faúlă (-le), s.f. – (Trans. de Vest) Mod de a fi , aspect, aparenţă. – Var. făulă. Lat. fābŭla „istorie”, cf. subula › sula, stabulum › staul; schimbarea de accent ca în audio › aud. Cuvîntul nu a fost studiat, şi circulă puţin; însă pare a însemna, mai curînd decît „aspect fizic”, ceva în sensul de „dispoziţie, ţinută”. Cf. citatul lui Frîncu-Candrea, în DAR; ian spune-mi făula lui. Tiktin şi DAR dau cuvîntul drept necunoscut. Este dublet de la fabulă. Cf. it. fola „priveşte” (Battisti, III, 1676).
(Dicţionarul etimologic român)
făúlă, făúle, s.f. (reg.) formă, faţă, mutră.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionarul etimologic român)
făúlă, făúle, s.f. (reg.) formă, faţă, mutră.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)