ficus
[Sinonime]
BROÁSCĂ, broaşte, s.f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă şi ochii bulbucaţi. ♢ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucaţi. ♢ Compus: broască-ţestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca şi hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, şi cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene şi cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o uşă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÍCUS, ficuşi, s.m. Plantă exotică lemnoasă cu frunzele mari, groase, totdeauna verzi şi strălucitoare, cultivată la noi ca plantă ornamentală de interior (Ficus elastica). – Din lat. ficus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SICOMÓR, sicomori, s.m. Arbore exotic gigant cu lemn tare şi cu fructe comestibile, asemănătoare cu smochinele (Ficus sycomorus). – Din fr. sycomore.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BROÁ//SCĂ2 ~şte f. Încuietoare montată la o uşă, la un sertar etc., care se încuie şi se descuie cu ajutorul unei chei. [G.-D. broaştei; Sil. broas-că] /<lat. brosca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
BROÁ//SCĂ1 ~şte f. 1) Animal amfibiu, fără coadă, cu gura largă şi ochii bulbucaţi, cu picioarele din urmă mai lungi, adaptate pentru sărit. ♢ ~ râioasă broască nocturnă cu pielea acoperită cu negi, din care, la primejdie, se elimină un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-ţestoasă reptilă (terestră şi acvatică), având corpul acoperit cu o carapace osoasă, sub care îşi poate trage capul şi picioarele în caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucaţi. (A fi) plin de noroc ca ~sca de păr se spune despre cineva, căruia nu-i merge în viaţă. Când a face ~ păr nicicând; niciodată. 2) pop. Umflătură sub pielea gâtului; scrofulă. [G.-D. broaştei; Sil. broas-că] /<lat. brosca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
BROÁ//SCĂ3 ~şte f. Plantă decorativă exotică, cu frunze groase şi cu flori mari, galbene. [G.-D. broaştei; Sil. broas-că] /<lat. brosca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FÍCU//S ~şi m. Arbust exotic veşnic verde, cu frunze mari, ovale şi lucioase, cultivat în scopuri decorative. /<lat. ficus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SICOMÓR ~i m. Arbore exotic asemănător cu smochinul, cu tulpina înaltă şi fructe dulci, albe-gălbui, comestibile. /<fr. sycomore
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
broáscă (-şte), s.f. – 1. Animal amfibiu batracian. – 2. Nopal (Opuntia ficus indica). – 3. Broscuţă (sublinguală). – 4. Încuietoare la uşă; gaura cheii. – 5. Rindea lungă. – 6. Clin. – 7. Piese, organe sau părţi ale unor ansambluri determinate, care servesc la susţinerea altor piese, cum sînt suportul axei roţii hidraulice; capitelul coloanelor, în construcţiile specifice. – Mr. broască, megl. broască „broască ţestoasă”. Lat. *brosca (Puşcariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR); cf. alb. breskë, it. rospo (mil. arezz. brosco), ladin. rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau der. din gr. βρόθαϰος (Creţu 309). Pentru evoluţia semantică de la „broască” la „încuietoare”, cf. Rohlfs, Quellen, 52 şi Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscuţei este proprie şi sp., ca şi fr. grenouillette, it. ranella. Din rom. a trecut în ngr. μπράσϰα (Meyer, Neugr. Studien., 77; Murnu 36), săs. bruaskë. Der. broscan, s.m. (broască); broscănesc, adj. (de broaşte); broscar, s.m. (poreclă dată persoanelor care mănîncă broaşte); broscărie, s.f. (apă cu multe broaşte); broscărime, s.f. (cantitate de broaşte); broscaş, s.m. (tîmplar, dulgher); broschiţă, s.f. (broderie cu fire în culori); broscoaică, s.f. (broască); broscoi, s.m. (broască; copil mic mucos; Arg., pistol); broscos, adj. (care are broaşte din belşug); broştesc, adj. (de broaşte); broşteşte, adv. (ca broaştele); broştet, s.n. (cantitate de broaşte).
(Dicţionarul etimologic român)
FÍCUS s.m. Plantă exotică (la noi ornamentală) cu frunze mari, groase, totdeauna verzi şi lucioase. [< lat. ficus].
(Dicţionar de neologisme)
SICOMÓR s.m. Arbore exotic uriaş, asemănător cu smochinul, care are un lemn tare şi fructe dulci, comestibile. [< fr. sycomore, cf. gr. sykomoros].
(Dicţionar de neologisme)
FÍCUS s. m. plantă lemnoasă (sub)tropicală cu frunze mari, groase, lucioase, totdeauna verzi. (< lat. ficus)
(Marele dicţionar de neologisme)
broáscă s. f., g.-d. art. broáştei; pl. broáşte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fícus s. m., pl. fícuşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sicomór s. m., pl. sicomóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BROÁSCĂ s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. broască de iarbă (Hyla arborea) v. brotăcel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) paşă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la uşă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliţă, tigaie. (~ la crângul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătâi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrânciob.) 10. (TEHN.) cap, căpăţână. (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) şurubelniţă, (reg.) gâscă. (~ la teasc.)
(Dicţionar de sinonime)
BROÁSCĂ s. v. cap, căpăţână, cioc, sovârf.
(Dicţionar de sinonime)
SICOMÓR s. (BOT.; Ficus sycomorus) (înv.) sicamenă.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÍCUS, ficuşi, s.m. Plantă exotică lemnoasă cu frunzele mari, groase, totdeauna verzi şi strălucitoare, cultivată la noi ca plantă ornamentală de interior (Ficus elastica). – Din lat. ficus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BROÁ//SCĂ2 ~şte f. Încuietoare montată la o uşă, la un sertar etc., care se încuie şi se descuie cu ajutorul unei chei. [G.-D. broaştei; Sil. broas-că] /<lat. brosca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
BROÁ//SCĂ1 ~şte f. 1) Animal amfibiu, fără coadă, cu gura largă şi ochii bulbucaţi, cu picioarele din urmă mai lungi, adaptate pentru sărit. ♢ ~ râioasă broască nocturnă cu pielea acoperită cu negi, din care, la primejdie, se elimină un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-ţestoasă reptilă (terestră şi acvatică), având corpul acoperit cu o carapace osoasă, sub care îşi poate trage capul şi picioarele în caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucaţi. (A fi) plin de noroc ca ~sca de păr se spune despre cineva, căruia nu-i merge în viaţă. Când a face ~ păr nicicând; niciodată. 2) pop. Umflătură sub pielea gâtului; scrofulă. [G.-D. broaştei; Sil. broas-că] /<lat. brosca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
BROÁ//SCĂ3 ~şte f. Plantă decorativă exotică, cu frunze groase şi cu flori mari, galbene. [G.-D. broaştei; Sil. broas-că] /<lat. brosca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FÍCU//S ~şi m. Arbust exotic veşnic verde, cu frunze mari, ovale şi lucioase, cultivat în scopuri decorative. /<lat. ficus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SICOMÓR ~i m. Arbore exotic asemănător cu smochinul, cu tulpina înaltă şi fructe dulci, albe-gălbui, comestibile. /<fr. sycomore
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
broáscă (-şte), s.f. – 1. Animal amfibiu batracian. – 2. Nopal (Opuntia ficus indica). – 3. Broscuţă (sublinguală). – 4. Încuietoare la uşă; gaura cheii. – 5. Rindea lungă. – 6. Clin. – 7. Piese, organe sau părţi ale unor ansambluri determinate, care servesc la susţinerea altor piese, cum sînt suportul axei roţii hidraulice; capitelul coloanelor, în construcţiile specifice. – Mr. broască, megl. broască „broască ţestoasă”. Lat. *brosca (Puşcariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR); cf. alb. breskë, it. rospo (mil. arezz. brosco), ladin. rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau der. din gr. βρόθαϰος (Creţu 309). Pentru evoluţia semantică de la „broască” la „încuietoare”, cf. Rohlfs, Quellen, 52 şi Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscuţei este proprie şi sp., ca şi fr. grenouillette, it. ranella. Din rom. a trecut în ngr. μπράσϰα (Meyer, Neugr. Studien., 77; Murnu 36), săs. bruaskë. Der. broscan, s.m. (broască); broscănesc, adj. (de broaşte); broscar, s.m. (poreclă dată persoanelor care mănîncă broaşte); broscărie, s.f. (apă cu multe broaşte); broscărime, s.f. (cantitate de broaşte); broscaş, s.m. (tîmplar, dulgher); broschiţă, s.f. (broderie cu fire în culori); broscoaică, s.f. (broască); broscoi, s.m. (broască; copil mic mucos; Arg., pistol); broscos, adj. (care are broaşte din belşug); broştesc, adj. (de broaşte); broşteşte, adv. (ca broaştele); broştet, s.n. (cantitate de broaşte).
(Dicţionarul etimologic român)
FÍCUS s.m. Plantă exotică (la noi ornamentală) cu frunze mari, groase, totdeauna verzi şi lucioase. [< lat. ficus].
(Dicţionar de neologisme)
SICOMÓR s.m. Arbore exotic uriaş, asemănător cu smochinul, care are un lemn tare şi fructe dulci, comestibile. [< fr. sycomore, cf. gr. sykomoros].
(Dicţionar de neologisme)
FÍCUS s. m. plantă lemnoasă (sub)tropicală cu frunze mari, groase, lucioase, totdeauna verzi. (< lat. ficus)
(Marele dicţionar de neologisme)
broáscă s. f., g.-d. art. broáştei; pl. broáşte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fícus s. m., pl. fícuşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sicomór s. m., pl. sicomóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BROÁSCĂ s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. broască de iarbă (Hyla arborea) v. brotăcel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) paşă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la uşă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliţă, tigaie. (~ la crângul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătâi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrânciob.) 10. (TEHN.) cap, căpăţână. (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) şurubelniţă, (reg.) gâscă. (~ la teasc.)
(Dicţionar de sinonime)
BROÁSCĂ s. v. cap, căpăţână, cioc, sovârf.
(Dicţionar de sinonime)
SICOMÓR s. (BOT.; Ficus sycomorus) (înv.) sicamenă.
(Dicţionar de sinonime)