FÁRMEC, farmece, s.n. 1. (În basme şi în superstiţii) Acţiunea de a vrăji şi rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unor vrăji); mijloace magice întrebuinţate pentru o asemenea transformare; vrajă, vrăjitorie. ♢ Loc. adv. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, pe neaşteptate, dintr-o dată. 2. Ansamblu de calităţi (frumuseţe, graţie etc.) care încântă, atrage pe cineva. Farmecul pădurii. ♦ Desfătare, plăcere, încântare pe care o simte cineva în faţa unui lucru fermecător. – Lat. pharmacum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FERMECÁ, fármec, vb. I. Tranz. 1. A încânta, a desfăta; a atrage, a ademeni (prin însuşiri, aspect, manifestări etc.). 2. (În basme şi în superstiţii) A face cuiva vrăji, a lega, a transforma etc. pe cineva prin vrăji. [Var.: (pop.) fărmăcá vb. I] – Din farmec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÁRME//C ~ce n. 1) Procedeu magic căruia i se atribuie însuşiri supranaturale; vrajă. ♢ A face ~ce a recurge la procedee magice; a vrăji. Ca prin ~ ca printr-un miracol. 2) fig. Ansamblu de calităţi ce trezesc admiraţie; vrajă; miraj; fascinaţie. ~cul pădurii. /<lat. pharmacum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A FERMECÁ fármec tranz. 1) A face să fie cuprins de farmec; a delecta; a desfăta; a încânta; a vrăji; a fascina. 2) (în basme şi în superstiţii) A supune unor farmece; a lega prin vrăji; a vrăji. /<lat. pharmacare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fármec (fármece), s.n. – 1. Vrajă, vrăjitorie. – 2. Calităţi care atrag, şarm. – Var. (înv.) farmăc. Mr. fărmác „venin”. Gr. φάρμαϰον „venin”, direct (Murnu 24; Diculescu 474), sau prin intermediul lat. pharmacum (Philippide, Principii, 18; Puşcariu 583; Candrea-Dens., 551; REW 6462; DAR; Rosetti, I, 166; cf. Şeineanu, Semasiol., 188), mr., direct din ngr., cf. alb., bg. farmak „venin”. Der. fermeca, vb. (a vrăji; a încînta; a seduce, a fascina); fermecător, adj. (încîntător, seducător); fermecător, s.m. (vrăjitor, vraci); fermecătoreasă, s.f. (vrăjitoare); fermecătoresc, adj. (ca vrăjitorii); fermecătorie, s.f. (vrajă, farmece); fermecătură, s.f. (vrajă, magie). – Der. neol. farmacie, s.f., din fr.; farmacist, s.m., din fr.
(Dicţionarul etimologic român)
a avea farmece în labă expr. (intl.) a fi foarte îndemânatic la furtul din buzunare (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
fármec s. n., pl. fármece
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fermecá vb., ind. prez. 1 sg. fármec, 2 sg. fármeci, 3 sg. şi pl. fármecă, 1 pl. fermecăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. fármece
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FÁRMEC s. 1. v. vrajă. 2. fascinaţie, încântare, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ul miraculos al nopţii.) 3. v. desfătare. 4. v. drăgălăşenie. 5. v. atracţie. 6. haz, (fam.) chichirez. (Tot ~ul stă în ...) 7. (fig.) savoare, sevă, suculenţă. (O vorbă plină de ~.)
(Dicţionar de sinonime)
FERMECÁ vb. 1. v. vrăji. 2. v. încânta.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FERMECÁ, fármec, vb. I. Tranz. 1. A încânta, a desfăta; a atrage, a ademeni (prin însuşiri, aspect, manifestări etc.). 2. (În basme şi în superstiţii) A face cuiva vrăji, a lega, a transforma etc. pe cineva prin vrăji. [Var.: (pop.) fărmăcá vb. I] – Din farmec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A FERMECÁ fármec tranz. 1) A face să fie cuprins de farmec; a delecta; a desfăta; a încânta; a vrăji; a fascina. 2) (în basme şi în superstiţii) A supune unor farmece; a lega prin vrăji; a vrăji. /<lat. pharmacare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fármec (fármece), s.n. – 1. Vrajă, vrăjitorie. – 2. Calităţi care atrag, şarm. – Var. (înv.) farmăc. Mr. fărmác „venin”. Gr. φάρμαϰον „venin”, direct (Murnu 24; Diculescu 474), sau prin intermediul lat. pharmacum (Philippide, Principii, 18; Puşcariu 583; Candrea-Dens., 551; REW 6462; DAR; Rosetti, I, 166; cf. Şeineanu, Semasiol., 188), mr., direct din ngr., cf. alb., bg. farmak „venin”. Der. fermeca, vb. (a vrăji; a încînta; a seduce, a fascina); fermecător, adj. (încîntător, seducător); fermecător, s.m. (vrăjitor, vraci); fermecătoreasă, s.f. (vrăjitoare); fermecătoresc, adj. (ca vrăjitorii); fermecătorie, s.f. (vrajă, farmece); fermecătură, s.f. (vrajă, magie). – Der. neol. farmacie, s.f., din fr.; farmacist, s.m., din fr.
(Dicţionarul etimologic român)
a avea farmece în labă expr. (intl.) a fi foarte îndemânatic la furtul din buzunare (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
fármec s. n., pl. fármece
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fermecá vb., ind. prez. 1 sg. fármec, 2 sg. fármeci, 3 sg. şi pl. fármecă, 1 pl. fermecăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. fármece
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FÁRMEC s. 1. v. vrajă. 2. fascinaţie, încântare, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ul miraculos al nopţii.) 3. v. desfătare. 4. v. drăgălăşenie. 5. v. atracţie. 6. haz, (fam.) chichirez. (Tot ~ul stă în ...) 7. (fig.) savoare, sevă, suculenţă. (O vorbă plină de ~.)
(Dicţionar de sinonime)
FERMECÁ vb. 1. v. vrăji. 2. v. încânta.
(Dicţionar de sinonime)