fărâmat dex - definiţie, sinonime, conjugare
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ♢ Expr. (Tranz.) A-şi fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-şi bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FĂRÂMÁT1 s.n. Faptul de a (se) fărâma. – V. fărâma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FĂRÂMÁT2, -Ă, fărâmaţi, -te, adj. (Pop.) Sfărâmat, spart, zdrobit, frânt. ♦ Nimicit, distrus. [Var.: fărmát, -ă adj.] – V. fărâma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FĂRÂMÁ fărâm tranz. 1) A face să se fărâme. 2) fig. A face să nu mai existe; a nimici; a prăpădi; a distruge. ~ oastea. /Din fărâmă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE FĂRÂMÁ se fărâmă intranz. A se transforma în fărâme; a se desface în bucăţi mici. /Din fărâmă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fărîmá (fărấm, fărâmát), vb. – A sparge, a face bucăţi. – Var. (s)făr(î)ma, (s)făr(î)mi. Lat. *ex-formāre, cf. it. sformare „a desfigura”, sformato „diform”. Rezultatul sfărma este normal (pentru oă, cf. fără); formele cu î se datorează unei încrucişări cu dărîma, v. aici. În general se explică acest cuvînt prin fărîmă „fragment”, care se consideră identic cu alb. theṝimë (‹ mr. sîrmă) „fragment”, theṝmoń (‹ mr. sîrmare) „a sparge” şi derivat din lat. *farrimen, de la far „alac” (Puşcariu, Conv. lit., XXXV, 818 şi ZRPh., XXVII, 739; Puşcariu 582; Giuglea, Dacor., III, 598; Philippide, II, 712; Rosetti, II, 116), ipoteză dificil de admis din punct de vedere semantic (cf. REW 3202). Diez, Gramm., I, 281, urmat de Körting 3950, Meyer 90 şi Scriban, propusese lat. fragmen, care reprezintă de asemenea dificultăţi. Alb. pare a proveni din rom. – Cf. înfărma. Der. fărîmă, s.f. (fragment, bucată; firimitură; rest); fărîmăcios (var. (s)făr(î)măcios, (s)făr(î)micios), adj. (care se fărîmă, inconsistent); fărîmat (var. (s)făr(î)mat, (s)făr(î)mit), s.n. (spargere; fărîmare; oboseală, rău, ameţeală); fărîmător (var. (s)făr(î)mător, (s)făr(î)mitor), adj. (care (s)fărîmă); fărîmătură (var. (s)făr(î)mătură, (s)făr(î)mitură, fir(i)mitură), s.f. (fărîmare; distrugere; spargere, hernie; firimitură; resturi); în ultimele var. pare a fi intervenit o încrucişare cu fir; fărîmiţa (var. sfăr(î)miţa, (s)făr(î)mica, (s)făr(î)miţi, fir(i)miţi), vb. (a face bucăţele, a face firimituri), din dim. fărîmiţă.
(Dicţionarul etimologic român)

fărâmá vb., ind. prez. 1 sg. fărâm, 3 sg. şi pl. fărâmă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fărâmát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FĂRÂMÁ vb. v. sfărâma.
(Dicţionar de sinonime)

FĂRÂMÁT adj. v. zdrobit.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fa far fara faram farama

Cuvinte se termină cu literele: at mat amat ramat aramat