finit dex - definiţie, sinonime, conjugare
FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârşi, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FINÍT, -Ă, finiţi, -te, adj. 1. Care are o existenţă limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existenţă limitată şi se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime şi poate fi întrebuinţat în scopul pentru care a fost făcut. – V. fini. Cf. fr. f i n i, it. f i n i t o.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FIN//Í ~ésc tranz. rar A duce până la fine; a termina; a sfârşi; a isprăvi; a dovedi; a încheia; a mântui. /<fr. finir, lat. finire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FINÍT1 n. Categorie filozofică care se referă la starea relativă a materiei. /v. a fini
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FINÍ//T2 ~tă (~ţi, ~te) 1) (mai ales în opoziţie cu infinit) Care are anumite limite; mărginit; limitat. 2) (despre produse) Care a fost supus tuturor operaţiilor de prelucrare. /v. a fini
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FINÍ vb. IV. tr., refl. (Liv.) A (se) termina, a (se) sfârşi. / < fr. finir, it. finire].
(Dicţionar de neologisme)

FINÍT, -Ă adj. 1. Care nu depăşeşte valori oricât de mari; mărginit, limitat. 2. (Despre produse) Care a suferit toate operaţiile de prelucrare; terminat. // s.n. Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei care au existenţă limitată şi se pot transforma unele în altele. [Cf. fr. fini, lat. finitus].
(Dicţionar de neologisme)

FINÍ vb. tr., refl. a (se) termina, a (se) sfârşi. (< fr. finir, lat. finire)
(Marele dicţionar de neologisme)

FINÍT, -Ă I. adj. 1. care nu depăşeşte valori oricât de mari; mărginit, limitat. o (mat.) număr ~ = fiecare dintre numerele reale. 2. (despre produse) care a suferit toate operaţiile de prelucrare; terminat. II. s. n. categorie filozofică desemnând caracterul limitat al lucrurilor, fenomenelor şi proceselor în spaţiu şi în timp. (< fr. fini, it. finito, lat. finitus)
(Marele dicţionar de neologisme)

finí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. finésc
(Dicţionar ortografic al limbii române)

finít s. n., pl. finíturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

finít s.n. (înv.) sfârşit.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
FINÍ vb. v. finaliza, isprăvi, încheia, sfârşi, termina.
(Dicţionar de sinonime)

FINÍT adj. 1. terminat. (Produs ~.) 2. circumscris, delimitat, limitat, mărginit. (Valori ~.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Finitinfinit
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: fi fin fini

Cuvinte se termină cu literele: it nit init