fire dex - definiţie, sinonime, conjugare
FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea fiinţă. A fi sau a nu fi. ♢ Expr. De când sunt (sau eşti etc.) = (în legătură cu o negaţie) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! să zicem că se poate! Treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-şi avea originea, a se trage, a proveni. De unde eşti? 3. A trăi, a vieţui, a o duce; (despre lucruri, situaţii, acţiuni etc.) a dura, a dăinui, a ţine. Vechi obiceiuri care sunt şi astăzi. ♢ Expr. Cât e lumea şi pământul = totdeauna; (în construcţii negative) niciodată. ♢ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acţiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ♢ Expr. ce-o fi, o fi exprimă indiferenţa, neputinţa sau resemnarea cuiva în faţa unei situaţii. Fie! = a) accept să se facă aşa cum susţii; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aş crede)! Aşa a fost să fie = aşa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. (Fam.) Este? = nu-i aşa (că am dreptate, că se confirmă ceea ce spun) ? 5. A avea preţul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiţii, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ţi se bate tâmpla? ♢ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcţie copulativă) 1. (formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ♢ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situaţie prielnică, favorabilă, a avea parte de linişte, de mulţumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acţiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ♢ Expr. Ce mi-e (sau ţi-e etc.)... = ce importanţă are, ce folos decurge din... (Fam.) Ţi-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcţii impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noţiuni exprimând un sentiment, o senzaţie, o stare sufletească) A simţi. Mi-a fost greu. ♢ Loc. Vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ♢ Expr. Mi-e (sau ţi-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziţie secundară cu verbul la conjuctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau uşor); port grija, sunt interesat. ♢ Expr. Mi-e (sau ţi-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noţiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect şi urmat de un verb la conjunctiv) A avea putinţa, posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un suspin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, serveşte la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiţionalul prezent formează perfectul optativ-condiţional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învăţat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent şi perfect) Să se fi aflând mulţi în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, serveşte la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. şi pop. îs, prescurtat -s), eşti (pr. ieşti), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. şi: suntém); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m.m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FÍRE, firi, s.f. 1. Mediul natural (împreună cu fiinţele care trăiesc în el). ♢ Loc. adv. Peste fire = extraordinar; în cel mai înalt grad. 2. Structură psihică şi morală a unei fiinţe; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpăt. ♢ Loc. adj. În toată firea = ajuns la dezvoltare deplină, matur; în deplinătatea facultăţilor mintale, serios. ♢ Expr. A-şi veni în fire = a-şi reveni (după un şoc, o emoţie puternică, un leşin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a înfuria, a scoate din sărite, din răbdări. A-şi ţine (sau a-şi păstra) firea = a se stăpâni, a-şi păstra cumpătul. A-şi pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stăpâni, a-şi pierde cumpătul. A se prăpădi cu firea = a face tot posibilul; a se strădui; a se consuma foarte mult sufleteşte. – V. fi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FIR, fire, s.n. 1. Produs de torcătorie sau de filatură, de formă lungă şi subţire, obţinut prin toarcerea unor fibre textile; p. restr. fibră textilă. ♢ Fir cu plumb = dispozitiv pentru determinarea sau verificarea direcţiei verticale, format dintr-o sfoară subţire având atârnată la un capăt o greutate metalică. Firul apei = linie imaginară de la suprafaţa unei ape curgătoare, care uneşte punctele de viteză maximă ale apei. ♢ Expr. A se ţine (sau a sta, a atârna) (numai) într-un fir de aţă (sau de păr) = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie sau aproape de moarte. Fir conducător (sau călăuzitor) = direcţie de urmat; linie (de conduită). ♦ Fig. Idee, tendinţă care apare cu consecvenţă de-a lungul unei acţiuni, al unei opere etc.; mod de desfăşurare (neîntreruptă) a unei acţiuni, a unui proces etc. 2. Sârmă de telefon, de telegraf etc., alcătuită din două, uneori din trei conductoare subţiri, izolate şi de obicei răsucite; p. gener. orice corp solid în care lungimea este cu mult mai mare în raport cu dimensiunea secţiunii transversale. 3. Şuviţă subţire de aur, de argint etc., de forma unui fir (1), folosită la cusături speciale de podoabă. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fiecare dintre elementele, de forma unui fir (1) lung şi subţire, care alcătuiesc părul, iarba etc.; p. ext. exemplar dintr-o specie de plante erbacee de acelaşi fel; (în special) floare dintr-o specie de flori de acelaşi fel. ♢ Loc. adv. Fir cu (sau de) fir = bucată cu bucată. De-a fir a păr sau de-a firu-n păr, din fir până-n aţă = cu de-amănuntul, cu minuţiozitate. ♦ Bob, grăunte (de nisip, de mac etc.). ♢ Loc. adv. Fir cu fir = fiecare bob în parte, bob cu bob. ♦ Fig. (Rar) Fărâmă, pic. – Lat. filum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FI sunt intranz. I. (cu funcţie de verb predicativ) 1) A se afla în realitate; a avea fiinţă; a fiinţa; a exista. ♢ Este (sau e) ceva (la mijloc) există ceva neclar (la mijloc). Este cum este treacă-meargă. 2) A se afla de faţă; a se găsi într-o anumită situaţie. Cartea este pe masă. Am fost la lucru.A fi la putere a se afla la conducere; a guverna. A fi în joc a se afla într-o situaţie critică. 3) A-şi avea obârşia; a se trage; a proveni. De unde eşti? 4) A se afla în viaţă; a trăi; a vieţui. El nu mai este.Cât vom fi şi vom trăi până la sfârşitul vieţii. 5) A avea loc; a se întâmpla; a se petrece. Ce a fost a trecut.A fost odată ca nici odată formulă cu care încep unele basme. 6) A avea o anumită valoare bănească; a costa; a valora. Cât e kilogramul de mere? II. (cu funcţie de verb copulativ) 1) (urmat de un nume predicativ) El este medic. Noi suntem trei. 2) (precedat de un pronume în dativ şi urmat de un determinativ) Mi-i foame. Mi-a fost greu. ♢ A-i fi oarecum (a-i fi nu ştiu cum) a nu îndrăzni; a se ruşina. A-i fi cuiva drag de ceva (sau de cineva) a îndrăgi ceva (sau pe cineva). III. (cu funcţie de verb semiauxiliar) Era s-o păţească. Îi era a cânta. IV. (cu funcţie de verb auxiliar) 1) (la formarea diatezei pasive) Ogorul este arat. 2) (la formarea unor moduri şi timpuri compuse) Copiii vor fi dormind. Să fi rămas. /<lat. sum, fui, fire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FÍR//E ~i f. 1) Lume materială; natura înconjurătoare. 2) Fel de a fi al omului; caracter; natură. 3) Judecată sănătoasă; cuget. ♢ În toată ~ea a) matur; b) cu mintea sănătoasă. [G.-D. firii] /v. a fi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FIR ~e n. 1) Produs obţinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea ţesăturilor. ~ de lână.~ de păr fibră tare, de origine epitelială, care creşte pe pielea omului şi a animalelor. ~ cu plumb fir prevăzut la unul din capete cu o greutate metalică, folosit pentru determinarea direcţiei verticale. A se ţine (sau a-i sta, a-i atârna) cuiva viaţa numai într-un ~ de aţă (sau de păr) a) a se afla într-o situaţie foarte nesigură; b) a fi în pericol de moarte; c) a trage să moară. 2) fig. Linie subţire, neîntreruptă. ~ de fum. 3) Aţă metalică (de aur, de argint etc.), folosită la împodobirea unor obiecte de îmbrăcăminte. Haină cusută cu ~. 4) Fibră provenită din secreţia unor animale (păianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrică prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neîntreruptă; desfăşurare continuă; curs; mers. ~ul gândurilor. 7) Fiecare dintre părţile componente ale unei totalităţi de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neînsemnată. ~ de făină. /<lat. filum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fi (sunt, fost), vb. – 1. A fiinţa. – 2. A sta. – 3. A se găsi, a se afla. – 4. A exista. – 5. A trăi. – 6. (Despre starea vremii) A se face (frumos, frig etc.). – 7. A dura, a se menţine. – 8. A fi de faţă. – 9. A avea loc, a se ţine. – 10. (Cu prep. cu) A fi adept. – 11. (Cu prep. de) A merita, a fi demn de. – 12. (Cu prep. a) A avea chef de. – 13. (Cu conj. ) A trebui, a fi nevoie. 14. (Cu inf.) A trebui. Mr. escu, fută, h’ireş megl. săm, fost, ire, istr. escu, fost, fi. Lat. sum fui, al cărui inf. esse a fost înlocuit de fiēri (Puşcariu 597; Candrea-Dens., 581; REW 3288; DAR). Cf. fiinţă, firetic. A păstrat forma înv. a optativului, în formulele de imprecaţie fire-ai, fire-ar. Comp. cu conjunctivul fie (cf. it. qualsisia, quando che sia); fiecare, pron.; fiece, adj.; fiecine, pron.; fiecînd, adv.; fiecum, adv.; fieunde, adv. (rar). Fiindcă, conj. este un comp. de la cu gerunziul fiind. Der. fire, s.f. (mod de a fi, caracter; natură; capacitate, creaţie; înv., menstruaţie), al cărui sens de „natură” nu a fost bine explicat (cf. gr. φύσις „natură”, de la φύω „a creşte”); fireş (var. înv. hireş), adj. (natural; originar, natural; real, autentic), cuvînt înv.; firesc, adj. (natural); fireşie, s.f. (înv., natură); fireşte, adv. (în chip natural); nefiresc, adj. *care nu este firesc; artificial); fiitor, adj. (existent, viitor), creaţie artificială, înv. Fiinţă, s.f. (făptură; esenţă, natural; prezenţă; existenţă), este un der. de la gerunziul fiind, cu suf. -inţă, cf. uşurinţă, cuviinţă, cerinţă, etc. (Puşcariu 610 şi DAR, de la un lat. *fientia, echivalent popular de la essentia, ipoteză plauzibilă, dar nu şi necesară). – Der. fiinţa, vb. (a exista, a se afla); fiinţesc, adj. (înv., real); nefiinţă, s.f. (inexistenţă); desfiinţa, vb. (a suprima, a reduce la nimic, a anula); înfiinţa, vb. (a crea, a stabili, a funda; refl., a apărea, a se produce; refl., a se prezenta); înfiinţător, adj. (fondator).
(Dicţionarul etimologic român)

fir (fíre), s.n. – 1. Produs obţinut prin toarcerea unor fibre textile. – 2. Aţă. – 3. Fibră, filament. – 4. Păr. – 5. Tulpină. – 6. Capăt. – 7. Fir de aur. – Mr. h’ir, megl. ir. Lat. fῑlum (Puşcariu 617; Candrea-Dens., 598; REW 3306; Philippide, II, 642; DAR), cf. it. filo (sicil. firu), fr. fil, sp. hilo, alb. filj. Der. firicică, s.f. (plantă, Filago germanica); firog, s.n. (Trans., muncă); firos, adj. (fibros); firui, vb. (a toarce; a coase, a broda); firuţă, s.f. (plantă, Poa pratensis; iarbă, furaj, nutreţ); desfira, vb. (a destrăma); înfira, vb. (a coase, a broda; a înşira, a înşirui); înfiera, vb. (Mold., a creşte părul, mai ales mustăţile; Bucov., a începe să fiarbă), cuvînt identic cu cel anterior, cu pronunţarea proprie Mold. cf mira › Mold. miera (după Capidan, Dacor., III, 759 şi DAR, direct de la un lat. *infῑlāre); prefira, vb. (a răspîndi, a împrăştia; a înşira); răsfira, vb. (a dezvolta, a desfăşura; a întinde, a dispersa), cu var. prin încrucişare cu răşchira.
(Dicţionarul etimologic român)

a avea două fire jumate expr. 1. a avea părul rar. 2. a avea chelie (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

fi2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sunt, neacc. (pop.) -s (mi-s, ăştia-s), (reg.) îs, 2 sg. eşti [e pron. ie], 3 sg. éste [e pron. ie], neacc. e [pron. ie], (fam.) -i (ăsta-i), (reg.) îi, 1 pl. súntem, 2 pl. súnteţi; imperf. 1 erám, 2 sg. erái, 3 sg. erá, 2 pl. eráţi, 3 pl. eráu [e pron. ie], perf. s. 1 sg. fuséi/fui, 1 pl. fusérăm/fúrăm, m.m.c.p. 1 sg. fusésem, 1 pl. fuséserăm; conj. prez. 1 sg. să fiu, 2 sg. să fii, 3 să fie; cond. prez. 3 ar fi / (în imprecaţii) fír-ar; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. (nu) fiţi; ger. fiínd (fi-ind); part. fost
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

fiínd că vb. + conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fi vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sunt, neacc. s-,-s, îs, 2 sg. eşti [e- pron. ie-], 3 sg. este [e- pron. ie-], neacc. e [pron. ie], i-, -i, îi, 1 pl. suntém/súntem, 2 pl. suntéţi/súnteţi, imperf. 1 sg. şi pl. erám, 2 sg. erái, 3 sg. erá, 2 pl. eráţi, 3 pl. eráu [e- pron. ie-], perf. s. 1 sg. fuséi/fui, 1 pl. fusérăm/fúrăm, m. m. c. perf. 1 sg. fusésem, 1 pl. fuséserăm; conj. prez. 1 sg. fíu, 2 sg. fíi, 3 sg. şi pl. fíe; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. fiţi; ger. fiínd; part. fost
(Dicţionar ortografic al limbii române)

úite-pópa-nu-e-pópa s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fíre s. f., g.-d. art. fírii; pl. firi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

de-a fir-a-păr loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fir s. n., pl. fíre
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FI vb. 1. v. trăi. 2. v. dăinui. 3. v. afla. 4. a se afla, a se găsi, a sta. (Plicul este pe masă nedesfăcut.) 5. a se afla, a figura, a se găsi, a se număra. (A fi printre invitaţi.) 6. v. situa. 7. v. locui. 8. v. avea. 9. v. constitui. 10. v. însemna. 11. v. întâmpla. 12. v. proveni. 13. v. trebui. 14. v. costa.
(Dicţionar de sinonime)

FÍRE s. 1. v. natură. 2. fel. (Aşa e ~ mea.) 3. caracter, natură, structură, temperament, (livr.) umoare, (înv. şi reg.) natural, (înv.) duh, (fig.) inimă. (Are o ~ emotivă.) 4. apucătură, deprindere, nărav, obicei, obişnuinţă, (Ban.) ogod. (I-am aflat ~.) 5. v. cumpăt.
(Dicţionar de sinonime)

FÍRE s. v. ciclu, menstruaţie, period.
(Dicţionar de sinonime)

FIR s. 1. v. fibră. 2. v. cablu. 3. (TEHN.) fir cu plumb = (pop.) sfoară. 4. v. sfor. 5. v. pic.
(Dicţionar de sinonime)

TELEGRAFIE FĂRĂ FÍR s. v. radiotelegrafie.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A fi ≠ a lipsi
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: fi fir

Cuvinte se termină cu literele: re ire