eter dex - definiţie, sinonime, conjugare
ETÉR, (1, 2, 4) eteri, s.m. (3) eteruri, s.n. 1. S.m. Combinaţie organică lichidă, incoloră, foarte volatilă şi inflamabilă, cu miros aromatic specific, obţinută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S.m. Substanţă ipotetică (a cărei existenţă nu este admisă de fizica modernă) având proprietăţi fizice contradictorii, care ar umple întregul spaţiu şi ale cărei oscilaţii ar constitui undele electromagnetice. 3. S.n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S.m. (În concepţia unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alături de foc, apă, pământ şi aer) din care ar fi alcătuite corpurile cereşti. – Din fr. éther, lat. aether.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ETÉR ~i m. 1) Compus organic volatil şi inflamabil, obţinut prin fierberea alcoolului etilic cu acid sulfuric, care este folosit în industria materialelor plastice, a fibrelor sintetice şi în medicină. 2) Mediu material care ar umple spaţiul din univers. 3) fig. Înveliş gazos care înconjoară Pământul; aer; atmosferă; văzduh; cer. /<fr. éther, lat. aether
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ETÉR s.m. 1. (În filozofia antică) Al cincilea element constitutiv al cosmosului (alături de foc, apă, aer şi pământ). 2. Compus organic obţinut din alcooli sau din fenoli, foarte întrebuinţat în industrie. 3. Fluid ipotetic care ar exista pretutindeni în spaţiu şi ale cărui oscilaţii ar constitui undele electromagnetice. // s.n. (Fig.) Spaţiul atmosferic. [Pl. -ri, (s.n.) -ruri. / < fr. éther, cf. gr. aither – aer curat].
(Dicţionar de neologisme)

ETÉR1 I. s. m. 1. (ant.) al cincilea element consecutiv al cosmosului (alături de foc, apă, aer şi pământ). 2. compus organic rezultat, prin elimintarea apei, din combinarea unui alcool cu un acid. 3. compus organic obţinut prin fierberea alcoolului etilic cu acid sulfuric, lichid incolor, foarte volatil şi inflamabil, cu miros aromatic specific, folosit ca solvent în industrie, în medicină etc. II. s. n. (fig.) aer, atmosferă, cer, văzduh. (< fr. éther, lat. aether, gr. aither, cer)
(Marele dicţionar de neologisme)

ETER2(O)- elem. heter(o)-.
(Marele dicţionar de neologisme)

eter, eteruri s.n. 1. visare. 2. drog. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

etér („combinaţie organică lichidă”, fil. „element al universului”) s. m., pl. etéri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

etér (aer, atmosferă) s. n., pl. etéruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ETER FENILMETÍLIC s. v. anisol.
(Dicţionar de sinonime)

ETÉR s. v. aer, atmosferă, cer, slavă, spaţiu, văzduh, zări.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: et ete

Cuvinte se termină cu literele: er ter