firtă
FÍRT//Ă ~e f. (în trecut) 1) Unitate de măsură a suprafeţei (egală cu un sfert de pogon). 2) Suprafaţă de pământ de această mărime. /cf. germ. Viertel
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fírtă (-te), s.f. – Măsură de suprafaţă egală cu un sfert de pogon. Germ. Viertel „sfert” (DAR). Sec. XVIII, Mold. La aceeaşi sursă duc indirect fîrtai şi fîrtal, s.n. (Trans., sfert, a patra parte), prin intermediul mag. fertály (DAR; Gáldi, Dict., 126), cf. cr. fertalj, sb. frtalj; şi ferdelă, s.f. (măsură de capacitate egală cu 20 litri; cartier), în Trans., prin intermediul săs. fyrdel (Borcea 186).
(Dicţionarul etimologic român)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fírtă (-te), s.f. – Măsură de suprafaţă egală cu un sfert de pogon. Germ. Viertel „sfert” (DAR). Sec. XVIII, Mold. La aceeaşi sursă duc indirect fîrtai şi fîrtal, s.n. (Trans., sfert, a patra parte), prin intermediul mag. fertály (DAR; Gáldi, Dict., 126), cf. cr. fertalj, sb. frtalj; şi ferdelă, s.f. (măsură de capacitate egală cu 20 litri; cartier), în Trans., prin intermediul săs. fyrdel (Borcea 186).
(Dicţionarul etimologic român)