feti dex - definiţie, sinonime, conjugare
FĂT, feţi, s.m. 1. Produs de concepţie din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mişcări proprii şi formele caracteristice speciei şi până când se naşte; fetus. 2. (Pop. şi poetic) Fecior, fiu; băiat, copil. ♢ (Pop.) Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecţiune, bunăvoinţă etc. unui tânăr. ♦ Făt-Frumos = erou principal din basme, înzestrat cu frumuseţe fizică şi morală, cu bunătate, curaj şi vitejie ieşite din comun; p. gener. (ca nume comun) băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (Pop.) Făt-logofăt = copil cu însuşiri (fizice) deosebite, minunate. – Lat. fetus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FETÍ, fetesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A petrece ca fată timpul de când iese la horă până când se mărită. – Din fată.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FĂT feţi m. 1) (la om şi la mamifere) Organism în stadiul intrauterin de viaţă, din momentul când începe să se mişte şi până la naştere; fetus. 2) poet. Persoană de sex masculin, luată în raport cu părinţii săi; băiat; fiu; fecior. ♢ ~ Frumos personaj principal în poveştile româneşti, înzestrat cu cele mai alese calităţi fizice şi morale. /<lat. fetus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A FET//Í ~ésc intranz. 1) A fi fată mare. 2) A-şi petrece anii de fată mare. 3) A trăi ca o fată mare. /Din fată
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

făt (féţi), s.m. – 1. Fetus. – 2. Pui de animal. – 3. Copil, prunc. – 4. (Trans.) Sacristan. – Mr. fetu, istr. fet. Lat. fĕtus (Puşcariu 586; Candrea-Dens., 560; Densusianu, GS, II, 314; REW 3273 şi 3272; DAR), cf. sard. fedu, calabr. (fetazze), prov. (fedoun) „miel”, fr. (faon). Cf. şi fată, făta, fecior. Sensul 3 este înv., se păstrează mai ales în expresii fixe, ca făt logofăt „copil minune”, Făt-Frumos. Cf. flăcău.
(Dicţionarul etimologic român)

FET(I)- elem. feto-.
(Marele dicţionar de neologisme)

făt-frumós (băiat, bărbat frumos) s. m., pl. feţi-frumóşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Făt-Frumós s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

făt s. m., pl. feţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

făt-logofăt s. m., pl. feţi-logoféţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fetí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. fetésc, imperf. 3 sg. feteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. feteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

feţí, feţésc, vb. IV (reg.) 1. a colora, a vopsi; a sulemeni. 2. a ciopli lemnul din pădure în două sau patru feţe.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
FĂT s. v. fetus.
(Dicţionar de sinonime)

FĂT s. v. băiat, cântăreţ, copil, dascăl, diac, fecior, fiu, paracliser, psalt, pui, ţârcovnic.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fe fet

Cuvinte se termină cu literele: ti eti