fa dex - definiţie, sinonime, conjugare
FA1 s.m. invar. (Muz.) Treapta a patra din gama majoră tip; sunetul şi notaţia corespunzătoare acestei trepte. ♦ Una dintre cheile muzicale. – Din it. fa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FA2 interj. v. .
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

interj. (Pop.) Termen cu care cineva se adresează la ţară unei persoane de sex feminin. [Var.: fa interj.] – Scurtat din fa[tă] şi influenţat de .
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confecţionarea lui de către altcineva. Îşi face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a aşeza. Face o casă. Face fânul stoguri. 3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică. 5. A stabili o lege, o convenţie, o înţelegere. 6. A câştiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregăti ceva într-un anumit scop. Îşi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a aţâţa, a aprinde focul. ♢ A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naşte. ♦ Expr. (Pop. şi fam.) De când l-a făcut mă-sa sau de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna. ♢ (Despre soţi) A procrea. ♢ (Despre mamifere) A făta. ♢ (Despre păsări) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinţe şi plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea. A făcut o bătătură. ♢ A se îmbolnăvi de... A făcut scarlatină. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naştere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burtă (sau) pântece = a se îngrăşa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a făcut, ce-a dres, că a reuşit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face să se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să... Nu mă face să plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-şi schimbe starea iniţială, să ajungă într-o anumită situaţie. L-a făcut om. ♢ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoşi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceţi din piatră aur. ♢ Expr. A face din ţânţar armăsar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a făcut măgar. ♢ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-şi alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou şi cu oţet v. oţet. V. 1. A săvârşi, a făptui, a comite. ♢ Expr. Face ce face şi... = încearcă prin toate mijloacele şi izbuteşte să...; nu ştiu cum procedează că...; vorba e că... A nu avea ce face (sau ce să facă) = a) a nu avea o ocupaţie; b) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situaţie, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudenţă, o prostie, o gafă. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îţi merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul şi imposibilul) să (sau ca să) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplăcută şi purtând accentul în frază) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)...? = ce ţi s-a întâmplat că...? care e cauza că...? Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am făcut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută. Văzând şi făcând = procedând conform situaţiei, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relaţii între...; b) a o păţi, a suporta consecinţele faptelor sale. Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru şi altul)? Ce interesează? şi ce-i cu asta? N-are a face! = nu interesează! n-are importanţă! (Refl.) S-a făcut! = ne-am înţeles! s-a aranjat! Fii fără grijă! 2. A provoca, a da naştere la..., a cauza, a pricinui. A făcut o încurcătură ♢ Expr. Nu face nimic! = (formulă de politeţe cu care se răspunde celui ce-şi cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nici o importanţă! A i-o face (bună sau lată sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (şi bună) = a-i pricinui cuiva un rău, un neajuns. A(-şi) face inimă rea (sau sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma. A-şi face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda. I-a făcut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Şi-a făcut datoria. ♢ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacţie (comercială). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatură. ♦ A studia, a urma un curs sau o formă de învăţământ. Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenţia printr-un gest; a da cuiva să înţeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap că a înţeles. ♢ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninţa (pe cineva) cu degetul arătător. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând şi deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanţă. A făcut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el şi-a făcut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a acţiona; a se comporta. Fă cum ştii. ♦ Refl. (În construcţii interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău). 3. (În superstiţii, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstiţii) A vrăji, a fermeca; a descânta. I-a făcut de boală. II. 1. A valora, a preţui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...; a o coti (spre...). Am făcut la dreapta. ♢ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fă-te încoace! 2. A zice, a spune. Am să te cert, făcea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau roşu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare. ♢ Impers. (Pop.) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginaţie). Se făcea că vede un palat. 2. (despre drumuri, văi etc.) A se desfăşura, a se deschide (înaintea ochilor). Se făcea o vale lungă. 3. (despre senzaţii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naşte, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de... I s-a făcut frică. ♢ A fi cuprins de o dorinţă nestăpânită pentru ceva, a simţi dorul de... I s-a făcut de ducă. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a făcut cu el? ♦ Expr. Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face că... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a făcut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se îngălbeni. A se face vânăt = a se învineţi. A se face roşu. = a se înroşi, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpînire cu forţa sau fără a-i aparţine. A se face în două = (despre drumuri, reţele etc.) a se bifurca, a se despărţi, a se ramifica. ♢ A ajunge la numărul de..., la un total de... Ceata se face de două sute de oşteni. ♢ A îmbrăţişa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♢ Intranz. A îndeplini o treabă sau o funcţie ocazională. ♢ (determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăşi” etc.) A redeveni. S-a făcut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face că pleacă. ♢ Intranz. A-şi lua înfăţişarea de..., a se arăta, a-şi da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FA1 m. invar. 1) Notă muzicală situată pe treapta a patra din gama majoră tip. 2) Sunetul corespunzător acestei note. ♢ Cheia ~ cheia de bas. /<it. fa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FA2 interj. pop. (se foloseşte ca adresare către o persoană de sex feminin). /Din fa[]
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A FÁCE fac 1. tranz. I. 1) (bunuri materiale sau valori spirituale) A realiza prin efort fizic sau intelectual. ~o casă. ~ poezii. 2) (obiecte care necesită îngrijire) A aranja în ordinea cuvenită. ~ patul. 3) (avere, bani etc.) A aduna, sporind mereu. ♢ ~ banul cu ciocanul a câştiga uşor bani mulţi. 4) (urmat de o propoziţie complementară cu verbul la conjuctiv) A determina acţionând într-un anumit fel. ~ să plece. 5) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a califica; a eticheta; a considera; a taxa. ♢ A-l ~ (pe cineva) cum îi vine la gură a ocărî (pe cineva), folosind cuvinte la întâmplare. 6) (mai ales abstracte) A efectua, procedând într-un anumit fel. ~ un bine.Tace şi face se spune despre cineva care înfăptuieşte pe tăcute un lucru surprinzător. Una zice şi alta face spune într-un fel şi procedează altfel. Uşor de zis, greu de făcut (sau uşor a zice, greu ~) nu e uşor să rezolvi o problemă complicată. ~ pomană a) a dărui cuiva ceva; b) a face cuiva un mare bine. ~ abstracţie a nu lua în considerare; a ignora. ~ uz de forţă a folosi puterea în scopuri nepermise. A nu avea ce face (sau ce să facă) a) a nu fi ocupat cu ceva; b) a nu avea posibilitatea de a se împotrivi; a nu avea încotro. Ce are ~ ? a) ce importanţă, ce legătură este? N-are ~ n-are importanţă. 7) (supărări, necazuri, plăceri, bucurii etc.) A avea drept efect; a pricinui; a cauza; a provoca; a produce. ♢ A-i ~ cuiva de lucru a complica cuiva rezolvarea unei chestiuni. A i-o ~ bună (sau lată) a pricinui un mare rău. 8) (pictură, ştiinţă, politică etc.) A practica în mod sistematic. 9) (în îmbinări cu substantivul ce indică o instituţie sau o formă de învăţământ) A frecventa, studiind. ~ Universitatea. 10) (drumuri, distanţe) A străbate de la un capăt la altul; a parcurge. ♢ A-şi ~ drum (la cineva) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. 11) (intervale de timp, perioade) A consuma, efectuând un lucru. ♢ ~ chindia a se odihni la chindii. II. (în îmbinări stabile) 1) (sugerează ideea de semnalizare) ~ (cuiva) cu degetul. ~ (cuiva) cu ochiul (sau din ochi). 2) (sugerează ideea de transformare) ~ om (pe cineva). ♢ ~ de ocară (sau de ruşine) a compromite, atrăgând oprobriul public. ~ (pe cineva) din cal măgar a-şi bate joc de cineva, înjosindu-l. ~ (pe cineva) cuc (sau tun) a-l îmbăta tare (pe cineva). ~ (cuiva) coastele pântece a bate tare pe cineva. ~ praf (pe cineva) a nimici, a distruge pe cineva. ~ ochii mari a se mira. ~ fălci (burtă sau pântece) a se îngrăşa. ~ genunchi a se evidenţia urmele genunchilor la pantalonii purtaţi mult. 3) (sugerează ideea de îmbolnăvire) ~ gâlci. 4) (sugerează ideea de perpetuare a speciei) ~ copii. ~ fructe. ~ floare. 5) (sugerează ideea de relaţie) ~ prietenie.~ gură a face gălăgie. III. (împreună cu unele substantive formează locuţiuni verbale având sensul substantivului cu care se imbină): ~ chef a chefui. ~ glume a glumi. A-şi ~ griji a se îngrijora. ~ dragoste (sau sex) a săvârşi actul sexual; a se împerechea. 2. intranz. I. 1) A acţiona după cum dictează împrejurările sau conştiinţa; a proceda. 2) (mai ales în superstiţii) A vesti apariţia (unui fenomen sau a unui eveniment). ~ a ploaie. 3) (în poveşti şi în superstiţii) A lega prin vrăji; a vrăji; a fermeca. ~ de dragoste. 4) A prezenta o anumită valoare (bănească); a valora; a preţui; a costa. Cât face un palton? 5) A fi egal. Trei ori trei fac nouă. 6) A prezenta interes. Face să vezi acest oraş. 7) A fi convenabil. Face să zbori cu avionul. 8) (în vorbirea dialogată ca remarcă a autorului) A exprima prin grai; a reda prin cuvinte; a zice; a spune. 9) (urmat de un complement circumstanţial ce indică o direcţie) A lua direcţia; a se îndrepta; a apuca. ~ la stânga. ~ spre sat. 10) A căutaapară altfel decât este. ~ pe deşteptul. II. (împreună cu onomatopeele formează locuţiuni verbale intranzitive) ~ hârşti! ~ zdup. /<lat. facere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE FÁCE mă fac intranz. I. 1) A avea loc accidental; a se întâmpla. Ce se face pe lume!Ce s-a făcut (cu cineva)? Ce s-a întâmplat (cu cineva)? S-a făcut! ne-am inţeles! 2) A se crea aparenţa; a se părea; a părea. Se făcea că zburăm. 3) A începe să fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare.~ nevăzut a dispărea. ~ de ocară (sau de ruşine) a se compromite, atrăgându-şi oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE.~ mort în păpuşoi a se preface. II. (în îmbinări) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stări ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre căi de comunicaţie) ~ drum. ~ pârtie. 3) (despre senzaţii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerând ideea de procurare sau de obţinere) ~ cu casă. ~ cu diplomă. 2. tranz. A trece dintr-o stare în alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

interj. – Formulă generică de adresare pentru femei; fato, femeie. – Var. fa, făi. Origine incertă. După Puşcariu 588, Tiktin, REW 3273, DAR şi Scriban, ar fi abreviere de la fată, prin analogie cu . Pare mai probabilă der. de la fie, dialectal fiiă, cf. forma înv. fă-sa „fie-sa” citată de Scriban. Iordan, BF, VII, 254, propune drept etimon foemina, care pare mai puţin probabilă. Cuvînt cunoscut în Munt., Mold. şi Bucov. (ALR, I, 199); în Mold. mai ales fa. Curent la ţară, se consideră vulgarism în limba literară.
(Dicţionarul etimologic român)

fáce (fác, făcút), vb. – 1. A înfăptui, a produce. – 2. A crea, a izvori. – 3. A da formă. – 4. A construi, a dura, a edifica. – 5. A plăsmui, a imagine, a scrie, a picta. – 6. A naşte, a da viaţă, a aduce pe lume. – 7. A rodi, a da roade. – 8. A produce, a provoca. – 9. A transforma, a preface, a deveni. – 10. A însuma, a valora. – 11. A petrece, a parcurge un interval de timp. – 12. A săvîrşi, a făptui, a comite. – 13. A executa, a practica, a exercita. – 14. A se ocupa cu ceva. – 15. A se afla, a se găsi. – 16. A pregăti, a aranja. – 17. A curăţa. – 18. A întocmi, a elabora. – 19. A aprinde. – 20. A găti, a pregăti. – 21. A împărţi cărţile de joc. – 22. A proceda, a se comporta. – 23. A se descurca. – 24. A stabili, a introduce. – 25. A ţine, a efectua, a organiza. – 26. A vorbi, a rosti. – 27. A vrăji, a fermeca. – 28. A pricinui, a cauza. – 29. A se îndrepta, a o lua spre. – 30. (Refl.) A deveni, a ajunge. – 31. (Refl.) A se preface, a se preschimba. – 32. A se produce, a se ivi. – 33. (Refl.) A creşte, a se forma. – 34. (Refl.) A se arăta. – 35. (Refl.) A părea, a da impresia. – 36. (Refl.) A se abate, a se îndepărta. – 37. (Refl.) Cu prep. pe, a dobîndi, a căpăta. – 38. (Refl., impersonal) Merită, se cuvine, se cade. – 39. (Refl. cu dat.) A-şi căuta: îşi făcea de lucru pe lîngă vatră (Rebreanu). – 40. (Cu pron. dat. şi acuz.) A i-o plăti cuiva, a se răzbuna: eram în adevăr hotărîtă să i-o fac (Bassarabescu). – 41. (Imperativ) Du-te, mergi; exprimă un imperativ atenuat: pînă una alta, fă de te spală (Galaction). – Mr. fac, faptă, faţire; megl. fac, fat, istr. facu, facut. Lat. facĕre (Diez 182; Puşcariu 566; Candrea-Dens., 534; REW 3128; DAR); cf. it. fare (sard. fakere), prov., fr. faire, sp. hacer, port. fazer. V. şi Gust. Rudberg, Le développement de facere dans les langues romanes, Paris 1873. Sensul de „a naşte, a da viaţă” (6) apare de asemenea în mai multe multe dialecte it. Sensul 41 este frecvent în v. it. (cf. Dante, Inferno, XVII, 93: Fa che tu m’abbracce). Der. facere, s.f. (fapt, act; acţiune; înv., operă; creaţie; naştere); făcaş, s.m. (înv., vrăjitor, vraci); făcător, s.m. (înv., creator, autor), der. cu suf. – ător, l-a înlocuit pe făptor şi este la rîndul lui deplasat de făptuitor, păstrat numai în comp. binefăcător, adj. (care face bine); răufăcător, s.m. (criminal); făcătură, s.f. (vrajă, farmec); făcut, s.n. (muncă, activitate; naştere; vrajă); aface, adv. (în expresia a avea aface, a avea legătură), de la inf. a face, cf. afacere; contraface, vb., reconstituit pe baza fr. contrefaire; desface, mr. disfeaţire, vb. (a desface; a deschide, a destupa; a anula; a dezdoi); preface, mr. prifac, prifaţire, megl. prufac, vb. (a modifica, a transforma, a reface; refl., a se transforma; refl., a simula, a se preface), după Puşcariu 1371 reprezintă un lat. *per-facĕre (în loc de perfĭcĕre), cu ultimul sens împrumutat din rus. pritvorjati sja (mai probabil este o formaţie neologică, din sec. XIX, ca prefira, pregăti, etc.); prefăcătorie, s.f. (simulare; ipocrizie); prefăcut, adj. (transformat, ipocrit); reface, vb. (a face din nou, a restaura), formaţie neol. Cf. fapt, făptură. Der. neol. factaj, s.n. (distribuire la domiciliu), din fr. factage; factice, adj. (fictiv; artificial), din fr. factice; facţiune, s.f. (bandă; grupare politică), din fr. faction; facţios, adj. (care face parte dintr-o facţiune), din lat. factiosus, prin intermediul fr. factieux; factor, s.m. (poştar), din lat. factor, prin intermediul fr. facteur (se eccentuează fáctor şi factór, pentru sensul 2); factorie, s.f. (agenţie), din sp. factotum, s.m., din lat., prin intermediul fr.; factură, s.f., din fr. facture; factura, vb., din fr. facturer; facturier, s.n., din fr. facturier.
(Dicţionarul etimologic român)

FA s.m.invar. (Muz.) Treapta a patra din gama majoră tip; sunetul şi nota corespunzătoare. ♦ Denumirea uneia dintre cheile muzicale. [< it. fa].
(Dicţionar de neologisme)

FA s. m. inv. (muz.) 1. treapta a patra a gamei diatonice; sunetul şi nota corespunzătoare. 2. denumire a uneia dintre cheile muzicale. (< it. fa)
(Marele dicţionar de neologisme)

face, fac vb. I. v.t. (eufem. – d. bărbaţi) a avea un contact sexual. II v.r. a se îmbăta. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

fa s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fa/fă interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

v. fa
(Dicţionar ortografic al limbii române)

de-a fáce v. avea a face
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fáce vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. fac, 1 pl. fácem, 2 pl. fáceţi; imper. 2 sg. , neg. nu fáce; part. făcút
(Dicţionar ortografic al limbii române)

aveá a fáce/aveá de-a fáce loc. vb.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FÁCE vb. 1. v. executa. 2. v. fabrica. 3. v. confecţiona. 4. v. realiza. 5. a efectua, a executa, a făuri, a înfăptui, a realiza, a săvârşi. (A ~ o lucrare durabilă) 6. v. desfăşura. 7. v. întâmpla. 8. v. construi. 9. v. găti. 10. a da. (A ~ o gaură.) 11. v. pregăti. 12. v. lustrui. 13. v. aprinde. 14. v. redacta. 15. v. opera. 16. v. întreprinde. 17. v. juca. 18. a efectua. 19. v. profesa. 20. v. studia. 21. v. proceda. 22. v. naşte. 23. v. făta. 24. v. procrea. 25. v. oua. 26. v. rodi. 27. v. produce. 28. v. institui. 29. v. administra. 30. (fam.) a trage. (A ~ un chef.) 31. v. comite. 32. v. inventa. 33. v. crea. 34. v. deveni. 35. v. deveni. 36. v. transforma. 37. a preface, a schimba, a transforma. (Băutura, din om te ~ neom.) 38. v. simula. 39. v. convinge. 40. v. provoca. 41. v. stârni. 42. v. constrânge. 43. v. predestina. 44. v. vrăji. 45. v. prevesti. (~ a ...) 46. v. contracta. 47. v. economisi. 48. v. costa. 49. v. valora. 50. a merita. (Dai un ban, dar ~.) 51. v. desemna. 52. v. califica. 53. a se ivi, a se lăsa, a sosi, a veni. (Cum se ~ seara, pleacă.) 54. v. zice. 55. v. parcurge.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) face ≠ a (se) desface
(Dicţionar de antonime)

A face ≠ a strica
(Dicţionar de antonime)