EXILÁ, exilez, vb. I Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baştină sau din ţară). [Pr.: eg-zi-] – Din fr. exiler.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
EXILÁT, -Ă, exilaţi, -te, adj. (Adesea substantivat) Pedepsit cu exilul, izgonit sau plecat din ţara sa, aflat în exil; surghiunit. ♦ Fig. Retras, izolat. [Pr.: eg-zi-] – V. exila.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A EXIL//Á ~éz tranz. A trimite în exil; a surghiuni; a deporta. /<fr. exiler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE EXIL//A mă ~éz intranz. A pleca de bunăvoie în exil. /<fr. exiler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
EXILÁ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival Care este pedepsit cu exil sau este plecat de bunăvoie din ţara sa. /v. a exila
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
EXILÁ vb. I. tr. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din ţara, din locul de baştină). [< fr. exiler].
(Dicţionar de neologisme)
EXILÁT, -Ă adj., s.m. şi f. Condamnat la exil; surghiunit. ♦ (Fig.) Retras, izolat. [< exila].
(Dicţionar de neologisme)
EXILÁ vb. tr., refl. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil. (< fr. exiler)
(Marele dicţionar de neologisme)
EXILÁT, -Ă adj., s. m. f. 1. condamnat la exil; aflat în exil. 2. (fig.) retras, izolat. (< exila)
(Marele dicţionar de neologisme)
exila, exilez v.r. (deţ.) a executa o lungă pedeapsă privativă de libertate. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
exilá vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exiléz, 3 sg. şi pl. exileáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
EXILÁ vb. 1. v. surghiuni. 2. a pribegi. (A fost nevoit să se ~.)
(Dicţionar de sinonime)
EXILÁT adj., s. (JUR.) alungat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit, (livr.) relegat, (înv.) surghiun.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
EXILÁT, -Ă, exilaţi, -te, adj. (Adesea substantivat) Pedepsit cu exilul, izgonit sau plecat din ţara sa, aflat în exil; surghiunit. ♦ Fig. Retras, izolat. [Pr.: eg-zi-] – V. exila.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE EXIL//A mă ~éz intranz. A pleca de bunăvoie în exil. /<fr. exiler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
EXILÁ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival Care este pedepsit cu exil sau este plecat de bunăvoie din ţara sa. /v. a exila
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
EXILÁ vb. I. tr. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din ţara, din locul de baştină). [< fr. exiler].
(Dicţionar de neologisme)
EXILÁT, -Ă adj., s.m. şi f. Condamnat la exil; surghiunit. ♦ (Fig.) Retras, izolat. [< exila].
(Dicţionar de neologisme)
EXILÁ vb. tr., refl. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil. (< fr. exiler)
(Marele dicţionar de neologisme)
EXILÁT, -Ă adj., s. m. f. 1. condamnat la exil; aflat în exil. 2. (fig.) retras, izolat. (< exila)
(Marele dicţionar de neologisme)
exila, exilez v.r. (deţ.) a executa o lungă pedeapsă privativă de libertate. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
exilá vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exiléz, 3 sg. şi pl. exileáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
EXILÁ vb. 1. v. surghiuni. 2. a pribegi. (A fost nevoit să se ~.)
(Dicţionar de sinonime)
EXILÁT adj., s. (JUR.) alungat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit, (livr.) relegat, (înv.) surghiun.
(Dicţionar de sinonime)