feudală

FEUDÁL, -Ă, feudali, -e, s.m., adj. 1. S.m. Stăpân de pământ; mare proprietar de pământ. 2. Adj. Care aparţine feudalului (1) sau feudalismului, privitor la feudal sau la feudalism, specific feudalismului. ♢ Orânduire feudală = feudalism. [Pr.: fe-u-] – Din it. feudale, fr. féodal.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FEUDÁL¹ ~i m. ist. Mare proprietar de pământ, care exploata munca ţăranilor iobagi. [Sil. fe-u-] /<lat. feodalis, fr. féodal
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FEUDÁL² ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de feudalism; propriu feudalismului. Rămăşiţe ~e. 2) Care se bazează pe principiile feudalismului. Societate ~ă. 3) Care este caracteristic pentru o feudă. [Sil. fe-u-] /<lat. feodalis, fr. féodal
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FEUDÁL, -Ă adj. Referitor la feudalism, propriu feudalismului; în legătură cu o feudă. ♢ Orânduirea feudală = feudalism. // s.m. Nobil, proprietar al unei feude, care are vasali şi care la rândul său este subordonat unui suzeran; feudatar. [Pron. fe-u-, var. feodal, -ă adj. / cf. it. feudale, fr. féodal].
(Dicţionar de neologisme)

FEUDÁL, -Ă I. adj. referitor la feudal(ism) sau la feudă. o orânduirea ~ă = feudalism. II. s. m. nobil, proprietar al unei feude; feudatar. (< it. feudale, fr. féodal)
(Marele dicţionar de neologisme)

feudál adj. m., s. m. (sil. fe-u-), pl. feudáli; f. sg. feudálă, pl. feudále
(Dicţionar ortografic al limbii române)