firul
[Sinonime]
FIR, fire, s.n. 1. Produs de torcătorie sau de filatură, de formă lungă şi subţire, obţinut prin toarcerea unor fibre textile; p. restr. fibră textilă. ♢ Fir cu plumb = dispozitiv pentru determinarea sau verificarea direcţiei verticale, format dintr-o sfoară subţire având atârnată la un capăt o greutate metalică. Firul apei = linie imaginară de la suprafaţa unei ape curgătoare, care uneşte punctele de viteză maximă ale apei. ♢ Expr. A se ţine (sau a sta, a atârna) (numai) într-un fir de aţă (sau de păr) = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie sau aproape de moarte. Fir conducător (sau călăuzitor) = direcţie de urmat; linie (de conduită). ♦ Fig. Idee, tendinţă care apare cu consecvenţă de-a lungul unei acţiuni, al unei opere etc.; mod de desfăşurare (neîntreruptă) a unei acţiuni, a unui proces etc. 2. Sârmă de telefon, de telegraf etc., alcătuită din două, uneori din trei conductoare subţiri, izolate şi de obicei răsucite; p. gener. orice corp solid în care lungimea este cu mult mai mare în raport cu dimensiunea secţiunii transversale. 3. Şuviţă subţire de aur, de argint etc., de forma unui fir (1), folosită la cusături speciale de podoabă. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fiecare dintre elementele, de forma unui fir (1) lung şi subţire, care alcătuiesc părul, iarba etc.; p. ext. exemplar dintr-o specie de plante erbacee de acelaşi fel; (în special) floare dintr-o specie de flori de acelaşi fel. ♢ Loc. adv. Fir cu (sau de) fir = bucată cu bucată. De-a fir a păr sau de-a firu-n păr, din fir până-n aţă = cu de-amănuntul, cu minuţiozitate. ♦ Bob, grăunte (de nisip, de mac etc.). ♢ Loc. adv. Fir cu fir = fiecare bob în parte, bob cu bob. ♦ Fig. (Rar) Fărâmă, pic. – Lat. filum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FIR ~e n. 1) Produs obţinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea ţesăturilor. ~ de lână. ♢ ~ de păr fibră tare, de origine epitelială, care creşte pe pielea omului şi a animalelor. ~ cu plumb fir prevăzut la unul din capete cu o greutate metalică, folosit pentru determinarea direcţiei verticale. A se ţine (sau a-i sta, a-i atârna) cuiva viaţa numai într-un ~ de aţă (sau de păr) a) a se afla într-o situaţie foarte nesigură; b) a fi în pericol de moarte; c) a trage să moară. 2) fig. Linie subţire, neîntreruptă. ~ de fum. 3) Aţă metalică (de aur, de argint etc.), folosită la împodobirea unor obiecte de îmbrăcăminte. Haină cusută cu ~. 4) Fibră provenită din secreţia unor animale (păianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrică prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neîntreruptă; desfăşurare continuă; curs; mers. ~ul gândurilor. 7) Fiecare dintre părţile componente ale unei totalităţi de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neînsemnată. ~ de făină. /<lat. filum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fir (fíre), s.n. – 1. Produs obţinut prin toarcerea unor fibre textile. – 2. Aţă. – 3. Fibră, filament. – 4. Păr. – 5. Tulpină. – 6. Capăt. – 7. Fir de aur. – Mr. h’ir, megl. ir. Lat. fῑlum (Puşcariu 617; Candrea-Dens., 598; REW 3306; Philippide, II, 642; DAR), cf. it. filo (sicil. firu), fr. fil, sp. hilo, alb. filj. Der. firicică, s.f. (plantă, Filago germanica); firog, s.n. (Trans., muncă); firos, adj. (fibros); firui, vb. (a toarce; a coase, a broda); firuţă, s.f. (plantă, Poa pratensis; iarbă, furaj, nutreţ); desfira, vb. (a destrăma); înfira, vb. (a coase, a broda; a înşira, a înşirui); înfiera, vb. (Mold., a creşte părul, mai ales mustăţile; Bucov., a începe să fiarbă), cuvînt identic cu cel anterior, cu pronunţarea proprie Mold. cf mira › Mold. miera (după Capidan, Dacor., III, 759 şi DAR, direct de la un lat. *infῑlāre); prefira, vb. (a răspîndi, a împrăştia; a înşira); răsfira, vb. (a dezvolta, a desfăşura; a întinde, a dispersa), cu var. prin încrucişare cu răşchira.
(Dicţionarul etimologic român)
a avea două fire jumate expr. 1. a avea părul rar. 2. a avea chelie (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
de-a fir-a-păr loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fir s. n., pl. fíre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FIR s. 1. v. fibră. 2. v. cablu. 3. (TEHN.) fir cu plumb = (pop.) sfoară. 4. v. sfor. 5. v. pic.
(Dicţionar de sinonime)
TELEGRAFIE FĂRĂ FÍR s. v. radiotelegrafie.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FIR ~e n. 1) Produs obţinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea ţesăturilor. ~ de lână. ♢ ~ de păr fibră tare, de origine epitelială, care creşte pe pielea omului şi a animalelor. ~ cu plumb fir prevăzut la unul din capete cu o greutate metalică, folosit pentru determinarea direcţiei verticale. A se ţine (sau a-i sta, a-i atârna) cuiva viaţa numai într-un ~ de aţă (sau de păr) a) a se afla într-o situaţie foarte nesigură; b) a fi în pericol de moarte; c) a trage să moară. 2) fig. Linie subţire, neîntreruptă. ~ de fum. 3) Aţă metalică (de aur, de argint etc.), folosită la împodobirea unor obiecte de îmbrăcăminte. Haină cusută cu ~. 4) Fibră provenită din secreţia unor animale (păianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrică prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neîntreruptă; desfăşurare continuă; curs; mers. ~ul gândurilor. 7) Fiecare dintre părţile componente ale unei totalităţi de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neînsemnată. ~ de făină. /<lat. filum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
a avea două fire jumate expr. 1. a avea părul rar. 2. a avea chelie (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
de-a fir-a-păr loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fir s. n., pl. fíre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FIR s. 1. v. fibră. 2. v. cablu. 3. (TEHN.) fir cu plumb = (pop.) sfoară. 4. v. sfor. 5. v. pic.
(Dicţionar de sinonime)
TELEGRAFIE FĂRĂ FÍR s. v. radiotelegrafie.
(Dicţionar de sinonime)