FA1 s.m. invar. (Muz.) Treapta a patra din gama majoră tip; sunetul şi notaţia corespunzătoare acestei trepte. ♦ Una dintre cheile muzicale. – Din it. fa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FA2 interj. v. fă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FĂ interj. (Pop.) Termen cu care cineva se adresează la ţară unei persoane de sex feminin. [Var.: fa interj.] – Scurtat din fa[tă] şi influenţat de mă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confecţionarea lui de către altcineva. Îşi face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a aşeza. Face o casă. Face fânul stoguri. 3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică. 5. A stabili o lege, o convenţie, o înţelegere. 6. A câştiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregăti ceva într-un anumit scop. Îşi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a aţâţa, a aprinde focul. ♢ A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naşte. ♦ Expr. (Pop. şi fam.) De când l-a făcut mă-sa sau de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna. ♢ (Despre soţi) A procrea. ♢ (Despre mamifere) A făta. ♢ (Despre păsări) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinţe şi plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea. A făcut o bătătură. ♢ A se îmbolnăvi de... A făcut scarlatină. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naştere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burtă (sau) pântece = a se îngrăşa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a făcut, ce-a dres, că a reuşit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face să se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să... Nu mă face să plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-şi schimbe starea iniţială, să ajungă într-o anumită situaţie. L-a făcut om. ♢ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoşi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceţi din piatră aur. ♢ Expr. A face din ţânţar armăsar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a făcut măgar. ♢ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-şi alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou şi cu oţet v. oţet. V. 1. A săvârşi, a făptui, a comite. ♢ Expr. Face ce face şi... = încearcă prin toate mijloacele şi izbuteşte să...; nu ştiu cum procedează că...; vorba e că... A nu avea ce face (sau ce să facă) = a) a nu avea o ocupaţie; b) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situaţie, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudenţă, o prostie, o gafă. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îţi merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul şi imposibilul) să (sau ca să) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplăcută şi purtând accentul în frază) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)...? = ce ţi s-a întâmplat că...? care e cauza că...? Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am făcut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută. Văzând şi făcând = procedând conform situaţiei, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relaţii între...; b) a o păţi, a suporta consecinţele faptelor sale. Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru şi altul)? Ce interesează? şi ce-i cu asta? N-are a face! = nu interesează! n-are importanţă! (Refl.) S-a făcut! = ne-am înţeles! s-a aranjat! Fii fără grijă! 2. A provoca, a da naştere la..., a cauza, a pricinui. A făcut o încurcătură ♢ Expr. Nu face nimic! = (formulă de politeţe cu care se răspunde celui ce-şi cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nici o importanţă! A i-o face (bună sau lată sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (şi bună) = a-i pricinui cuiva un rău, un neajuns. A(-şi) face inimă rea (sau sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma. A-şi face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda. I-a făcut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Şi-a făcut datoria. ♢ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacţie (comercială). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatură. ♦ A studia, a urma un curs sau o formă de învăţământ. Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenţia printr-un gest; a da cuiva să înţeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap că a înţeles. ♢ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninţa (pe cineva) cu degetul arătător. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând şi deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanţă. A făcut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el şi-a făcut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a acţiona; a se comporta. Fă cum ştii. ♦ Refl. (În construcţii interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău). 3. (În superstiţii, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstiţii) A vrăji, a fermeca; a descânta. I-a făcut de boală. II. 1. A valora, a preţui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...; a o coti (spre...). Am făcut la dreapta. ♢ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fă-te încoace! 2. A zice, a spune. Am să te cert, făcea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau roşu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare. ♢ Impers. (Pop.) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginaţie). Se făcea că vede un palat. 2. (despre drumuri, văi etc.) A se desfăşura, a se deschide (înaintea ochilor). Se făcea o vale lungă. 3. (despre senzaţii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naşte, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de... I s-a făcut frică. ♢ A fi cuprins de o dorinţă nestăpânită pentru ceva, a simţi dorul de... I s-a făcut de ducă. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a făcut cu el? ♦ Expr. Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face că... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a făcut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se îngălbeni. A se face vânăt = a se învineţi. A se face roşu. = a se înroşi, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpînire cu forţa sau fără a-i aparţine. A se face în două = (despre drumuri, reţele etc.) a se bifurca, a se despărţi, a se ramifica. ♢ A ajunge la numărul de..., la un total de... Ceata se face de două sute de oşteni. ♢ A îmbrăţişa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♢ Intranz. A îndeplini o treabă sau o funcţie ocazională. ♢ (determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăşi” etc.) A redeveni. S-a făcut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face că pleacă. ♢ Intranz. A-şi lua înfăţişarea de..., a se arăta, a-şi da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FA1 m. invar. 1) Notă muzicală situată pe treapta a patra din gama majoră tip. 2) Sunetul corespunzător acestei note. ♢ Cheia ~ cheia de bas. /<it. fa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FA2 interj. pop. (se foloseşte ca adresare către o persoană de sex feminin). /Din fa[tă]
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A FÁCE fac 1. tranz. I. 1) (bunuri materiale sau valori spirituale) A realiza prin efort fizic sau intelectual. ~o casă. ~ poezii. 2) (obiecte care necesită îngrijire) A aranja în ordinea cuvenită. ~ patul. 3) (avere, bani etc.) A aduna, sporind mereu. ♢ ~ banul cu ciocanul a câştiga uşor bani mulţi. 4) (urmat de o propoziţie complementară cu verbul la conjuctiv) A determina acţionând într-un anumit fel. ~ să plece. 5) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a califica; a eticheta; a considera; a taxa. ♢ A-l ~ (pe cineva) cum îi vine la gură a ocărî (pe cineva), folosind cuvinte la întâmplare. 6) (mai ales abstracte) A efectua, procedând într-un anumit fel. ~ un bine. ♢ Tace şi face se spune despre cineva care înfăptuieşte pe tăcute un lucru surprinzător. Una zice şi alta face spune într-un fel şi procedează altfel. Uşor de zis, greu de făcut (sau uşor a zice, greu ~) nu e uşor să rezolvi o problemă complicată. ~ pomană a) a dărui cuiva ceva; b) a face cuiva un mare bine. ~ abstracţie a nu lua în considerare; a ignora. ~ uz de forţă a folosi puterea în scopuri nepermise. A nu avea ce face (sau ce să facă) a) a nu fi ocupat cu ceva; b) a nu avea posibilitatea de a se împotrivi; a nu avea încotro. Ce are ~ ? a) ce importanţă, ce legătură este? N-are ~ n-are importanţă. 7) (supărări, necazuri, plăceri, bucurii etc.) A avea drept efect; a pricinui; a cauza; a provoca; a produce. ♢ A-i ~ cuiva de lucru a complica cuiva rezolvarea unei chestiuni. A i-o ~ bună (sau lată) a pricinui un mare rău. 8) (pictură, ştiinţă, politică etc.) A practica în mod sistematic. 9) (în îmbinări cu substantivul ce indică o instituţie sau o formă de învăţământ) A frecventa, studiind. ~ Universitatea. 10) (drumuri, distanţe) A străbate de la un capăt la altul; a parcurge. ♢ A-şi ~ drum (la cineva) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. 11) (intervale de timp, perioade) A consuma, efectuând un lucru. ♢ ~ chindia a se odihni la chindii. II. (în îmbinări stabile) 1) (sugerează ideea de semnalizare) ~ (cuiva) cu degetul. ~ (cuiva) cu ochiul (sau din ochi). 2) (sugerează ideea de transformare) ~ om (pe cineva). ♢ ~ de ocară (sau de ruşine) a compromite, atrăgând oprobriul public. ~ (pe cineva) din cal măgar a-şi bate joc de cineva, înjosindu-l. ~ (pe cineva) cuc (sau tun) a-l îmbăta tare (pe cineva). ~ (cuiva) coastele pântece a bate tare pe cineva. ~ praf (pe cineva) a nimici, a distruge pe cineva. ~ ochii mari a se mira. ~ fălci (burtă sau pântece) a se îngrăşa. ~ genunchi a se evidenţia urmele genunchilor la pantalonii purtaţi mult. 3) (sugerează ideea de îmbolnăvire) ~ gâlci. 4) (sugerează ideea de perpetuare a speciei) ~ copii. ~ fructe. ~ floare. 5) (sugerează ideea de relaţie) ~ prietenie. ♢ ~ gură a face gălăgie. III. (împreună cu unele substantive formează locuţiuni verbale având sensul substantivului cu care se imbină): ~ chef a chefui. ~ glume a glumi. A-şi ~ griji a se îngrijora. ~ dragoste (sau sex) a săvârşi actul sexual; a se împerechea. 2. intranz. I. 1) A acţiona după cum dictează împrejurările sau conştiinţa; a proceda. 2) (mai ales în superstiţii) A vesti apariţia (unui fenomen sau a unui eveniment). ~ a ploaie. 3) (în poveşti şi în superstiţii) A lega prin vrăji; a vrăji; a fermeca. ~ de dragoste. 4) A prezenta o anumită valoare (bănească); a valora; a preţui; a costa. Cât face un palton? 5) A fi egal. Trei ori trei fac nouă. 6) A prezenta interes. Face să vezi acest oraş. 7) A fi convenabil. Face să zbori cu avionul. 8) (în vorbirea dialogată ca remarcă a autorului) A exprima prin grai; a reda prin cuvinte; a zice; a spune. 9) (urmat de un complement circumstanţial ce indică o direcţie) A lua direcţia; a se îndrepta; a apuca. ~ la stânga. ~ spre sat. 10) A căuta să apară altfel decât este. ~ pe deşteptul. II. (împreună cu onomatopeele formează locuţiuni verbale intranzitive) ~ hârşti! ~ zdup. /<lat. facere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE FÁCE mă fac intranz. I. 1) A avea loc accidental; a se întâmpla. Ce se face pe lume! ♢ Ce s-a făcut (cu cineva)? Ce s-a întâmplat (cu cineva)? S-a făcut! ne-am inţeles! 2) A se crea aparenţa; a se părea; a părea. Se făcea că zburăm. 3) A începe să fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare. ♢ ~ nevăzut a dispărea. ~ de ocară (sau de ruşine) a se compromite, atrăgându-şi oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE. ♢ ~ mort în păpuşoi a se preface. II. (în îmbinări) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stări ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre căi de comunicaţie) ~ drum. ~ pârtie. 3) (despre senzaţii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerând ideea de procurare sau de obţinere) ~ cu casă. ~ cu diplomă. 2. tranz. A trece dintr-o stare în alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fă interj. – Formulă generică de adresare pentru femei; fato, femeie. – Var. fa, făi. Origine incertă. După Puşcariu 588, Tiktin, REW 3273, DAR şi Scriban, ar fi abreviere de la fată, prin analogie cu mă. Pare mai probabilă der. de la fie, dialectal fiiă, cf. forma înv. fă-sa „fie-sa” citată de Scriban. Iordan, BF, VII, 254, propune drept etimon foemina, care pare mai puţin probabilă. Cuvînt cunoscut în Munt., Mold. şi Bucov. (ALR, I, 199); în Mold. mai ales fa. Curent la ţară, se consideră vulgarism în limba literară.
(Dicţionarul etimologic român)
fáce (fác, făcút), vb. – 1. A înfăptui, a produce. – 2. A crea, a izvori. – 3. A da formă. – 4. A construi, a dura, a edifica. – 5. A plăsmui, a imagine, a scrie, a picta. – 6. A naşte, a da viaţă, a aduce pe lume. – 7. A rodi, a da roade. – 8. A produce, a provoca. – 9. A transforma, a preface, a deveni. – 10. A însuma, a valora. – 11. A petrece, a parcurge un interval de timp. – 12. A săvîrşi, a făptui, a comite. – 13. A executa, a practica, a exercita. – 14. A se ocupa cu ceva. – 15. A se afla, a se găsi. – 16. A pregăti, a aranja. – 17. A curăţa. – 18. A întocmi, a elabora. – 19. A aprinde. – 20. A găti, a pregăti. – 21. A împărţi cărţile de joc. – 22. A proceda, a se comporta. – 23. A se descurca. – 24. A stabili, a introduce. – 25. A ţine, a efectua, a organiza. – 26. A vorbi, a rosti. – 27. A vrăji, a fermeca. – 28. A pricinui, a cauza. – 29. A se îndrepta, a o lua spre. – 30. (Refl.) A deveni, a ajunge. – 31. (Refl.) A se preface, a se preschimba. – 32. A se produce, a se ivi. – 33. (Refl.) A creşte, a se forma. – 34. (Refl.) A se arăta. – 35. (Refl.) A părea, a da impresia. – 36. (Refl.) A se abate, a se îndepărta. – 37. (Refl.) Cu prep. pe, a dobîndi, a căpăta. – 38. (Refl., impersonal) Merită, se cuvine, se cade. – 39. (Refl. cu dat.) A-şi căuta: îşi făcea de lucru pe lîngă vatră (Rebreanu). – 40. (Cu pron. dat. şi acuz.) A i-o plăti cuiva, a se răzbuna: eram în adevăr hotărîtă să i-o fac (Bassarabescu). – 41. (Imperativ) Du-te, mergi; exprimă un imperativ atenuat: pînă una alta, fă de te spală (Galaction). – Mr. fac, faptă, faţire; megl. fac, fat, istr. facu, facut. Lat. facĕre (Diez 182; Puşcariu 566; Candrea-Dens., 534; REW 3128; DAR); cf. it. fare (sard. fakere), prov., fr. faire, sp. hacer, port. fazer. V. şi Gust. Rudberg, Le développement de facere dans les langues romanes, Paris 1873. Sensul de „a naşte, a da viaţă” (6) apare de asemenea în mai multe multe dialecte it. Sensul 41 este frecvent în v. it. (cf. Dante, Inferno, XVII, 93: Fa che tu m’abbracce). Der. facere, s.f. (fapt, act; acţiune; înv., operă; creaţie; naştere); făcaş, s.m. (înv., vrăjitor, vraci); făcător, s.m. (înv., creator, autor), der. cu suf. – ător, l-a înlocuit pe făptor şi este la rîndul lui deplasat de făptuitor, păstrat numai în comp. binefăcător, adj. (care face bine); răufăcător, s.m. (criminal); făcătură, s.f. (vrajă, farmec); făcut, s.n. (muncă, activitate; naştere; vrajă); aface, adv. (în expresia a avea aface, a avea legătură), de la inf. a face, cf. afacere; contraface, vb., reconstituit pe baza fr. contrefaire; desface, mr. disfeaţire, vb. (a desface; a deschide, a destupa; a anula; a dezdoi); preface, mr. prifac, prifaţire, megl. prufac, vb. (a modifica, a transforma, a reface; refl., a se transforma; refl., a simula, a se preface), după Puşcariu 1371 reprezintă un lat. *per-facĕre (în loc de perfĭcĕre), cu ultimul sens împrumutat din rus. pritvorjati sja (mai probabil este o formaţie neologică, din sec. XIX, ca prefira, pregăti, etc.); prefăcătorie, s.f. (simulare; ipocrizie); prefăcut, adj. (transformat, ipocrit); reface, vb. (a face din nou, a restaura), formaţie neol. Cf. fapt, făptură. Der. neol. factaj, s.n. (distribuire la domiciliu), din fr. factage; factice, adj. (fictiv; artificial), din fr. factice; facţiune, s.f. (bandă; grupare politică), din fr. faction; facţios, adj. (care face parte dintr-o facţiune), din lat. factiosus, prin intermediul fr. factieux; factor, s.m. (poştar), din lat. factor, prin intermediul fr. facteur (se eccentuează fáctor şi factór, pentru sensul 2); factorie, s.f. (agenţie), din sp. factotum, s.m., din lat., prin intermediul fr.; factură, s.f., din fr. facture; factura, vb., din fr. facturer; facturier, s.n., din fr. facturier.
(Dicţionarul etimologic român)
FA s.m.invar. (Muz.) Treapta a patra din gama majoră tip; sunetul şi nota corespunzătoare. ♦ Denumirea uneia dintre cheile muzicale. [< it. fa].
(Dicţionar de neologisme)
FA s. m. inv. (muz.) 1. treapta a patra a gamei diatonice; sunetul şi nota corespunzătoare. 2. denumire a uneia dintre cheile muzicale. (< it. fa)
(Marele dicţionar de neologisme)
face, fac vb. I. v.t. (eufem. – d. bărbaţi) a avea un contact sexual. II v.r. a se îmbăta. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
fa s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fa/fă interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fă v. fa
(Dicţionar ortografic al limbii române)
de-a fáce v. avea a face
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fáce vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. fac, 1 pl. fácem, 2 pl. fáceţi; imper. 2 sg. fă, neg. nu fáce; part. făcút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
aveá a fáce/aveá de-a fáce loc. vb.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FÁCE vb. 1. v. executa. 2. v. fabrica. 3. v. confecţiona. 4. v. realiza. 5. a efectua, a executa, a făuri, a înfăptui, a realiza, a săvârşi. (A ~ o lucrare durabilă) 6. v. desfăşura. 7. v. întâmpla. 8. v. construi. 9. v. găti. 10. a da. (A ~ o gaură.) 11. v. pregăti. 12. v. lustrui. 13. v. aprinde. 14. v. redacta. 15. v. opera. 16. v. întreprinde. 17. v. juca. 18. a efectua. 19. v. profesa. 20. v. studia. 21. v. proceda. 22. v. naşte. 23. v. făta. 24. v. procrea. 25. v. oua. 26. v. rodi. 27. v. produce. 28. v. institui. 29. v. administra. 30. (fam.) a trage. (A ~ un chef.) 31. v. comite. 32. v. inventa. 33. v. crea. 34. v. deveni. 35. v. deveni. 36. v. transforma. 37. a preface, a schimba, a transforma. (Băutura, din om te ~ neom.) 38. v. simula. 39. v. convinge. 40. v. provoca. 41. v. stârni. 42. v. constrânge. 43. v. predestina. 44. v. vrăji. 45. v. prevesti. (~ a ...) 46. v. contracta. 47. v. economisi. 48. v. costa. 49. v. valora. 50. a merita. (Dai un ban, dar ~.) 51. v. desemna. 52. v. califica. 53. a se ivi, a se lăsa, a sosi, a veni. (Cum se ~ seara, pleacă.) 54. v. zice. 55. v. parcurge.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) face ≠ a (se) desface
(Dicţionar de antonime)
A face ≠ a strica
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FA2 interj. v. fă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confecţionarea lui de către altcineva. Îşi face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a aşeza. Face o casă. Face fânul stoguri. 3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică. 5. A stabili o lege, o convenţie, o înţelegere. 6. A câştiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregăti ceva într-un anumit scop. Îşi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a aţâţa, a aprinde focul. ♢ A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naşte. ♦ Expr. (Pop. şi fam.) De când l-a făcut mă-sa sau de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna. ♢ (Despre soţi) A procrea. ♢ (Despre mamifere) A făta. ♢ (Despre păsări) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinţe şi plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea. A făcut o bătătură. ♢ A se îmbolnăvi de... A făcut scarlatină. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naştere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burtă (sau) pântece = a se îngrăşa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a făcut, ce-a dres, că a reuşit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face să se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să... Nu mă face să plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-şi schimbe starea iniţială, să ajungă într-o anumită situaţie. L-a făcut om. ♢ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoşi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceţi din piatră aur. ♢ Expr. A face din ţânţar armăsar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a făcut măgar. ♢ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-şi alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou şi cu oţet v. oţet. V. 1. A săvârşi, a făptui, a comite. ♢ Expr. Face ce face şi... = încearcă prin toate mijloacele şi izbuteşte să...; nu ştiu cum procedează că...; vorba e că... A nu avea ce face (sau ce să facă) = a) a nu avea o ocupaţie; b) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situaţie, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudenţă, o prostie, o gafă. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îţi merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul şi imposibilul) să (sau ca să) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplăcută şi purtând accentul în frază) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)...? = ce ţi s-a întâmplat că...? care e cauza că...? Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am făcut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută. Văzând şi făcând = procedând conform situaţiei, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relaţii între...; b) a o păţi, a suporta consecinţele faptelor sale. Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru şi altul)? Ce interesează? şi ce-i cu asta? N-are a face! = nu interesează! n-are importanţă! (Refl.) S-a făcut! = ne-am înţeles! s-a aranjat! Fii fără grijă! 2. A provoca, a da naştere la..., a cauza, a pricinui. A făcut o încurcătură ♢ Expr. Nu face nimic! = (formulă de politeţe cu care se răspunde celui ce-şi cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nici o importanţă! A i-o face (bună sau lată sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (şi bună) = a-i pricinui cuiva un rău, un neajuns. A(-şi) face inimă rea (sau sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma. A-şi face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda. I-a făcut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Şi-a făcut datoria. ♢ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacţie (comercială). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatură. ♦ A studia, a urma un curs sau o formă de învăţământ. Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenţia printr-un gest; a da cuiva să înţeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap că a înţeles. ♢ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninţa (pe cineva) cu degetul arătător. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând şi deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanţă. A făcut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el şi-a făcut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a acţiona; a se comporta. Fă cum ştii. ♦ Refl. (În construcţii interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău). 3. (În superstiţii, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstiţii) A vrăji, a fermeca; a descânta. I-a făcut de boală. II. 1. A valora, a preţui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...; a o coti (spre...). Am făcut la dreapta. ♢ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fă-te încoace! 2. A zice, a spune. Am să te cert, făcea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau roşu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare. ♢ Impers. (Pop.) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginaţie). Se făcea că vede un palat. 2. (despre drumuri, văi etc.) A se desfăşura, a se deschide (înaintea ochilor). Se făcea o vale lungă. 3. (despre senzaţii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naşte, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de... I s-a făcut frică. ♢ A fi cuprins de o dorinţă nestăpânită pentru ceva, a simţi dorul de... I s-a făcut de ducă. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a făcut cu el? ♦ Expr. Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face că... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a făcut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se îngălbeni. A se face vânăt = a se învineţi. A se face roşu. = a se înroşi, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpînire cu forţa sau fără a-i aparţine. A se face în două = (despre drumuri, reţele etc.) a se bifurca, a se despărţi, a se ramifica. ♢ A ajunge la numărul de..., la un total de... Ceata se face de două sute de oşteni. ♢ A îmbrăţişa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♢ Intranz. A îndeplini o treabă sau o funcţie ocazională. ♢ (determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăşi” etc.) A redeveni. S-a făcut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face că pleacă. ♢ Intranz. A-şi lua înfăţişarea de..., a se arăta, a-şi da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FA1 m. invar. 1) Notă muzicală situată pe treapta a patra din gama majoră tip. 2) Sunetul corespunzător acestei note. ♢ Cheia ~ cheia de bas. /<it. fa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FA2 interj. pop. (se foloseşte ca adresare către o persoană de sex feminin). /Din fa[tă]
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A FÁCE fac 1. tranz. I. 1) (bunuri materiale sau valori spirituale) A realiza prin efort fizic sau intelectual. ~o casă. ~ poezii. 2) (obiecte care necesită îngrijire) A aranja în ordinea cuvenită. ~ patul. 3) (avere, bani etc.) A aduna, sporind mereu. ♢ ~ banul cu ciocanul a câştiga uşor bani mulţi. 4) (urmat de o propoziţie complementară cu verbul la conjuctiv) A determina acţionând într-un anumit fel. ~ să plece. 5) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a califica; a eticheta; a considera; a taxa. ♢ A-l ~ (pe cineva) cum îi vine la gură a ocărî (pe cineva), folosind cuvinte la întâmplare. 6) (mai ales abstracte) A efectua, procedând într-un anumit fel. ~ un bine. ♢ Tace şi face se spune despre cineva care înfăptuieşte pe tăcute un lucru surprinzător. Una zice şi alta face spune într-un fel şi procedează altfel. Uşor de zis, greu de făcut (sau uşor a zice, greu ~) nu e uşor să rezolvi o problemă complicată. ~ pomană a) a dărui cuiva ceva; b) a face cuiva un mare bine. ~ abstracţie a nu lua în considerare; a ignora. ~ uz de forţă a folosi puterea în scopuri nepermise. A nu avea ce face (sau ce să facă) a) a nu fi ocupat cu ceva; b) a nu avea posibilitatea de a se împotrivi; a nu avea încotro. Ce are ~ ? a) ce importanţă, ce legătură este? N-are ~ n-are importanţă. 7) (supărări, necazuri, plăceri, bucurii etc.) A avea drept efect; a pricinui; a cauza; a provoca; a produce. ♢ A-i ~ cuiva de lucru a complica cuiva rezolvarea unei chestiuni. A i-o ~ bună (sau lată) a pricinui un mare rău. 8) (pictură, ştiinţă, politică etc.) A practica în mod sistematic. 9) (în îmbinări cu substantivul ce indică o instituţie sau o formă de învăţământ) A frecventa, studiind. ~ Universitatea. 10) (drumuri, distanţe) A străbate de la un capăt la altul; a parcurge. ♢ A-şi ~ drum (la cineva) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. 11) (intervale de timp, perioade) A consuma, efectuând un lucru. ♢ ~ chindia a se odihni la chindii. II. (în îmbinări stabile) 1) (sugerează ideea de semnalizare) ~ (cuiva) cu degetul. ~ (cuiva) cu ochiul (sau din ochi). 2) (sugerează ideea de transformare) ~ om (pe cineva). ♢ ~ de ocară (sau de ruşine) a compromite, atrăgând oprobriul public. ~ (pe cineva) din cal măgar a-şi bate joc de cineva, înjosindu-l. ~ (pe cineva) cuc (sau tun) a-l îmbăta tare (pe cineva). ~ (cuiva) coastele pântece a bate tare pe cineva. ~ praf (pe cineva) a nimici, a distruge pe cineva. ~ ochii mari a se mira. ~ fălci (burtă sau pântece) a se îngrăşa. ~ genunchi a se evidenţia urmele genunchilor la pantalonii purtaţi mult. 3) (sugerează ideea de îmbolnăvire) ~ gâlci. 4) (sugerează ideea de perpetuare a speciei) ~ copii. ~ fructe. ~ floare. 5) (sugerează ideea de relaţie) ~ prietenie. ♢ ~ gură a face gălăgie. III. (împreună cu unele substantive formează locuţiuni verbale având sensul substantivului cu care se imbină): ~ chef a chefui. ~ glume a glumi. A-şi ~ griji a se îngrijora. ~ dragoste (sau sex) a săvârşi actul sexual; a se împerechea. 2. intranz. I. 1) A acţiona după cum dictează împrejurările sau conştiinţa; a proceda. 2) (mai ales în superstiţii) A vesti apariţia (unui fenomen sau a unui eveniment). ~ a ploaie. 3) (în poveşti şi în superstiţii) A lega prin vrăji; a vrăji; a fermeca. ~ de dragoste. 4) A prezenta o anumită valoare (bănească); a valora; a preţui; a costa. Cât face un palton? 5) A fi egal. Trei ori trei fac nouă. 6) A prezenta interes. Face să vezi acest oraş. 7) A fi convenabil. Face să zbori cu avionul. 8) (în vorbirea dialogată ca remarcă a autorului) A exprima prin grai; a reda prin cuvinte; a zice; a spune. 9) (urmat de un complement circumstanţial ce indică o direcţie) A lua direcţia; a se îndrepta; a apuca. ~ la stânga. ~ spre sat. 10) A căuta să apară altfel decât este. ~ pe deşteptul. II. (împreună cu onomatopeele formează locuţiuni verbale intranzitive) ~ hârşti! ~ zdup. /<lat. facere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE FÁCE mă fac intranz. I. 1) A avea loc accidental; a se întâmpla. Ce se face pe lume! ♢ Ce s-a făcut (cu cineva)? Ce s-a întâmplat (cu cineva)? S-a făcut! ne-am inţeles! 2) A se crea aparenţa; a se părea; a părea. Se făcea că zburăm. 3) A începe să fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare. ♢ ~ nevăzut a dispărea. ~ de ocară (sau de ruşine) a se compromite, atrăgându-şi oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE. ♢ ~ mort în păpuşoi a se preface. II. (în îmbinări) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stări ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre căi de comunicaţie) ~ drum. ~ pârtie. 3) (despre senzaţii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerând ideea de procurare sau de obţinere) ~ cu casă. ~ cu diplomă. 2. tranz. A trece dintr-o stare în alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fă interj. – Formulă generică de adresare pentru femei; fato, femeie. – Var. fa, făi. Origine incertă. După Puşcariu 588, Tiktin, REW 3273, DAR şi Scriban, ar fi abreviere de la fată, prin analogie cu mă. Pare mai probabilă der. de la fie, dialectal fiiă, cf. forma înv. fă-sa „fie-sa” citată de Scriban. Iordan, BF, VII, 254, propune drept etimon foemina, care pare mai puţin probabilă. Cuvînt cunoscut în Munt., Mold. şi Bucov. (ALR, I, 199); în Mold. mai ales fa. Curent la ţară, se consideră vulgarism în limba literară.
(Dicţionarul etimologic român)
fáce (fác, făcút), vb. – 1. A înfăptui, a produce. – 2. A crea, a izvori. – 3. A da formă. – 4. A construi, a dura, a edifica. – 5. A plăsmui, a imagine, a scrie, a picta. – 6. A naşte, a da viaţă, a aduce pe lume. – 7. A rodi, a da roade. – 8. A produce, a provoca. – 9. A transforma, a preface, a deveni. – 10. A însuma, a valora. – 11. A petrece, a parcurge un interval de timp. – 12. A săvîrşi, a făptui, a comite. – 13. A executa, a practica, a exercita. – 14. A se ocupa cu ceva. – 15. A se afla, a se găsi. – 16. A pregăti, a aranja. – 17. A curăţa. – 18. A întocmi, a elabora. – 19. A aprinde. – 20. A găti, a pregăti. – 21. A împărţi cărţile de joc. – 22. A proceda, a se comporta. – 23. A se descurca. – 24. A stabili, a introduce. – 25. A ţine, a efectua, a organiza. – 26. A vorbi, a rosti. – 27. A vrăji, a fermeca. – 28. A pricinui, a cauza. – 29. A se îndrepta, a o lua spre. – 30. (Refl.) A deveni, a ajunge. – 31. (Refl.) A se preface, a se preschimba. – 32. A se produce, a se ivi. – 33. (Refl.) A creşte, a se forma. – 34. (Refl.) A se arăta. – 35. (Refl.) A părea, a da impresia. – 36. (Refl.) A se abate, a se îndepărta. – 37. (Refl.) Cu prep. pe, a dobîndi, a căpăta. – 38. (Refl., impersonal) Merită, se cuvine, se cade. – 39. (Refl. cu dat.) A-şi căuta: îşi făcea de lucru pe lîngă vatră (Rebreanu). – 40. (Cu pron. dat. şi acuz.) A i-o plăti cuiva, a se răzbuna: eram în adevăr hotărîtă să i-o fac (Bassarabescu). – 41. (Imperativ) Du-te, mergi; exprimă un imperativ atenuat: pînă una alta, fă de te spală (Galaction). – Mr. fac, faptă, faţire; megl. fac, fat, istr. facu, facut. Lat. facĕre (Diez 182; Puşcariu 566; Candrea-Dens., 534; REW 3128; DAR); cf. it. fare (sard. fakere), prov., fr. faire, sp. hacer, port. fazer. V. şi Gust. Rudberg, Le développement de facere dans les langues romanes, Paris 1873. Sensul de „a naşte, a da viaţă” (6) apare de asemenea în mai multe multe dialecte it. Sensul 41 este frecvent în v. it. (cf. Dante, Inferno, XVII, 93: Fa che tu m’abbracce). Der. facere, s.f. (fapt, act; acţiune; înv., operă; creaţie; naştere); făcaş, s.m. (înv., vrăjitor, vraci); făcător, s.m. (înv., creator, autor), der. cu suf. – ător, l-a înlocuit pe făptor şi este la rîndul lui deplasat de făptuitor, păstrat numai în comp. binefăcător, adj. (care face bine); răufăcător, s.m. (criminal); făcătură, s.f. (vrajă, farmec); făcut, s.n. (muncă, activitate; naştere; vrajă); aface, adv. (în expresia a avea aface, a avea legătură), de la inf. a face, cf. afacere; contraface, vb., reconstituit pe baza fr. contrefaire; desface, mr. disfeaţire, vb. (a desface; a deschide, a destupa; a anula; a dezdoi); preface, mr. prifac, prifaţire, megl. prufac, vb. (a modifica, a transforma, a reface; refl., a se transforma; refl., a simula, a se preface), după Puşcariu 1371 reprezintă un lat. *per-facĕre (în loc de perfĭcĕre), cu ultimul sens împrumutat din rus. pritvorjati sja (mai probabil este o formaţie neologică, din sec. XIX, ca prefira, pregăti, etc.); prefăcătorie, s.f. (simulare; ipocrizie); prefăcut, adj. (transformat, ipocrit); reface, vb. (a face din nou, a restaura), formaţie neol. Cf. fapt, făptură. Der. neol. factaj, s.n. (distribuire la domiciliu), din fr. factage; factice, adj. (fictiv; artificial), din fr. factice; facţiune, s.f. (bandă; grupare politică), din fr. faction; facţios, adj. (care face parte dintr-o facţiune), din lat. factiosus, prin intermediul fr. factieux; factor, s.m. (poştar), din lat. factor, prin intermediul fr. facteur (se eccentuează fáctor şi factór, pentru sensul 2); factorie, s.f. (agenţie), din sp. factotum, s.m., din lat., prin intermediul fr.; factură, s.f., din fr. facture; factura, vb., din fr. facturer; facturier, s.n., din fr. facturier.
(Dicţionarul etimologic român)
FA s.m.invar. (Muz.) Treapta a patra din gama majoră tip; sunetul şi nota corespunzătoare. ♦ Denumirea uneia dintre cheile muzicale. [< it. fa].
(Dicţionar de neologisme)
FA s. m. inv. (muz.) 1. treapta a patra a gamei diatonice; sunetul şi nota corespunzătoare. 2. denumire a uneia dintre cheile muzicale. (< it. fa)
(Marele dicţionar de neologisme)
face, fac vb. I. v.t. (eufem. – d. bărbaţi) a avea un contact sexual. II v.r. a se îmbăta. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
fa s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fa/fă interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fă v. fa
(Dicţionar ortografic al limbii române)
de-a fáce v. avea a face
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fáce vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. fac, 1 pl. fácem, 2 pl. fáceţi; imper. 2 sg. fă, neg. nu fáce; part. făcút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
aveá a fáce/aveá de-a fáce loc. vb.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FÁCE vb. 1. v. executa. 2. v. fabrica. 3. v. confecţiona. 4. v. realiza. 5. a efectua, a executa, a făuri, a înfăptui, a realiza, a săvârşi. (A ~ o lucrare durabilă) 6. v. desfăşura. 7. v. întâmpla. 8. v. construi. 9. v. găti. 10. a da. (A ~ o gaură.) 11. v. pregăti. 12. v. lustrui. 13. v. aprinde. 14. v. redacta. 15. v. opera. 16. v. întreprinde. 17. v. juca. 18. a efectua. 19. v. profesa. 20. v. studia. 21. v. proceda. 22. v. naşte. 23. v. făta. 24. v. procrea. 25. v. oua. 26. v. rodi. 27. v. produce. 28. v. institui. 29. v. administra. 30. (fam.) a trage. (A ~ un chef.) 31. v. comite. 32. v. inventa. 33. v. crea. 34. v. deveni. 35. v. deveni. 36. v. transforma. 37. a preface, a schimba, a transforma. (Băutura, din om te ~ neom.) 38. v. simula. 39. v. convinge. 40. v. provoca. 41. v. stârni. 42. v. constrânge. 43. v. predestina. 44. v. vrăji. 45. v. prevesti. (~ a ...) 46. v. contracta. 47. v. economisi. 48. v. costa. 49. v. valora. 50. a merita. (Dai un ban, dar ~.) 51. v. desemna. 52. v. califica. 53. a se ivi, a se lăsa, a sosi, a veni. (Cum se ~ seara, pleacă.) 54. v. zice. 55. v. parcurge.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) face ≠ a (se) desface
(Dicţionar de antonime)
A face ≠ a strica
(Dicţionar de antonime)