fălțuit dex - definiţie, sinonime, conjugare
FĂLŢUÍ, fălţuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falţul pieile tăbăcite pentru a le reduce şi a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, ţigle etc. un falţ (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falţului. 3. A îndoi şi a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau în vederea broşării ori a legării). – Din germ. falzen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FĂLŢUÍT1 s.n. Fălţuire. – V. fălţui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FĂLŢUÍT2, -Ă, fălţuiţi, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care şi-a redus şi şi-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falţul. 2. (Despre unele materiale de construcţie) Care are falţ, prevăzut cu falţ. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit şi împăturit (în vederea broşării sau a legării). – V. fălţui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FĂLŢU//Í ~iésc tranz. 1) (piei tăbăcite) A prelucra cu falţul. 2) (scânduri, cărămizi, ţigle) A prevedea cu un falţ. 3) (coli imprimate) A împături într-o anumită ordine (pentru a broşa, a mânui mai uşor etc.) /<germ. falzen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fălţui, fălţuiesc v.t. a istovi / a epuiza un partener de sex. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

fălţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. fălţuiésc, imperf. 3 sg. fălţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. fălţuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fălţuít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FĂLŢUÍ vb. (TEHN.) a lămbui.
(Dicţionar de sinonime)

FĂLŢUÍT s. (TEHN.) fălţuire, lămbuire.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fa fal falt faltu faltui

Cuvinte se termină cu literele: it uit tuit ltuit altuit