fătare dex - definiţie, sinonime, conjugare
FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Despre animale mamifere) A naşte, a face pui. – Lat. fetare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FĂTÁRE, fătări, s.f. Fătat. – V. făta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FĂTÁ pers. 3 fátă tranz. (despre femelele animalelor mamifere) A face să apară pe lume. /<lat. fetare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FĂŢ//ÁRE ~ări f. Loc special amenajat pentru treierat; arie /<lat. facialis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fătá (fătát, fătát), vb. – A făta. – Mr. fitare, fet, megl. fet. Lat. fĕtare (Puşcariu 587; Candrea-Dens., 562; REW 3271; DAR), cf. sard. fedare, sicil. fitari, abruz. fetá, march. fetâ, piem. fe (în sicil. şi abruz. cu sensul special de „a face ouă”), Santander jedar. Der. fătăciune, s.f. (fătat al oilor; înv., dobăndă luată pentru pămînt; ţarc rezervat pentru oi să fete; fătat; organ genital al vacii), cu suf. -ciune, ca mortăciune, spurcăciune (după Candrea-Dens., 563 şi REW, direct din lat. fetationem); fătăciunat, s.n. (înv., numărătoare a turmelor); fătat, s.n. (acţiunea de a făta); fătătoare, adj. (care fată); fătătoare, s.f. (care fată; organ genital al vacii).
(Dicţionarul etimologic român)

fătá vb., ind. prez. 3 sg. fátă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fătáre s. f., g.-d. art. fătării; pl. fătări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

făţáre s.f. (reg.) 1. faţă de arie, locul unde se treieră cerealele. 2. faţă de masă; pânzătură, măsăriţă, pomeselnic. 3. (înv.) făţărnicie, făţărie, prefăcătorie, ipocrizie.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
FĂTÁ vb. a face, a naşte, (prin Transilv.) a pui. (Vaca a ~ un viţel.)
(Dicţionar de sinonime)

FĂTÁRE s. fătat, naştere, parturiţie. (~ unui mânz.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fa fat fata fatar

Cuvinte se termină cu literele: re are tare atare