FẤŢĂ, fâţe, s.f. 1. (Reg.) Nume dat speciilor de peşte mic (care înoată repede). 2. (Fam.) Femeie care se fâţâie. – Din fâţâi (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÁTĂ, fete, s.f. 1. Persoană de sex feminin, nemăritată. ♢ Fată în casă = fată (tânără) angajată ca femeie de serviciu într-o gospodărie. Fată bătrână = fată trecută de vârsta de măritat şi care a rămas necăsătorită. ♦ Fecioară, virgină. 2. (În raport cu părinţii) Fiică. – Lat. feta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÁŢĂ, feţe, s.f. I. 1. Partea anterioară a capului omului şi a unor animale; chip, figură. ♢ Loc. adj. Din faţă = care se află înainte. De faţă = care se află prezent; care aparţine prezentului. ♢ Loc. adv. În faţă = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din faţă = dinainte. De faţă = în prezenţa cuiva. Pe faţă = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Faţă în faţă = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ♢ Loc. prep. În faţa (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din faţa = dinaintea (cuiva sau a ceva). De faţă cu... = în prezenţa... Faţă cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce priveşte; b) pentru; c) având în vedere. ♢ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) faţă = (în superstiţii) a-i merge (cuiva) bine. A fi de faţă = a fi prezent, a asista. A scăpa cu faţa curată = a scăpa cu bine dintr-o situaţie dificilă. A face faţă (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) faţă (sau faţă în faţă) = a confrunta; a compara. A (se) da pe faţă = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-şi întoarce faţa (de la...) = a nu mai vrea să ştie de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din faţă = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două feţe = om ipocrit, făţarnic. A-i prinde (pe cineva) la faţă = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feţei (I 1); mină, fizionomie. ♢ Expr. A schimba (sau a face) feţe(-feţe) = a) a-şi schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, ruşine etc.); b) a se simţi foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situaţii neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-şi schimba reflexele, culorile. A prinde faţă = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc şi a unor animale. Au căzut cu faţa la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Feţe simandicoase. ♢ Faţă bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafeţele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafaţă (în special a pământului, a apei). ♢ Expr. La faţa locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfăţişare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii şi mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ♢ Expr. A-i ieşi (unei pânze, unei stofe) faţa (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ♢ Expr. A da faţă (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei ţesături (în opoziţie cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Faţă de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Faţă de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. şi pop.) Pagină. 8. Faţadă. 9. (În sintagma) Faţa dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Despre animale mamifere) A naşte, a face pui. – Lat. fetare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÁTA MORGÁNA s.f. Fenomen optic frecvent în regiunile calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la (sau dincolo de) orizont apar ca şi cum s-ar reflecta într-o apă. ♦ Apariţie înşelătoare, iluzie trecătoare. – Cuv. it.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÁTĂ féte f. 1) Persoană de sex feminin de la naştere până la căsătorie; duduie; domnişoară. ♢ ~ mare a) fecioară; b) fată bună de măritat. ~ bătrană (sau trecută, stătută) fată rămasă nemăritată. ~ în casă fată tânără angajată în trecut pentru treburi gospodăreşti. Părul-fetei plantă de pădure, ce creşte prin crăpăturile stâncilor. Ruşinea-fetei plantă cu tulpină păroasă, cu flori albe sau trandafirii, dispune în umbelă, în centrul căreia se află câte o floricică de culoare roşie-închisă. Fata-cu-cobiliţă denumire populară a constelaţiei Orion. 2) pop. Tânără castă. 3) Persoană de sex feminin privită în raport cu părinţii săi; fiică. ♢ Fata mamei se spune despre o fată alintată. [G.-D. fetei] /<lat. feta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FÁŢ//Ă féţe f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trăsături specifice ale acestei părţi; chip; figură; fizionomie. ~ acră. 3) pop. Individ considerat în raport cu societatea; persoană. ♢ ~ bisericească slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafeţele plane ale unui corp geometric. Feţele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pământului. ♢ A-şi pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagină a unei foi de hârtie. [G.-D. feţei] /<lat. facies
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A FĂTÁ pers. 3 fátă tranz. (despre femelele animalelor mamifere) A face să apară pe lume. /<lat. fetare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FÁTA MORGÁNA f. 1) Fenomen optic caracteristic zonelor calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la orizont apar ca şi cum s-ar reflecta într-o apă. 2) fig. Iluzie trecătoare. /Cuv. it.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FATA MORGÁNA f. (în regiunile tropicale) Fenomen optic care face ca obiectele aflate la orizont să apară multiple sau răsturnate, ca într-o apă. /<it. [fata] morgana
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fátă (féte), s.f. – 1. Persoană de sex feminin. – 2. Tînără, copilă. – 3. Fecioară. – 4. Fată nemăritată. – 5. Fată în casă, servitoare. – 6. Nume popular al constelaţiei Orion. – 7. (Arg.) Hîrtie de 500 de lei. – Mr. feată, megl. fętă, istr. fętę. Lat. fĕta (Puşcariu 588; Densusianu, GS, II, 314), cf. friul. fede, lomb. feda, piem. fea, dauph. feia, toţi cu sensul de „oaie”, sp. jeda „vacă cu viţel” (Gárcia de Diego, Bol. R. Acad. Esp., VII, 261). Sensurile 3, 5 şi 6 sînt însoţite de obicei de adj. mare; sensul 6 se explică plecîndu-se de la ideea de „nou, nefolosit”. Este cuvînt general răspîndit (ALR, I, 192). Der. fătoi, s.m. (fată bărbătoasă); fătălău (var. feteleu), s.m. (hermafrodit), cu suf. -lău; fetesc, adj. (de fată; înv., feciorelnic); feteşte, adv. (în chip feciorelnic); fetei, s.n. (adunare de fete); feti, vb. (a trăi nemăritată, a fi fată bătrînă); fetie, s.f. (feciorie; virginitate); fetişcană, s.f. (fată bătrînă; bomboană de fată); fetiţă, s.f. (copilă).
(Dicţionarul etimologic român)
fáţă (feţe), s.f. – 1. Chip. – 2. Figură. – 3. Persoană, individ. – 4. Aspect, înfăţişare. – 5. Frunte, parte superioară. – 6. Suprafaţă, parte superioară. – 7. Cuvertură (husă; învelitoare; cuvertură de pat; faţă de masă; faţă de pernă). – 8. La ţesături partea de pe faţă. – 9. Avers. – 10. Pagină a unei file. – 11. Loc expus la soare, solariu. 12. Loc expus la vînt. – Faţă de. – Faţă’n faţă. – De faţă. – În faţă. – Pe faţă. – Mr., megl. faţă, istr. fǫte. Lat. făcia în loc de făcies (Diez, I, 166; Puşcariu 589; Candrea-Dens., 565; REW 3130; Philippide, II, 641; DAR); cf. alb. fakje, it. faccia, prov. facha, fr. face, sp. faz, haz, port. face, ngr. φάτσα. Sensul de „persoană” ar putea fi un calc după gr. πρόσωπον (Sandfeld 37). Der. făţa, vb. (Trans., a se coace farfuriile la foc); făţoaie, s.f. (Maram., faţă de masă); făţos, adj. (frumos); feţie, s.f. (solariu, loc însorit); făţare, s.f. (faţă de masă; suprafaţa ariei; înv., ipocrizie), cu suf. -are (după DAR, ultimul sens s-ar explica printr-unul intermediar, de „mască”); făţări, vb. (înv., a se dovedi părtinitor şi nedrept; înv., a disimula); făţărie, s.f. (înv., părtinire; înv., ipocrizie), ambele cuvinte ce par de origine cultă (sec. XVII), fără circulaţie populară; făţarnic, adj. (înv., părtinitor; ipocrit); făţărnicie, s.f. (ipocrizie); făţărniceşte, adv. (în mod ipocrit); făţărnici, vb. (înv., a se arăta părtinitor; înv., a disimula); făţiş, adv. (înv., de faţă; în mod public; în mod deschis, sincer); înfăţişa (var. făţişa), vb. (a prezenta; a expune, a explica, a reprezenta; a compărea; refl., a se arăta); (în)făţişat, adv. (de faţă; în mod public); înfăţişetor, adj. (care prezintă; care reprezintă); înfăţa, vb. (a pune sau a schimba faţa de pernă sau faţa de masă); desfăţa, vb. (a scoate faţa de pernă sau de masă); făţui, vb. (a egala, a netezi; a peria, a pili, a cizela; a pălmui), pentru al cărui ultim sens cf. fr. taloche „drişcă, făţuitoare” şi „palmă, lovitură”; făţuitor, s.m. (făţuitoare); făţuitoare, s.f. (perie, drişcă); feţi, vb. (a tăia lemnul în formă pătrată). Der. neol. faţadă, din fr. façade încrucişat cu faţă; faţetă, s.f. (aspect), din fr. facette, cu aceeaşi încrucişare. Cf. sb. faca „faţă”, pol. dial şi rut. facka „palmă” (Candrea, Elemente, 407; după Berneker 277, din ven. fazza), rut. facernyi „ipocrit” (Candrea, Elemente, 407; Miklosich, Wander., 14).
(Dicţionarul etimologic român)
fătá (fătát, fătát), vb. – A făta. – Mr. fitare, fet, megl. fet. Lat. fĕtare (Puşcariu 587; Candrea-Dens., 562; REW 3271; DAR), cf. sard. fedare, sicil. fitari, abruz. fetá, march. fetâ, piem. fe (în sicil. şi abruz. cu sensul special de „a face ouă”), Santander jedar. Der. fătăciune, s.f. (fătat al oilor; înv., dobăndă luată pentru pămînt; ţarc rezervat pentru oi să fete; fătat; organ genital al vacii), cu suf. -ciune, ca mortăciune, spurcăciune (după Candrea-Dens., 563 şi REW, direct din lat. fetationem); fătăciunat, s.n. (înv., numărătoare a turmelor); fătat, s.n. (acţiunea de a făta); fătătoare, adj. (care fată); fătătoare, s.f. (care fată; organ genital al vacii).
(Dicţionarul etimologic român)
FÁTA MORGÁNA s. f. formă de miraj din regiunile călduroase, în care imaginile obiectelor situate dincolo de orizont apar mai aproape şi răsturnate, ca reflectate într-o apă. ♢ (fig.) vis înşelător, iluzie; nălucire. (< it. fata morgana)
(Marele dicţionar de neologisme)
fâţă, fâţe s.f. femeie care îşi afişează nurii ostentativ. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
fată, fete s.f. (eufem., înv.) prostituată. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a avea o faţă de drum de ţară expr. a fi ridat (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a avea o faţă de confort trei / de melc obosit / de gură de canal / de spate de bloc / de biscuite tăiat / de buzunar întors expr. (iron.) a fi urât, a avea fizionomie neplăcută (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a (nu) avea faţă (de cineva) expr. a (nu) fi partenerul potrivit al cuiva (în dragoste, în afaceri etc.) (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a (nu) avea faţă (de ceva) expr. a (nu) fi competent într-un domeniu de activitate; a (nu) se ridica la nivelul unei slujbe, funcţii etc. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
faţă, feţe s.f. 1. individ. 2. persoană răuvoitoare. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a-i cădea falca / faţa expr. a fi surprins / uluit. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
fâţă s. f., g.-d. art. fâţei; pl. fâţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fátă s. f., g.-d. art. fétei; pl. féte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ruşínea-fételor (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fáţă de loc. prep.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fáţă s. f., g.-d. art. féţei; pl. féţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
în fáţa loc. prep.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
în fáţă loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Schimbárea la Fáţă s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fătá vb., ind. prez. 3 sg. fátă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fáta morgána s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
făţá vb. I refl. (reg.) a prinde, a căpăta faţă; a se rumeni.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
FÂŢĂ s. v. baboi.
(Dicţionar de sinonime)
FÂŢĂ s. v. fufă, plevuşcă, zvârlugă.
(Dicţionar de sinonime)
STELUŢA-FÉTEI s. v. răcovină.
(Dicţionar de sinonime)
DRAGOSTEA-FÉTEI s. v. silur.
(Dicţionar de sinonime)
FÁTĂ s. 1. copilă, (înv. şi reg.) pruncă. (Un grup de ~ete.) 2. v. fecioară. 3. v. fiică.
(Dicţionar de sinonime)
FATA-MÁRE s. v. lebăda.
(Dicţionar de sinonime)
CINSTEA-FÉTEI s. v. ruşinea-fetei.
(Dicţionar de sinonime)
PERCICA-FÉTEI s. v. părul-fetei.
(Dicţionar de sinonime)
FATA-PĂDÚRII s. v. mama-pădurii.
(Dicţionar de sinonime)
PĂRUL-FÉTEI s. v. părul-maicii-domnului.
(Dicţionar de sinonime)
STEAUA-FÉTEI s. v. steluţă.
(Dicţionar de sinonime)
BUSUIOCUL-FÉTELOR s. v. calomfir.
(Dicţionar de sinonime)
FÁŢĂ s. 1. v. obraz. 2. figură, fizionomie, obraz, oval, profil. (O ~ cunoscută.) 3. obraz, ochi (pl.). (Se spală pe ~.) 4. v. fízionomie. 5. v. persoană. 6. v. avers. 7. v. recto. 8. v. pagină. 9. v. faţadă. 10. acoperitoare, învelitoare. (~ la un fotoliu.) 11. faţă de masă = (înv. şi reg.) masă, peşchir, pânzătură, (reg.) măsai, mesală, mesanică, (Ban. şi Transilv.) măsar, măsăriţă, (Ban.) măsărnică, (Transilv. şi Maram.) măsoaie. (O ~ de in.) 12. v. înfăţişare. 13. învelitoare, (prin Transilv. şi Maram.) sac, (prin Transilv.) tăbuieţ. (~ de pernă.) 14. v. suprafaţă.
(Dicţionar de sinonime)
FÁŢĂ s. v. culoare, masă, personaj, vopsea.
(Dicţionar de sinonime)
FAŢA-MÂŢEI s. v. sugel alb, tapoşnic, urzică moarţă.
(Dicţionar de sinonime)
UMERII FÉŢEI s. pl. v. pomeţi, umerii obrajilor.
(Dicţionar de sinonime)
FĂTÁ vb. a face, a naşte, (prin Transilv.) a pui. (Vaca a ~ un viţel.)
(Dicţionar de sinonime)
FATA MORGÁNA s. (GEOGR.) (pop.) apa-morţilor. (~ este un tip de miraj.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Faţă ≠ spate
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÁTĂ, fete, s.f. 1. Persoană de sex feminin, nemăritată. ♢ Fată în casă = fată (tânără) angajată ca femeie de serviciu într-o gospodărie. Fată bătrână = fată trecută de vârsta de măritat şi care a rămas necăsătorită. ♦ Fecioară, virgină. 2. (În raport cu părinţii) Fiică. – Lat. feta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Despre animale mamifere) A naşte, a face pui. – Lat. fetare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÁTA MORGÁNA s.f. Fenomen optic frecvent în regiunile calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la (sau dincolo de) orizont apar ca şi cum s-ar reflecta într-o apă. ♦ Apariţie înşelătoare, iluzie trecătoare. – Cuv. it.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÁTĂ féte f. 1) Persoană de sex feminin de la naştere până la căsătorie; duduie; domnişoară. ♢ ~ mare a) fecioară; b) fată bună de măritat. ~ bătrană (sau trecută, stătută) fată rămasă nemăritată. ~ în casă fată tânără angajată în trecut pentru treburi gospodăreşti. Părul-fetei plantă de pădure, ce creşte prin crăpăturile stâncilor. Ruşinea-fetei plantă cu tulpină păroasă, cu flori albe sau trandafirii, dispune în umbelă, în centrul căreia se află câte o floricică de culoare roşie-închisă. Fata-cu-cobiliţă denumire populară a constelaţiei Orion. 2) pop. Tânără castă. 3) Persoană de sex feminin privită în raport cu părinţii săi; fiică. ♢ Fata mamei se spune despre o fată alintată. [G.-D. fetei] /<lat. feta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FÁŢ//Ă féţe f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trăsături specifice ale acestei părţi; chip; figură; fizionomie. ~ acră. 3) pop. Individ considerat în raport cu societatea; persoană. ♢ ~ bisericească slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafeţele plane ale unui corp geometric. Feţele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pământului. ♢ A-şi pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagină a unei foi de hârtie. [G.-D. feţei] /<lat. facies
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A FĂTÁ pers. 3 fátă tranz. (despre femelele animalelor mamifere) A face să apară pe lume. /<lat. fetare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FÁTA MORGÁNA f. 1) Fenomen optic caracteristic zonelor calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la orizont apar ca şi cum s-ar reflecta într-o apă. 2) fig. Iluzie trecătoare. /Cuv. it.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FATA MORGÁNA f. (în regiunile tropicale) Fenomen optic care face ca obiectele aflate la orizont să apară multiple sau răsturnate, ca într-o apă. /<it. [fata] morgana
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fátă (féte), s.f. – 1. Persoană de sex feminin. – 2. Tînără, copilă. – 3. Fecioară. – 4. Fată nemăritată. – 5. Fată în casă, servitoare. – 6. Nume popular al constelaţiei Orion. – 7. (Arg.) Hîrtie de 500 de lei. – Mr. feată, megl. fętă, istr. fętę. Lat. fĕta (Puşcariu 588; Densusianu, GS, II, 314), cf. friul. fede, lomb. feda, piem. fea, dauph. feia, toţi cu sensul de „oaie”, sp. jeda „vacă cu viţel” (Gárcia de Diego, Bol. R. Acad. Esp., VII, 261). Sensurile 3, 5 şi 6 sînt însoţite de obicei de adj. mare; sensul 6 se explică plecîndu-se de la ideea de „nou, nefolosit”. Este cuvînt general răspîndit (ALR, I, 192). Der. fătoi, s.m. (fată bărbătoasă); fătălău (var. feteleu), s.m. (hermafrodit), cu suf. -lău; fetesc, adj. (de fată; înv., feciorelnic); feteşte, adv. (în chip feciorelnic); fetei, s.n. (adunare de fete); feti, vb. (a trăi nemăritată, a fi fată bătrînă); fetie, s.f. (feciorie; virginitate); fetişcană, s.f. (fată bătrînă; bomboană de fată); fetiţă, s.f. (copilă).
(Dicţionarul etimologic român)
fáţă (feţe), s.f. – 1. Chip. – 2. Figură. – 3. Persoană, individ. – 4. Aspect, înfăţişare. – 5. Frunte, parte superioară. – 6. Suprafaţă, parte superioară. – 7. Cuvertură (husă; învelitoare; cuvertură de pat; faţă de masă; faţă de pernă). – 8. La ţesături partea de pe faţă. – 9. Avers. – 10. Pagină a unei file. – 11. Loc expus la soare, solariu. 12. Loc expus la vînt. – Faţă de. – Faţă’n faţă. – De faţă. – În faţă. – Pe faţă. – Mr., megl. faţă, istr. fǫte. Lat. făcia în loc de făcies (Diez, I, 166; Puşcariu 589; Candrea-Dens., 565; REW 3130; Philippide, II, 641; DAR); cf. alb. fakje, it. faccia, prov. facha, fr. face, sp. faz, haz, port. face, ngr. φάτσα. Sensul de „persoană” ar putea fi un calc după gr. πρόσωπον (Sandfeld 37). Der. făţa, vb. (Trans., a se coace farfuriile la foc); făţoaie, s.f. (Maram., faţă de masă); făţos, adj. (frumos); feţie, s.f. (solariu, loc însorit); făţare, s.f. (faţă de masă; suprafaţa ariei; înv., ipocrizie), cu suf. -are (după DAR, ultimul sens s-ar explica printr-unul intermediar, de „mască”); făţări, vb. (înv., a se dovedi părtinitor şi nedrept; înv., a disimula); făţărie, s.f. (înv., părtinire; înv., ipocrizie), ambele cuvinte ce par de origine cultă (sec. XVII), fără circulaţie populară; făţarnic, adj. (înv., părtinitor; ipocrit); făţărnicie, s.f. (ipocrizie); făţărniceşte, adv. (în mod ipocrit); făţărnici, vb. (înv., a se arăta părtinitor; înv., a disimula); făţiş, adv. (înv., de faţă; în mod public; în mod deschis, sincer); înfăţişa (var. făţişa), vb. (a prezenta; a expune, a explica, a reprezenta; a compărea; refl., a se arăta); (în)făţişat, adv. (de faţă; în mod public); înfăţişetor, adj. (care prezintă; care reprezintă); înfăţa, vb. (a pune sau a schimba faţa de pernă sau faţa de masă); desfăţa, vb. (a scoate faţa de pernă sau de masă); făţui, vb. (a egala, a netezi; a peria, a pili, a cizela; a pălmui), pentru al cărui ultim sens cf. fr. taloche „drişcă, făţuitoare” şi „palmă, lovitură”; făţuitor, s.m. (făţuitoare); făţuitoare, s.f. (perie, drişcă); feţi, vb. (a tăia lemnul în formă pătrată). Der. neol. faţadă, din fr. façade încrucişat cu faţă; faţetă, s.f. (aspect), din fr. facette, cu aceeaşi încrucişare. Cf. sb. faca „faţă”, pol. dial şi rut. facka „palmă” (Candrea, Elemente, 407; după Berneker 277, din ven. fazza), rut. facernyi „ipocrit” (Candrea, Elemente, 407; Miklosich, Wander., 14).
(Dicţionarul etimologic român)
fătá (fătát, fătát), vb. – A făta. – Mr. fitare, fet, megl. fet. Lat. fĕtare (Puşcariu 587; Candrea-Dens., 562; REW 3271; DAR), cf. sard. fedare, sicil. fitari, abruz. fetá, march. fetâ, piem. fe (în sicil. şi abruz. cu sensul special de „a face ouă”), Santander jedar. Der. fătăciune, s.f. (fătat al oilor; înv., dobăndă luată pentru pămînt; ţarc rezervat pentru oi să fete; fătat; organ genital al vacii), cu suf. -ciune, ca mortăciune, spurcăciune (după Candrea-Dens., 563 şi REW, direct din lat. fetationem); fătăciunat, s.n. (înv., numărătoare a turmelor); fătat, s.n. (acţiunea de a făta); fătătoare, adj. (care fată); fătătoare, s.f. (care fată; organ genital al vacii).
(Dicţionarul etimologic român)
FÁTA MORGÁNA s. f. formă de miraj din regiunile călduroase, în care imaginile obiectelor situate dincolo de orizont apar mai aproape şi răsturnate, ca reflectate într-o apă. ♢ (fig.) vis înşelător, iluzie; nălucire. (< it. fata morgana)
(Marele dicţionar de neologisme)
fâţă, fâţe s.f. femeie care îşi afişează nurii ostentativ. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
fată, fete s.f. (eufem., înv.) prostituată. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a avea o faţă de drum de ţară expr. a fi ridat (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a avea o faţă de confort trei / de melc obosit / de gură de canal / de spate de bloc / de biscuite tăiat / de buzunar întors expr. (iron.) a fi urât, a avea fizionomie neplăcută (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a (nu) avea faţă (de cineva) expr. a (nu) fi partenerul potrivit al cuiva (în dragoste, în afaceri etc.) (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a (nu) avea faţă (de ceva) expr. a (nu) fi competent într-un domeniu de activitate; a (nu) se ridica la nivelul unei slujbe, funcţii etc. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
faţă, feţe s.f. 1. individ. 2. persoană răuvoitoare. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a-i cădea falca / faţa expr. a fi surprins / uluit. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
fâţă s. f., g.-d. art. fâţei; pl. fâţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fátă s. f., g.-d. art. fétei; pl. féte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ruşínea-fételor (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fáţă de loc. prep.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fáţă s. f., g.-d. art. féţei; pl. féţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
în fáţa loc. prep.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
în fáţă loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Schimbárea la Fáţă s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fătá vb., ind. prez. 3 sg. fátă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fáta morgána s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
făţá vb. I refl. (reg.) a prinde, a căpăta faţă; a se rumeni.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
FÂŢĂ s. v. baboi.
(Dicţionar de sinonime)
FÂŢĂ s. v. fufă, plevuşcă, zvârlugă.
(Dicţionar de sinonime)
STELUŢA-FÉTEI s. v. răcovină.
(Dicţionar de sinonime)
DRAGOSTEA-FÉTEI s. v. silur.
(Dicţionar de sinonime)
FÁTĂ s. 1. copilă, (înv. şi reg.) pruncă. (Un grup de ~ete.) 2. v. fecioară. 3. v. fiică.
(Dicţionar de sinonime)
FATA-MÁRE s. v. lebăda.
(Dicţionar de sinonime)
CINSTEA-FÉTEI s. v. ruşinea-fetei.
(Dicţionar de sinonime)
PERCICA-FÉTEI s. v. părul-fetei.
(Dicţionar de sinonime)
FATA-PĂDÚRII s. v. mama-pădurii.
(Dicţionar de sinonime)
PĂRUL-FÉTEI s. v. părul-maicii-domnului.
(Dicţionar de sinonime)
STEAUA-FÉTEI s. v. steluţă.
(Dicţionar de sinonime)
BUSUIOCUL-FÉTELOR s. v. calomfir.
(Dicţionar de sinonime)
FÁŢĂ s. 1. v. obraz. 2. figură, fizionomie, obraz, oval, profil. (O ~ cunoscută.) 3. obraz, ochi (pl.). (Se spală pe ~.) 4. v. fízionomie. 5. v. persoană. 6. v. avers. 7. v. recto. 8. v. pagină. 9. v. faţadă. 10. acoperitoare, învelitoare. (~ la un fotoliu.) 11. faţă de masă = (înv. şi reg.) masă, peşchir, pânzătură, (reg.) măsai, mesală, mesanică, (Ban. şi Transilv.) măsar, măsăriţă, (Ban.) măsărnică, (Transilv. şi Maram.) măsoaie. (O ~ de in.) 12. v. înfăţişare. 13. învelitoare, (prin Transilv. şi Maram.) sac, (prin Transilv.) tăbuieţ. (~ de pernă.) 14. v. suprafaţă.
(Dicţionar de sinonime)
FÁŢĂ s. v. culoare, masă, personaj, vopsea.
(Dicţionar de sinonime)
FAŢA-MÂŢEI s. v. sugel alb, tapoşnic, urzică moarţă.
(Dicţionar de sinonime)
UMERII FÉŢEI s. pl. v. pomeţi, umerii obrajilor.
(Dicţionar de sinonime)
FĂTÁ vb. a face, a naşte, (prin Transilv.) a pui. (Vaca a ~ un viţel.)
(Dicţionar de sinonime)
FATA MORGÁNA s. (GEOGR.) (pop.) apa-morţilor. (~ este un tip de miraj.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Faţă ≠ spate
(Dicţionar de antonime)