de un anumit eveniment sau de anumite fenomene caracteristice, care se repetă cu regularitate. 3) Subdiviziune a timpului geologic, mai mică decât perioada din care constă istoria Pământului. [G.-D. epocii] /<fr. époque
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
épocă (époci), s.f. – Perioadă, eră. – Var. (înv.) epohă, epohi. Ngr. ἐποχή (sec. XVII, cf. Gáldi 183) şi modern din fr. époque. – Der. epocal, adj. (memorabil).
(Dicţionarul etimologic român)
ÉPOCĂ s.f. 1. Perioadă, interval de timp din istorie, marcat prin anumite evenimente importante. ♢ A face epocă = a marca o modă, a lăsa o amintire durabilă. 2. Timp, moment, vreme (când se repetă ceva periodic la aceleaşi condiţii). 3. Subdiviziune a unei ere geologice. [Pl. -ci, -ce, var. epohă s.f. / < fr. époque, it. epoca, cf. gr. epoche – timp de oprire].
(Dicţionar de neologisme)
ÉPOCĂ s. f. 1. perioadă din istorie marcată prin anumite evenimente şi trăsături specifice importante. o a face ~ = a se impune la un anumit moment, a lăsa o amintire durabilă. 2. timp, moment, vreme (când se repetă ceva periodic). 3. subdiviziune a unei perioade geologice. (< fr. époque, gr. epokhe)
(Marele dicţionar de neologisme)
épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÉPOCĂ s. 1. v. perioadă. 2. v. eră. 3. v. ani. 4. v. eon.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÉPO//CĂ ~ci f. 1) Perioadă de timp din dezvoltarea istorică a omenirii sau a universului, marcată de anumite evenimente importante sau caracterizată printr-o anumită stare de lucruri; eră. ~ca bronzului. 2) Timp marcat de un anumit eveniment sau de anumite fenomene caracteristice, care se repetă cu regularitate. 3) Subdiviziune a timpului geologic, mai mică decât perioada din care constă istoria Pământului. [G.-D. epocii] /<fr. époque
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
ÉPOCĂ s.f. 1. Perioadă, interval de timp din istorie, marcat prin anumite evenimente importante. ♢ A face epocă = a marca o modă, a lăsa o amintire durabilă. 2. Timp, moment, vreme (când se repetă ceva periodic la aceleaşi condiţii). 3. Subdiviziune a unei ere geologice. [Pl. -ci, -ce, var. epohă s.f. / < fr. époque, it. epoca, cf. gr. epoche – timp de oprire].
(Dicţionar de neologisme)
ÉPOCĂ s. f. 1. perioadă din istorie marcată prin anumite evenimente şi trăsături specifice importante. o a face ~ = a se impune la un anumit moment, a lăsa o amintire durabilă. 2. timp, moment, vreme (când se repetă ceva periodic). 3. subdiviziune a unei perioade geologice. (< fr. époque, gr. epokhe)
(Marele dicţionar de neologisme)
épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÉPOCĂ s. 1. v. perioadă. 2. v. eră. 3. v. ani. 4. v. eon.
(Dicţionar de sinonime)