erou dex - definiţie, sinonime, conjugare

erou

[Sinonime]
ERÓU, eroi, s.m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♢ Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai înaltă distincţie în Republica Socialistă România; persoană care a primit această distincţie. ♦ Ostaş căzut pe câmpul de luptă. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenţia asupra sa. 3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate şi o fiinţă pământeană, înzestrată cu puteri supraomeneşti sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. – Din fr. héros, lat. heros.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ERÓ//U ~i m. 1) Persoană care se distinge prin bărbăţie, vitejie şi curaj pe câmpul de luptă. 2) Persoană care se remarcă într-un domeniu de activitate prin muncă şi calităţi morale înalte. 3) Personaj principal al unei opere literare. ~ul unui roman. 4) Personaj mitic născut dintr-o fiinţă pământească şi o zeitate; semizeu. /<fr. héros, lat. heros
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

eróu (erói), s.m. – Persoană care se distinge prin vitejie, prin curaj. Fr. héros, cu finala ca în ecou. – Der. (din fr.) eroic, adj.; eroină, s.f.; eroism, s.n.
(Dicţionarul etimologic român)

ERÓU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic născut dintr-un muritor şi o divinitate, înzestrat cu puteri supraomeneşti şi despre care se povesteau fapte măreţe; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte măreţe. 2. Persoană vestită prin forţa, vitejia şi biruinţele sale în războaie, în lupte; personalitate distinsă prin faptele sale măreţe. ♦ Ostaş căzut pe câmpul de luptă. 3. Persoană deosebită prin calităţile sale morale şi prin acţiunile sale măreţe; om care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. ♢ (În trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de înaltă distincţie acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o muncă de valoare excepţională pentru societate; persoană care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei întâmplări. [< lat. heros, cf. fr. héros].
(Dicţionar de neologisme)

ERÓU s. m. 1. (ant.) personaj mitologic născut dintr-un muritor şi o zeitate, înzestrat cu puteri supraomeneşti sau celebru prin faptele sale; semizeu. 2. persoană care se distinge prin vitejie şi curaj excepţional în războaie sau în împrejurări deosebit de grele etc. ♦ ostaş căzut pe câmpul de luptă. 3. om deosebit prin calităţile sale morale şi prin acţiunile sale, care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. 4. personaj al unei opere literare. ♦ personaj principal al unei întâmplări. (< fr. héros, lat. heros)
(Marele dicţionar de neologisme)

eróu s. m., art. eróul; pl. erói, art. eróii
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ERÓU s. 1. v. viteaz. 2. v. personaj.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Erou ≠ laş, poltron, fricos
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: er ero

Cuvinte se termină cu literele: ou rou