facultatea
[Sinonime]
FACULTÁTE, facultăţi, s.f. 1. Capacitate, posibilitate, însuşire morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Însuşire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a acţiona, a se dezvolta, a realiza ceva. 2. Unitate didactică şi administrativă în cadrul unei instituţii de învăţământ superior, condusă de un decan şi cuprinzând un ansamblu de discipline înrudite între ele, pentru pregătirea studenţilor şi a doctoranzilor într-un anumit domeniu de specialitate. – Din fr. faculté, lat. facultas, -atis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FACULT//ÁTE1 ~ăţi f. 1) Posibilitate de acţiune; capacitate; aptitudine. 2) Dispoziţie naturală pentru o anumită activitate intelectuală; capacitate; aptitudine. 3) Forţă morală sau intelectuală. [G.-D. facultăţii] /<fr. faculté, lat. facultas, ~atis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FACULT//ÁTE2 ~ăţi f. Subdiviziune didactică şi administrativă în cadrul unei instituţii de învăţământ superior, unde se pregătesc specialişti de calificare înaltă într-un anumit domeniu. [G.-D. facultăţii] /<fr. faculté, lat. facultas, ~atis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FACULTÁTE s.f. 1. Capacitate, aptitudine fizică, psihică sau intelectuală care permite unei fiinţe de a se comporta şi de a acţiona într-un anumit fel. 2. Unitate didactică ştiinţifică şi administrativă în cadrul unei universităţi sau al unui institut de învăţământ superior, condusă de un decan. [Cf. fr. faculté, lat. facultas].
(Dicţionar de neologisme)
FACULTÁTE s. f. I. capacitate, aptitudine fizică, psihică sau intelectuală a cuiva care îi permite a se comporta şi a acţiona într-un anumit fel. ♢ însuşire a unui fenomen, obiect, sistem etc. de a acţiona, de a se dezvolta, de a rezolva ceva. II. unitate didactică, ştiinţifică şi administrativă în cadrul unei instituţii de învăţământ superior. (< fr. faculté, lat. facultas)
(Marele dicţionar de neologisme)
facultate s.f. sg. perioadă de detenţie. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
facultáte s. f., g.-d. art. facultăţii; pl. facultăţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FACULTÁTE s. 1. aptitudine, capacitate, însuşire, posibilitate. (~ăţi intelectuale.) 2. v. însuşire.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FACULT//ÁTE1 ~ăţi f. 1) Posibilitate de acţiune; capacitate; aptitudine. 2) Dispoziţie naturală pentru o anumită activitate intelectuală; capacitate; aptitudine. 3) Forţă morală sau intelectuală. [G.-D. facultăţii] /<fr. faculté, lat. facultas, ~atis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FACULTÁTE s.f. 1. Capacitate, aptitudine fizică, psihică sau intelectuală care permite unei fiinţe de a se comporta şi de a acţiona într-un anumit fel. 2. Unitate didactică ştiinţifică şi administrativă în cadrul unei universităţi sau al unui institut de învăţământ superior, condusă de un decan. [Cf. fr. faculté, lat. facultas].
(Dicţionar de neologisme)
FACULTÁTE s. f. I. capacitate, aptitudine fizică, psihică sau intelectuală a cuiva care îi permite a se comporta şi a acţiona într-un anumit fel. ♢ însuşire a unui fenomen, obiect, sistem etc. de a acţiona, de a se dezvolta, de a rezolva ceva. II. unitate didactică, ştiinţifică şi administrativă în cadrul unei instituţii de învăţământ superior. (< fr. faculté, lat. facultas)
(Marele dicţionar de neologisme)
facultate s.f. sg. perioadă de detenţie. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
facultáte s. f., g.-d. art. facultăţii; pl. facultăţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FACULTÁTE s. 1. aptitudine, capacitate, însuşire, posibilitate. (~ăţi intelectuale.) 2. v. însuşire.
(Dicţionar de sinonime)