fațetare

FAŢETÁ, faţetez, vb. I. Tranz. A şlefui, a tăia în faţete. – Din fr. facetter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FAŢETÁRE, faţetări, s.f. Acţiunea de a faţeta; faţetat. – V. faţeta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FAŢET//Á ~éz tranz. (pietre scumpe) A înzestra cu faţete (prin prelucrare). /<fr. facetter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FAŢETÁ vb. I. tr. A şlefui, a tăia în faţete (pietre preţioase). ♦ (Poligr.) A prelucra un clişeu sau o piesă de stereotipie prin teşirea marginilor sau scobirea în ele a unui şanţ, pentru a fi fixat pe un suport. [< fr. facetter].
(Dicţionar de neologisme)

FAŢETÁRE s.f. Acţiunea de a faţeta; faţetat. [< faţeta].
(Dicţionar de neologisme)

FAŢETÁ vb. tr. a şlefui, a tăia în faţete (pietre preţioase). ♢ (poligr.) a prelucra un clişeu, o piesă de stereotipie prin teşirea marginilor sau scobirea în ele a unui şant, spre a fi fixat pe un suport. (< fr. facetter)
(Marele dicţionar de neologisme)

faţetá vb., ind. prez. 1 sg. faţetéz, 3 sg. şi pl. faţeteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

faţetáre s. f., pl. faţetări
(Dicţionar ortografic al limbii române)