flagranță

FLAGRÁNT, -Ă, flagranţi, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ♢ Flagrant delict = infracţiune descoperită în momentul savârşirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din fr. flagrant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FLAGRÁNŢĂ s.f. Caracterul a ceea ce este flagrant; evidenţă, fapt incontestabil. – Din fr. flagrance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FLAGRÁN//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care a avut loc în prezenţa unui martor ocular; comis sub ochii celui care constată. În flagrant delict. 2) Care este incontestabil; imposibil a fi negat din cauza evidenţei sale. Contradicţie ~tă. /<fr. flagrant, lat. fragrans, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FLAGRÁNŢĂ f. 1) Caracter flagrant. 2) Fapt incontestabil prin evidenţa sa. /<fr. flagrance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FLAGRÁNT, -Ă adj. Evident, izbitor, incontestabil. ♢ Flagrant delict = delict descoperit în momentul făptuirii lui sau înainte ca efectele lui să fi trecut. [< fr. flagrant].
(Dicţionar de neologisme)

FLAGRÁNŢĂ s.f. Caracterul a ceea ce este flagrant; evidenţă, incontestabilitate. [< fr. flagrance].
(Dicţionar de neologisme)

FLAGRÁNT, -Ă adj. evident, izbitor. o ~ delict = delict descoperit în momentul sau îndată după făptuirea lui. (< fr. flagrant, lat. flagrans)
(Marele dicţionar de neologisme)

FLAGRÁNŢĂ s. f. caracterul a ceea ce este flagrant; fapt incontestabil. (< fr. flagrance)
(Marele dicţionar de neologisme)

flagránt (evident) adj. m. (sil. -grant), pl. flagránţi; f. sg. flagrántă, pl. flagránte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

flagránţă s. f. (sil. -gran-), g.-d. art. flagránţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
FLAGRÁNT adj. 1. v. indiscutabil. 2. v. clar.
(Dicţionar de sinonime)