fierului dex - definiţie, sinonime, conjugare

fierului

[Sinonime]
FIER, (2, 3) fiare, s.n. 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenuşie, maleabil, ductil, cu proprietăţi feromagnetice, care, aliat cu carbonul sau cu alte elemente, se foloseşte pe scară largă în industrie; (impr.) oţel (moale). ♢ Epoca fierului (sau de fier) = perioadă din istoria orânduirii comunei primitive care a durat de la mijlocul mileniului al II-lea a.Cr. până în primele veacuri p.Cr., când omul a început să prelucreze şi să folosească fierul. ♢ Loc. adj. De fier = tare, puternic, rezistent; neînduplecat; riguros, sever. ♢ Expr. A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier (ars sau roşu) prin inimă = a avea o senzaţie intensă şi bruscă de durere, de spaimă etc. 2. Numele mai multor unelte, instrumente etc. sau părţi ale lor făcute din oţel ori din fontă; a) (adesea determinat prin „de călcat”) unealtă întrebuinţată la călcatul rufelor sau al hainelor; b) (adesea determinat prin „de frizat”) instrument de forma unui cleşte care serveşte la ondulatul părului; c) (adesea determinat prin „de plug”) fiecare dintre cuţitele plugului; d) cleşte cu care se iau cărbunii din foc; e) (adesea determinat prin „roşu”) unealtă, vergea sau bucată de fier înroşită la foc, cu care se ard unele răni sau se înseamnă vitele cu marca proprietarului; f) lamă sau ascuţiş de armă tăioasă; p. ext. sabie. ♢ Expr. A trece prin ascuţişul fierului = a tăia, a omorî, a pustii, a trece pe sub ascuţişul sabiei. ♦ Bucată de oţel (în formă de drug). ♦ Fier vechi = obiecte de metal uzate, care nu mai pot fi utilizate şi care se adună spre a fi retopite. ♢ Expr. A arunca (ceva) la fier vechi = a scoate din uz, a nu mai acorda nici o importanţă unui lucru. 3. (La pl.) Lanţuri, cătuşe cu care sunt legaţi prizonierii, deţinuţii. ♦ Piedică de cai făcută dintr-un lanţ. [Var.: fer s.n.] – Lat. ferrum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FIER rar fiáre n. 1) Metal greu, cenuşiu, lucios, maleabil şi ductil, bun conducător de căldură şi de electricitate, întrebuinţat pe larg în industrie numai în aliaje. 2) (în limbajul curent) Oţel cu un conţinut redus de carbon. ♢ Drum-de- ~ cale ferată. Epoca de ~ (sau epoca ~ului) ultima perioadă a comunei primitive caracterizată prin prelucrarea şi întrebuinţarea fierului. Braţ de ~ braţ vânjos. Voinţă de ~ voinţă fermă, nestrămutată. Disciplină de ~ disciplină riguroasă, severă. Tare ca ~ul foarte tare; foarte rezistent. ~ de călcat unealtă cu care se calcă îmbrăcămintea. ~ vechi totalitate a obiectelor de metal, uzate şi scoase din folosinţă. 3) la pl. Lanţuri pentru deţinuţi. ♢ Iarba-fiarelor (sau iarba- ~ului) plantă care, potrivit legendei, ar avea proprietatea de a descuia orice lacăt, de a sfărâma orice cătuşe. [Monosilabic] /<lat. ferrum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fiér (fiáre), s.n. – 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenuşie care se foloseşte pe scară largă în industrie. – 2. Semn făcut cu metalul înroşit. – 3. Vîrf de lance sau de săgeată. – 4. (Pl.) Fiare, lanţuri. – Mr. h’eru, megl. ier, ir, fl’er. Lat. ferrum (Puşcariu 605; Candrea-Dens., 583; REW 3262; DAR), cf. it., port. ferro, fr., prov. fer, sp. hierro). După Pîrvan, metalul a fost cunoscut în Dacia începînd cu 700 sau 750 înainte de era creştină. Der. fierar, s.m. (muncitor care se îndeletniceşte cu prelucrarea fierului), mr. hirar, megl. ierar (după Puşcariu 606; Candrea-Dens., 584; REW 3257 şi DAR, din lat. ferrarius, cf. it. din sud ferraru, sp. herrero); fierărie, s.f. (atelier în care se prelucrează fierul; magazin unde se vînd obiecte din fier; înv., taxă pe obiectele din fier importate); fierăriţă, s.f. (nevastă de fierar); fierătaie, s.f. (instrumente de fier), care după Candrea-Dens., 585 şi DAR reprezintă un lat. *ferratalia, cf. port. ferratalha; fieros, adj., formaţie neol.; fierotină, s.f. (Banat, Olt., fier vechi); înfiera, vb. (a marca cu fierul roşu; a stigmatiza; rar, a fereca); înfierător, adj. (care stigmatizează); înfierătură, s.f. (dezonorare).
(Dicţionarul etimologic român)

iárba-fiárelor s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

drum-de-fiér s. n., art. drúmul-de-fiér
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fier s. n., (unelte, lanţuri) pl. fiáre; simb. Fe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pălăríe de fier (geol.) s. f. + prep. + s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FIER s. 1. (CHIM.) (prin Ban.) sider. (Bară de ~.) 2. (reg.) piglais, (Transilv. şi Maram.) teglăzău. (~ de călcat.) 3. (TEHN.) fier lat v. brăzdar. 4. (TEHN.) (pop.) custură. (~ al coasei.) 5. (la pl.) v. cătuşe.
(Dicţionar de sinonime)

FIERUL-PLÚGULUI s. v. spanacul-ciobanilor.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-FIÁRELOR s. v. popilnic.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fi fie fier fieru fierul

Cuvinte se termină cu literele: ui lui ului rului erului