fluierat dex - definiţie, sinonime, conjugare
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinaţie (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ♢ Compus: fluieră-vânt s.m. invar. = om care îşi pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-şi manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuţite întrebuinţând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuţit şi puternic; a şuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FLUIERÁT s.n. Faptul de a fluiera. [Pr.: flu-ie-] – V. fluiera.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FLUIERÁ1 flúier intranz. 1) A cânta din fluier. 2) A scoate sunete pătrunzătoare cu un instrument special (pentru a semnaliza ceva). 3) A produce un sunet, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. 4) (despre păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului. 5) (despre vânt, furtună etc.) A produce un zgomot ascuţit şi continuu; a şuiera. [Sil. flu-ie-] /Din fluier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A FLUIERÁ2 flúier tranz. 1) A cânta prin fluierat. ~ o melodie.Fluieră-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane care umblă fără rost; pierde-vară. 2) A trata cu fluierături (manifestând nemulţumire, dezaprobare). [Sil. flu-ie-] /Din fluier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fluierá (flúier, át), vb. – 1. A scoate un sunet asemănător fluierului. – 2. A cînta din fluier. – 3. A chema scoţînd sunete asemănătoare fluierului. – 4. A scoate sunete asemănătoare fluierului spre a-şi manifesta dezaprobarea. Creaţie expresivă, bazată pe consonanţa f(l)iu, care redă fluieratul. Cuvîntul imitativ fiu (-fiu) este curent, cf. ţiu; pentru infixul expresiv l, cf. flişcui „a fluiera”, fli(u)şcă „trişcă”. De aici şi fliuira, redus la flui(e)ra, ca şuera în loc de ş(i)uira. Fluier, s.n. (intrument muzical de suflat; trişcă; gambă, tibia; şuierătură); cf. mr. fluier, fluiară, fiflioară, megl. (s)friel, pare un der. postverbal. Sensul de „tibia”, comun întregului teritoriu limbii rom. (ALR, I, 58) apare şi în lat. tibia. În general, se preferă să se plece de la fluier, despre a cărui origine s-a discutat destul de mult, cuvînt obscur sau necunoscut, după Puşcariu 625; Philippide, II, 712 şi DAR, i-au căutat uneori diferite origini lat. (*flibŭla, după Creţu 322; fibŭla, după Subak, Arch. Triest., XXX, 425, cf. împotrivă REW 3278; *fluilum, der. imposibil de la flāre, după Pascu, I, 86; *flaulāre, după Pascu, Lat., 269), gr. (*φλουιάροιν, de la φλέινος „făcut din trestie”, pe baza lui φλέως „trestie”, după Giuglea, Dacor., III, 587-90) sau autohtone (Puşcariu, Lr., 179). Prezenţa alb. fljo(j)ere i-a determinat pe mai mulţi cercetători să caute aici etimonul cuvîntului rom. (Berneker 285; cf. Meyer 108), dar alb. provine în mod sigur din rom., ca şi ngr. φλογέρα, sb. frűla, frulica, slov. fujara, ceh., pol. fujara, rut. fl’ojara, fl’ojera, fujera, mag. furulya (Candrea, Elemente, 403; Cihac, II, 499, mag. ar fi originea cuvîntului rom.; cf. Miklosich, Wander., 10 şi Miklosich, Fremdw., 88; Daničič, III, 75; Berneker 285). Origine expresivă a lui fluier a fost intuită de puţini cercetători, cf. Iordan, BF, II, 77. Der. fluierar, s.n. (nai); fluierar, s.m. (persoană care face fluiere; persoană care cîntă din fluier; nume dat mai multor păsări cu picioare lungi: Oedicnemus crepitans, Limosa aegocephala), ultimul sens bazat pe accepţia de fluier „tibia”; fluierărie, s.f. (îndeletnicirea de fluierar); fluieraş, s.m. (înv., fluierar, persoană care cîntă din fluier; grangur, Oriolus galbula); fluierător, adj. (care fluieră); fluierător, s.m. (fluierar; nume dat mai multor păsări cu picioare lungi; varietate de iarbă, Tamus communis); fluierătură, s.f. (şuierătură); fluieroi, s.m. (fluier mare, folosit în Banat).
(Dicţionarul etimologic român)

fluierá vb., ind. prez. 1 sg. flúier, 3 sg. şi pl. flúieră
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fluierát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FLUIERÁ vb. v. şuiera.
(Dicţionar de sinonime)

FLUIERÁT s. v. fluierătură.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fl flu flui fluie fluier

Cuvinte se termină cu literele: at rat erat ierat uierat