exclamare dex - definiţie, sinonime, conjugare
EXCLAMÁ, exclám, vb. I. Tranz. A rosti ceva cu ton ridicat (şi prelungit), ca urmare a unei stări afective puternice; a striga. – Din fr. exclamer, lat. exclamare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

EXCLAMÁRE, exclamări, s.f. Acţiunea de a exclama şi rezultatul ei; exclamaţie. ♢ Semnul exclamării = semn de punctuaţie, întrebuinţat după o interjecţie, după un vocativ sau după o propoziţie exclamativă sau imperativă. – V. exclama.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A EXCLAMÁ exclám tranz. (cuvinte, fraze etc.) A rosti cu o intonaţie deosebită. /<fr. exclamer, lat. exclamare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

EXCLAM//ÁRE ~ări f. v. A EXCLAMA. ♢ Semnul ~ării semn de punctuaţie folosit după interjecţii, după propoziţii exclamative şi imperative sau după vocativ. /v. a exclama
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

EXCLAMÁ vb. I. tr. A scoate o exclamaţie; a striga. [P.i. exclám, 3,6 -mă, var. esclama vb. I. / < fr. exclamer, lat. exclamare].
(Dicţionar de neologisme)

EXCLAMÁRE s.f. Exclamaţie. ♢ Semnul exclamării = semn de punctuaţie (!) întrebuinţat după o interjecţie, după un vocativ sau după o propoziţie exclamativă sau imperativă. [Var. esclamare s.f. / < exclama].
(Dicţionar de neologisme)

EXCLAMÁ vb. tr. a scoate o exclamaţie; a striga. (< fr. exclamer, lat. exclamare)
(Marele dicţionar de neologisme)

EXCLAMÁRE s. f. acţiunea de a exclama; exclamaţie. o semnul ~ării = semn de punctuaţie (!) după o interjecţie, un vocativ sau o propoziţie exclamativă ori imperativă. (< exclama)
(Marele dicţionar de neologisme)

exclamá vb., ind. prez. 1 sg. exclám, 3 sg. şi pl. exclámă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

exclamáre s. f. → clamare
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
EXCLAMÁ vb. a striga. (Bravo!, a ~ el.)
(Dicţionar de sinonime)

EXCLAMÁRE s. v. exclamaţie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ex exc excl excla exclam

Cuvinte se termină cu literele: re are mare amare lamare