fățuitoare dex - definiţie, sinonime, conjugare
FĂŢUITÓR, -OÁRE, făţuitori, -oare, subst. 1. S.m. şi f. Persoană care făţuieşte. 2. S.n. Rindea specială folosită pentru făţuirea sau pentru îndreptarea feţei scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S.f. Unealtă cu care se întinde şi se netezeşte tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drişcă. 4. S.n. Cuţit puţin curbat, cu două mânere, care serveşte, în tăbăcărie, la făţuirea manuală a pieilor. [Pr.: -ţu-i-] – Făţui + suf. -lor.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FĂŢUIT//OÁRE1 ~óri f. Unealtă de zidărie folosită pentru netezirea tencuielii, a betonului etc.; drişcă. [Sil. -ţu-i-] /a făţui + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FĂŢUIT//ÓR ~oáre n. 1) Unealtă de tâmplărie, de forma unei rindele, cu care se făţuiesc scândurile sau piesele de lemn. 2) Cuţit puţin curbat, cu două manere, folosit la făţuirea manuală a pieselor din lemn. /a făţui + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FĂŢUIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. Persoană specializată în operaţii de făţuire. /a făţui + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

făţuitoáre (persoană) s. f. (sil. -ţu-i-), g.-d. art. făţuitoárei; pl. făţuitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

făţuitoáre (unealtă) s. f. (sil. -ţu-i-), g.-d. art. făţuitórii; pl. făţuitóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

făţuitór (persoană) s. m. (sil. -ţu-i-), pl. făţuitóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

făţuitór (unealtă) s. n. (sil. -ţu-i), pl. făţuitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FĂŢUITOÁRE s. v. drişcă.
(Dicţionar de sinonime)

FĂŢUITÓR s. v. rindea.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fa fat fatu fatui fatuit

Cuvinte se termină cu literele: re are oare toare itoare