fâț dex - definiţie, sinonime, conjugare
FĂT, feţi, s.m. 1. Produs de concepţie din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mişcări proprii şi formele caracteristice speciei şi până când se naşte; fetus. 2. (Pop. şi poetic) Fecior, fiu; băiat, copil. ♢ (Pop.) Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecţiune, bunăvoinţă etc. unui tânăr. ♦ Făt-Frumos = erou principal din basme, înzestrat cu frumuseţe fizică şi morală, cu bunătate, curaj şi vitejie ieşite din comun; p. gener. (ca nume comun) băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (Pop.) Făt-logofăt = copil cu însuşiri (fizice) deosebite, minunate. – Lat. fetus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FÂŢ interj. Cuvânt care imită o mişcare (continuă). – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FĂT feţi m. 1) (la om şi la mamifere) Organism în stadiul intrauterin de viaţă, din momentul când începe să se mişte şi până la naştere; fetus. 2) poet. Persoană de sex masculin, luată în raport cu părinţii săi; băiat; fiu; fecior. ♢ ~ Frumos personaj principal în poveştile româneşti, înzestrat cu cele mai alese calităţi fizice şi morale. /<lat. fetus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FÂŢ interj. pop. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda o mişcare bruscă sau mişcări continue alternative). ♢ ~ încolo, ~ încoace ba încolo, ba încoace; când încolo, când încoace. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

făt (féţi), s.m. – 1. Fetus. – 2. Pui de animal. – 3. Copil, prunc. – 4. (Trans.) Sacristan. – Mr. fetu, istr. fet. Lat. fĕtus (Puşcariu 586; Candrea-Dens., 560; Densusianu, GS, II, 314; REW 3273 şi 3272; DAR), cf. sard. fedu, calabr. (fetazze), prov. (fedoun) „miel”, fr. (faon). Cf. şi fată, făta, fecior. Sensul 3 este înv., se păstrează mai ales în expresii fixe, ca făt logofăt „copil minune”, Făt-Frumos. Cf. flăcău.
(Dicţionarul etimologic român)

fîţ interj. – Exprimă ideea de mişcare rapidă. – Var. fîţa, fî(r)ţa-fî(r)ţa. Creaţie expresivă, cf. bîţ, hîţ, fîşt. – Der. fîţă (var. fiţă), s.f. (plevuşcă, peşte mărunt; varietate de grindel, Cobitis taenia; băiat ager, descurcăreţ; femeie de serviciu); fîrţă, s.f. (copil, băiat; fată; tînără uşuratică; flecuşteţ, nimic); fîrţîgău, s.m. (persoană versatilă, volubilă, fără minte); fîţîi, vb. (a mişca repede; refl., a fierbe, a se agita; refl., a se răsuci; refl., a se fandosi), cu var. rară fîrţîi, fîţcîi (după Cihac, II, 108, aflat în legătură cu ceh. frcati „a se mişca”, sb. fercati „a zburătăci”); fîrţîitor, adj. (care se mişcă); fîţîială, s.f. (agitaţie, larmă; legănare; moft, nazuri); fiţă, s.f. (plevuşcă; Arg., moft, nazuri); fiţărae, s.f. (Arg., moft, nazuri); fartiţii, s.f. pl. (Arg., nazuri); fiţuică, s.f. (notiţe folosite de elevi pentru a copia la examene; ziar de categorie inferioară), probabil prin confuzia fr. fiche cu fiţă, datorită rapidităţii cu care trebuie consultată (după Tiktin, în legătură cu germ. Fitzel „bucată”). – Din rom. provine rut. facygati (Miklosich, Wander., 14).
(Dicţionarul etimologic român)

făt-frumós (băiat, bărbat frumos) s. m., pl. feţi-frumóşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Făt-Frumós s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

făt s. m., pl. feţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

făt-logofăt s. m., pl. feţi-logoféţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fâţ/fâţa interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FĂT s. v. fetus.
(Dicţionar de sinonime)

FĂT s. v. băiat, cântăreţ, copil, dascăl, diac, fecior, fiu, paracliser, psalt, pui, ţârcovnic.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fa

Cuvinte se termină cu literele: at