fandare

FANDÁ, fandez, vb. I. Intranz. (Sport) A face un pas mare înainte, lateral, oblic sau înapoi, îndoind unul dintre picioare de la genunchi şi ţinând celălalt picior perfect întins, cu toată talpa pe pământ, astfel încât centrul de greutate al corpului să se afle pe direcţia deplasării efectuate. – Din fr. fendre.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FANDÁRE, fandări, s.f. Acţiunea de a fanda şi rezultatul ei. – V. fanda.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FAND//Á ~éz intranz. (în scrimă, gimnastică etc.) A duce un picior înainte îndoindu-l la genunchi şi lăsând toată greutatea corpului pe el (celălalt fiind bine întins). /<fr. fendre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fandá (fandéz, -a\'t), vb. – 1. A face un pas mare înainte, în scrimă sau gimnastică. – 2. A se zbate, a se strădui. Fr. fendre. Cu cel de al doilea sens este familiar.
(Dicţionarul etimologic român)

FANDÁ vb. I. intr. (Sport) A înainta cu un picior, îndoindu-l şi lăsând greutatea corpului pe el, ţinându-l pe celălalt perfect întins. [Cf. fr. se fendre].
(Dicţionar de neologisme)

FANDÁRE s.f. Acţiunea de a fanda şi rezultatul ei; figură la scrimă prin care se înaintează către adversar. [< fanda].
(Dicţionar de neologisme)

FANDÁ vb. intr. (sport) a înainta cu un picior, îndoindu-l şi lăsând greutatea corpului pe el, ţinându-l pe celălalt întins. (după fr. fendre)
(Marele dicţionar de neologisme)

fandá vb., ind. prez. 1 sg. fandéz, 3 sg. şi pl. fandeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fandáre s. f., g.-d. art. fandării; pl. fandări
(Dicţionar ortografic al limbii române)