experienţă
[Sinonime]
EXPERIÉNŢĂ, experienţe, s.f. 1. Totalitatea cunoştinţelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii social-istorice, al interacţiunii materiale dintre om şi lumea exterioară. 2. Verificare a cunoştinţelor pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. ♦ Experiment. ♢ Expr. A face o experienţă = a face o încercare. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. expérience, lat. experientia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
EXPERIÉNŢ//Ă ~e f. 1) Ansamblu de cunoştinţe într-un domeniu de activitate achiziţionate în procesul practicii îndelungate. Schimb de ~. 2) Rezultat al interacţiunii omului cu lumea obiectivă, reflectat în conştiinţă. 3) Procedeu de cercetare în ştiinţă constând în provocarea intenţionată a unor fenomene, pentru a le studia în anumite condiţii; experiment. [G.-D. experienţei; Sil. ex-pe-ri-en-ţă] /<fr. expérience, lat. experientia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
EXPERIÉNŢĂ s.f. 1. Totalitatea cunoştinţelor despre realitatea înconjurătoare pe care oamenii le obţin în procesul practicii social-istorice. 2. Provocare intenţionată a unui fenomen pentru a-i studia fazele de dezvoltare; experiment. ♦ Încercare, probă făcută personal cu un lucru. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. expérience, lat. experientia].
(Dicţionar de neologisme)
EXPERIÉNŢĂ s. f. 1. totalitatea cunoştinţelor despre realitatea înconjurătoare pe care oamenii le obţin în procesul practicii social-istorice. 2. procedeu de cercetare în ştiinţă, constând în reproducerea sau modificarea intenţionată a unui fenomen, cu scopul observării lui în condiţiile speciale create; experiment (1). ♢ încercare, făcută personal cu un lucru. (< fr. expérience, lat. experientia)
(Marele dicţionar de neologisme)
experiénţă s. f. (sil. -ri-en-), g.-d. art. experiénţei; pl. experiénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
EXPERIÉNŢĂ s. 1. practică, rutină, (înv.) ispită, ispitire. (Cunoaşte ceva din ~.) 2. v. experiment.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
EXPERIÉNŢ//Ă ~e f. 1) Ansamblu de cunoştinţe într-un domeniu de activitate achiziţionate în procesul practicii îndelungate. Schimb de ~. 2) Rezultat al interacţiunii omului cu lumea obiectivă, reflectat în conştiinţă. 3) Procedeu de cercetare în ştiinţă constând în provocarea intenţionată a unor fenomene, pentru a le studia în anumite condiţii; experiment. [G.-D. experienţei; Sil. ex-pe-ri-en-ţă] /<fr. expérience, lat. experientia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
EXPERIÉNŢĂ s. f. 1. totalitatea cunoştinţelor despre realitatea înconjurătoare pe care oamenii le obţin în procesul practicii social-istorice. 2. procedeu de cercetare în ştiinţă, constând în reproducerea sau modificarea intenţionată a unui fenomen, cu scopul observării lui în condiţiile speciale create; experiment (1). ♢ încercare, făcută personal cu un lucru. (< fr. expérience, lat. experientia)
(Marele dicţionar de neologisme)
experiénţă s. f. (sil. -ri-en-), g.-d. art. experiénţei; pl. experiénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
EXPERIÉNŢĂ s. 1. practică, rutină, (înv.) ispită, ispitire. (Cunoaşte ceva din ~.) 2. v. experiment.
(Dicţionar de sinonime)