EXCLAMÁ, exclám, vb. I. Tranz. A rosti ceva cu ton ridicat (şi prelungit), ca urmare a unei stări afective puternice; a striga. – Din fr. exclamer, lat. exclamare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
EXCLAMÁŢIE, exclamaţii, s.f. Cuvânt, propoziţie sau frază rostită cu un ton ridicat (şi prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică; strigăt, exclamare. – Din fr. exclamation, lat. exclamatio.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A EXCLAMÁ exclám tranz. (cuvinte, fraze etc.) A rosti cu o intonaţie deosebită. /<fr. exclamer, lat. exclamare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
EXCLAMÁŢI//E ~i f. Cuvânt, propoziţie sau frază care exprimă o stare afectivă puternică. /<fr. exclamation, lat. exclamatio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
EXCLAMÁ vb. I. tr. A scoate o exclamaţie; a striga. [P.i. exclám, 3,6 -mă, var. esclama vb. I. / < fr. exclamer, lat. exclamare].
(Dicţionar de neologisme)
EXCLAMÁŢIE s.f. Cuvânt, propoziţie sau frază rostită într-un anumit fel, cu o anumită modulaţie, prin care se exteriorizează o emoţie, un sentiment; strigăt. [Gen. -iei, var. exclamaţiune s.f. / cf. fr. exclamation, lat. exclamatio].
(Dicţionar de neologisme)
EXCLAMÁŢIE s. f. 1. cuvânt, propoziţie, frază rostite cu o anumită modulaţie a vocii, prin care se exteriorizează o emoţie, un sentiment; strigăt. 2. figură de stil prin care autorul exprimă, cu autorul unei exclamaţii (1), un sentiment puternic. (< fr. exclamation, lat. exclamatio)
(Marele dicţionar de neologisme)
exclamá vb., ind. prez. 1 sg. exclám, 3 sg. şi pl. exclámă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
exclamáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. exclamáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. exclamáţiei; pl. exclamáţii, art. exclamáţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
EXCLAMÁ vb. a striga. (Bravo!, a ~ el.)
(Dicţionar de sinonime)
EXCLAMÁŢIE s. exclamare, strigăt, (rar) strigare. (~ de aprobare.)
(Dicţionar de sinonime)
PUNCT DE EXCLAMÁŢIE s. v. semnul excla-maţiei, semnul exclamării.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
EXCLAMÁŢIE, exclamaţii, s.f. Cuvânt, propoziţie sau frază rostită cu un ton ridicat (şi prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică; strigăt, exclamare. – Din fr. exclamation, lat. exclamatio.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
EXCLAMÁŢI//E ~i f. Cuvânt, propoziţie sau frază care exprimă o stare afectivă puternică. /<fr. exclamation, lat. exclamatio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
EXCLAMÁ vb. I. tr. A scoate o exclamaţie; a striga. [P.i. exclám, 3,6 -mă, var. esclama vb. I. / < fr. exclamer, lat. exclamare].
(Dicţionar de neologisme)
EXCLAMÁŢIE s.f. Cuvânt, propoziţie sau frază rostită într-un anumit fel, cu o anumită modulaţie, prin care se exteriorizează o emoţie, un sentiment; strigăt. [Gen. -iei, var. exclamaţiune s.f. / cf. fr. exclamation, lat. exclamatio].
(Dicţionar de neologisme)
EXCLAMÁŢIE s. f. 1. cuvânt, propoziţie, frază rostite cu o anumită modulaţie a vocii, prin care se exteriorizează o emoţie, un sentiment; strigăt. 2. figură de stil prin care autorul exprimă, cu autorul unei exclamaţii (1), un sentiment puternic. (< fr. exclamation, lat. exclamatio)
(Marele dicţionar de neologisme)
exclamá vb., ind. prez. 1 sg. exclám, 3 sg. şi pl. exclámă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
exclamáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. exclamáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. exclamáţiei; pl. exclamáţii, art. exclamáţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
EXCLAMÁ vb. a striga. (Bravo!, a ~ el.)
(Dicţionar de sinonime)
EXCLAMÁŢIE s. exclamare, strigăt, (rar) strigare. (~ de aprobare.)
(Dicţionar de sinonime)
PUNCT DE EXCLAMÁŢIE s. v. semnul excla-maţiei, semnul exclamării.
(Dicţionar de sinonime)