exilare

EXILÁ, exilez, vb. I Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baştină sau din ţară). [Pr.: eg-zi-] – Din fr. exiler.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

EXILÁRE, exilări, s.f. Acţiunea de a (se) exila. [Pr.: -eg-zi-] – V. exila.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A EXIL//Á ~éz tranz. A trimite în exil; a surghiuni; a deporta. /<fr. exiler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE EXIL//A mă ~éz intranz. A pleca de bunăvoie în exil. /<fr. exiler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

EXILÁ vb. I. tr. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din ţara, din locul de baştină). [< fr. exiler].
(Dicţionar de neologisme)

EXILÁRE s.f. Acţiunea de a (se) exila. [< exila].
(Dicţionar de neologisme)

EXILÁ vb. tr., refl. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil. (< fr. exiler)
(Marele dicţionar de neologisme)

exila, exilez v.r. (deţ.) a executa o lungă pedeapsă privativă de libertate. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

exilá vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exiléz, 3 sg. şi pl. exileáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

exiláre s. f. [x pron. gz], g.-d. art. exilării; pl. exilări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
EXILÁ vb. 1. v. surghiuni. 2. a pribegi. (A fost nevoit să se ~.)
(Dicţionar de sinonime)

EXILÁRE s. 1. v. surghiunire. 2. v. exil.
(Dicţionar de sinonime)