erete

ERÉTE, ereţi, s.m. Gen de păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliii, cu corpul zvelt, ciocul scurt şi foarte încovoiat şi cu câte un disc de pene pe părţile laterale ale capului (Circus); pasăre din acest gen. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ERÉ//TE ~ţi m. Pasăre sedentară răpitoare de talie medie, cu cioc scurt şi coroiat, cu gheare lungi şi aripi late; uliu. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

eréte (eréţi), s.m. – Pasăre răpitoare asemănătoare cu uliul (Falco subbuteo). – Var. harete, (înv.) hăreţ, herete, harete, hereu, hărău. Probabil de la arete „berbec de prăsilă”, datorită modului său de a se repezi să împungă (Scriban). Mai puţin probabilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 488, din gr. ἱεράϰιος, prin intermediul unei var. ionice *ἱερήϰιος (după Pascu, Suf., 39, din ngr. γεράϰι, cf. mr. g’iraz. După DAR, din mag. harács „varietate de vultur”).
(Dicţionarul etimologic român)

erete, ereţi s.m. poliţist. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

eréte s. m., pl. eréţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ERÉTE s. (ORNIT.) 1. (Circus) (reg.) gaie, (Olt. şi Transilv.) uligaie. 2. v. uliu. 3. (Astur palumba-rius) uliu, (reg.) cobăţ, găinar, hărău, porumbar. 4. (Falco subbuteo subbuteo) (reg.) şoim de vară, şoimul ciocârliilor, şoimul rândunelelor.
(Dicţionar de sinonime)