fini dex - definiţie, sinonime, conjugare
FIN1, -Ă, fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic şi) delicat, plăcut la aspect, gingaş. ♦ (Despre ţesături) Foarte subţire (şi străveziu) 2. De (cea mai) bună calitate (în ce priveşte materialul şi execuţia). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre idei, gânduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simţ sau simţuri) care percepe cele mai mici nuanţe; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese. – Din fr. fin.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FIN2, -Ă, fini, -e, s.m. şi f. Persoană considerată în raport cu naşii săi (de botez sau de cununie). – Lat. *filianus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârşi, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FIN1 ~ă (~i, ~e) m. şi f. (în ritualul creştin) Persoană privită în raport cu naşii săi (de botez sau de cununie). /<lat. filianus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FIN2 (~i, ~e) 1) (despre obiecte) Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse. 2) Care denotă multă gingăşie; plin de gingăşie. Faţă ~ă. 3) Care se impune prin grosime foarte mică; foarte subţire (şi transparent). Pânză ~ă. 4) Care se impune prin calitate foarte bună; de calitate superioară. Vin ~. 5) (despre persoane) Care se distinge prin comportament subtil; cu purtări alese; manierat. 6) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă o sensibilitate delicată; caracterizat prin nuanţe subtile. Aluzie ~ă. 7) (despre simţuri) Care vădeşte sensibilitate şi rafinament; de acuitate puternică. Gust ~. 8) (despre metale) Care este de o mare puritate; foarte pur. 9) Care discerne cele mai subtile relaţii dintre lucruri; caracterizat prin subtilitate spirituală deosebită. Observaţie ~ă. /<fr. fin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A FIN//Í ~ésc tranz. rar A duce până la fine; a termina; a sfârşi; a isprăvi; a dovedi; a încheia; a mântui. /<fr. finir, lat. finire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fin (fínă), adj. – Delicat, gingaş, rafinat, mărunt, pur. – Mr. fin. It. fino, probabil prin filieră orientală (cf. ngr. φίνος, tc. fino, sb. fin), şi în parte din fr. fin. – Der. fineţe, s.f. (rafinament, delicateţe), format de la fr. finesse, pe baza paralelismului tristeţe-tristesse.
(Dicţionarul etimologic român)

fin (fíni), s.m. – Băiat considerat în raport cu naşii săi (de botez sau de cununie). – Mr. h’il’in. Lat. *fῑlῑānus (Puşcariu 611; Philippide, II, 642; Densusianu, GS, II, 314; REW 3296; DAR), format pe baza lui fῑlius ca *patranus (› fr. parrain) pe baza lui pater, cf. alb. fijan, it. figliano „copil alăptat de doică”. Este cuvînt curent (ALR, II, 218). Cf. şi lat. *filēnus › prov. felen „nepot, ginere”. Nu au valoare vechile der. propuse de Lexiconul de la Buda, p. 28 (din lat. affinis) şi Cihac, II, 717 (din alb.). Der. fină, s.f. (fată considerată în raport cu naşii ei); finie, s.f. (înrudire spirituală). Din rom. provin rut. fijin, fijna, fylyna (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 407).
(Dicţionarul etimologic român)

FIN, -Ă adj. 1. Subţire, delicat. ♦ Mărunt. ♦ Curat, pur; neamestecat. 2. Foarte sensibil, delicat. ♦ Manierat, elegant, binecrescut. ♦ Subtil, ingenios; isteţ, dibaci, şiret. [< fr. fin, it. fino].
(Dicţionar de neologisme)

FINÍ vb. IV. tr., refl. (Liv.) A (se) termina, a (se) sfârşi. / < fr. finir, it. finire].
(Dicţionar de neologisme)

FIN, -Ă adj. 1. subţire, delicat. ♢ mărunt. ♢ curat, pur; neamestecat. 2. foarte sensibil, delicat. 3. (despre oameni) manierat, elegant, bine crescut. 4. (fig.; despre gânduri, idei) subtil, ingenios; isteţ. (< fr. fin)
(Marele dicţionar de neologisme)

FINÍ vb. tr., refl. a (se) termina, a (se) sfârşi. (< fr. finir, lat. finire)
(Marele dicţionar de neologisme)

fin, fini s.m. (intl.) victimă (a unui hoţ, bătăuş, escroc, cartofor etc.). (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

fin adj. m., pl. fini; f. sg. fínă, pl. fíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fin s. m., pl. fini
(Dicţionar ortografic al limbii române)

în fíne loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

finí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. finésc
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FIN adj. 1. v. vaporos. 2. mărunt. (Nisip ~; sare ~.) 3. v. selecţionat. 4. v. superior. 5. v. sensibil. 6. v. delicat. 7. v. ales. 8. v. delicat. 9. rafinat, subtil. (Nuanţe ~.)
(Dicţionar de sinonime)

FIN adj. v. binecrescut, civilizat, manierat, politicos.
(Dicţionar de sinonime)

FINÍ vb. v. finaliza, isprăvi, încheia, sfârşi, termina.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Fin ≠ grosolan, vulgar
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: fi fin

Cuvinte se termină cu literele: ni ini