finisare

FINISÁ, finisez, vb. I. Tranz. A executa ultimele operaţii asupra unui produs sau a unei lucrări, pentru a le da forma sau aspectul definitiv. – Din fr. finir (după finisaj).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FINISÁRE, finisări, s.f. Acţiunea de a finisa şi rezultatul ei; finisaj. – V. finisa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FINIS//Á ~éz tranz. (obiecte) A aduce la condiţiile dorite prin definitivare; a duce la bun sfârşit; a definitiva. /<fr. finir
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FINISÁ vb. I. tr. A da forma definitivă unui produs sau unei lucrări. [P.i. -sez. / < fr. finir].
(Dicţionar de neologisme)

FINISÁRE s.f. Acţiunea de a finisa şi rezultatul ei; finisaj; finiţie. [< finisa].
(Dicţionar de neologisme)

FINISÁ vb. tr. a da forma definitivă unui produs, unei lucrări. (după fr. finir)
(Marele dicţionar de neologisme)

finisá vb., ind. prez. 1 sg. finiséz, 3 sg. şi pl. finiseáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

finisáre s. f., g.-d. art. finisării; pl. finisări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
FINISÁ vb. v. definitiva.
(Dicţionar de sinonime)

FINISÁRE s. v. definitivare.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A finisa ≠ a începe
(Dicţionar de antonime)