fâș dex - definiţie, sinonime, conjugare
FÂŞ1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de mişcarea frunzelor, a hârtiei etc. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FÂŞ2, fâşuri, s.n. 1. Material impermeabil subţire, folosit pentru confecţionarea hainelor de ploaie. 2. Haină de ploaie confecţionată din acest material. – Din fâş1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FÂS interj. Cuvânt care imită zgomotul şuierător produs de un gaz care iese cu presiune printr-un orificiu strâmt. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FÂŞ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de foşnetul frunzelor, al hârtiei etc.). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FÂS interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de ieşirea unui gaz sub presiune printr-un orificiu îngust). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fîş interj. – Exprimă şuieratul sau fluieratul. – Var. fîşt, interj. (exprimă zgomotul unei mişcări rapide şi scurte); fliş, interj. (exprimă şuieratul). Creaţie expresivă, cf. Puşcariu, Dacor., I, 86; Iordan, BF, VII, 257. – Der. fîşîi (var. fîş(f)ăi, fîş(f)îi, fîşcii, foş(f)ăi, fojgăi, foşcălui), vb. (a şuiera, a vibra; a trosni; a mişuna); fîşcii, vb. (Mold., a vorbi printre dinţi); fîşni (var. foşni, foşnăi), vb. (a şuiera); fîşiială (var. fîşîială, fîşneală, foşcăială, fojgăială; fîşiitură, fîşcîitură, foşnitură, foşcăitură), s.f. (trosnet, şuierat); fîşîitor (var. foşnitor, fojgăitor, foşcăitor), adj. (care foşneşte); fişcă, s.f. (nuia, bici); fişcăi, vb. (Trans., a şuiera); fîşcău, s.n. (Bucov., iarbă); fiştigoaie, s.f. (trişcă); foşnet, s.n. (şuier, zumzet, trosnet), în loc de foşnit, alterat ca sunet, răcnet, etc.; fîşneţ, adj. (ager; cu sensul de „mîndru” pe care îl propune DAR nu ne este cunoscut). Fiştoc (var. sfiştoc), s.n. (mătăuz; mănunchi) este un der. de la fişcă, cu suf. -oc. Prin metateză s-a obţinut şfichiu, s.n. (pleasnă de bici), numit astfel fiindcă face să pocnească biciul (după Cihac, II, 338, din ceh. švih „lovitură de bici”; după Scriban, din sl. sŭvitŭkŭ „tăietură, secţionare”); der. şfichiui, vb. (a biciui, a muşca, a răni); şfichiuială, s.f. (muşcătură). De la var. fliş (cu l expresiv, cf. flacără, flămînd), provin: flişcă, s.f. (trişcă; palmă, lovitură; femeie vorbăreaţă); frişcă, s.f. (nuia; palmă, lovitură; codobatură; smîntănă bătută; fată frumoasă, mîndreţe de fată), alterare a cuvîntului anterior (pentru sensul de „smîntănă bătută”, cf. fr. crême fouettée); trecerea semantică la „fată frumoasă” este firească, prin intermediul noţiunii de „lucru excelent”; cf. sp. guayabo, Iordan, BF, VII, 265); flişcui (var. flişcăi, flişchii), vb. (a şuiera; a biciui); flişcoaie, s.f. (trişcă); fliuşcă, s.f. (trişcă; femeie certăreaţă; măsură de capacitate pentru băuturi alcoolice, în valoare de un sfert de litru), ultimul sens prin încrucişare cu germ. Fläschchen „sticluţă”; fliuşcar, s.m. (beţiv). Cf. fleur, fluştura.
(Dicţionarul etimologic român)

fîs interj. – Exprimă sunetul produs de gaze sub presiune. – Var. fos. Creaţie expresivă. – Der. fîsîi, vb. (a fluiera, a şuiera, a gîfîi; despre gîşte, a sîsîi; a scăpa vînturi); fîsîială, s.f. (şuierat); fîsîitor, adj. (şuierător); fîsîitură, s.f. (şuierat; vînt, băşină); fosăi, vb. (a sufla tare, a şuiera, a fluiera); fosăială, s.f. (şuierat). Cf. piş, fîş.
(Dicţionarul etimologic român)

fâs, fâsuri s.n. 1. eşec. 2. decepţie. 3. emisie de gaze intestinale. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

fas, fasuri s.m. cap, ţeastă. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

fâş interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fâş s. n., pl. fâşuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fâs interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FÂŞ s. v. impermeabil.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fa

Cuvinte se termină cu literele: as