foc

FOC¹, focuri, s.n. I.1. Ardere violentă cu flacără şi cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ♢ (În exclamaţii sau imprecaţii, adesea glumeţ sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ♢ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ♢ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruinţă; a insista prea mult ca cineva să acţioneze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-şi expune viaţa (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva sa întreprindă o acţiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-şi) pune sau a(-şi) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute, etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute, etc.) A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (şi pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ♢ (Ajută la formarea superlativului absolut, ţinând locul lui „ foarte ”) Jucării frumoase foc. ♢ Expr. De mama focului = straşnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă, etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roşiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal preţios, etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ♢ Expr. A trece (o ţară, un oraş, etc.) prin foc şi sabie = a incendia, a distruge cu forţa armată. 3. Împuşcătură; p. ext. salvă, tir. ♢ Armă de foc = armă care foloseşte pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ♢ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolţit din două părţi. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigaţia pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ♢ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ♢ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ♢ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acţiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ♢ Expr. A-şi vărsa focul = a se destăinui, a-şi descărca sufletul, a-şi spune durerea; a-şi descărca nervii, a se răcori. A-şi scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferinţă. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ♢ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nici o nenorocire. – Lat. focus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FOC², focuri, s.n. Pânză triunghiulară susţinută de bompres la prora unei nave. – Din fr. foc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FOC¹ ~uri n. I. 1) Degajare simultană de căldură şi de lumină cu producere de flăcări. ~ olimpic. 2) Material combustibil aprins (cu scopul de a căpăta căldură şi lumină). A se încălzi la ~. ♢ A lua (sau a prinde) ~ cu gura pentru cineva a face tot posibilul şi imposibilul pentru cineva. A sta ca pe ~ a fi neliniştit sau grăbit. A se teme ca de ~ a se teme foarte tare. Până nu faci ~, nu iese fum orice zvon cuprinde şi un grăunte de adevăr. 3) Dispozitiv de ardere. Plită cu patru ~uri. 4) Nimicire a bunurilor materiale prin ardere (în flăcări). ♢ ~ şi pârjol mare prăpăd; dezastru. A trece (o ţară, o regiune etc.) prin ~ şi sabie a distruge complet prin incendii cu forţe armate (o ţară, o regiune etc.). 5) fig. Strălucire vie, luminoasă (asemănătoare unei flăcări). ~ul diamantelor. ~ul din privire. 6) pop. Descărcare a unei arme; împuşcătură. ~ de artilerie. ♢ A fi (sau a sta) între două ~uri a se afla într-un loc, fiind ameninţat de pericol din două părţi. 7) Sursă de lumină care serveşte drept semnal (în navigaţie). 8) Pânză de formă triunghiulară de la prora unei nave susţinută de bompres. II. (în exclamaţii glumeţe sau în blestemuri) Ardă-l (sau arză-l) ~ul să-l ardă! Bat-o ~ul! /<lat. focus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FOC² ~uri n. I. 1) Senzaţie de arsură în interiorul corpului, cauzată de o boală. 2) Ardoare a sentimentelor; înflăcărare deosebită. ~ul tinereţii. 4) fig. Discuţie aprinsă în contradictoriu. ♢ A turna gaz în (sau pe) ~ a agrava o neînţelegere. II. (urmând un adjectiv, îi atribuie valoare de superlativ absolut) Scump ~. Urat ~. Frumos ~. ♢ (Frumos, urat etc.) de mama ~ului grozav, straşnic (de frumos, de urât etc.). /<lat. focus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

foc (fócuri), s.n. – 1. Ardere cu flacără şi căldură. – 2. Incendiu, rug. – 3. Împuşcătură, salvă. – 4. Cămin, vatră. – 5. Strălucire. – 6. Arsură, usturime. – 7. Ardoare, violenţă, avînt. – 8. Nenorocire, necaz, calamitate, chin. – 9. (Adv.) Cumplit, îngrozitor, teribil. – 10. (Arg.) Pistol. – Mr., megl. foc, focuri, istr. foc, focure. Lat. fŏcus (Diez, I, 192; Puşcariu 635; Candrea-Dens., 627; REW 3400; DAR), cf. it. fuoco, prov. foc, fr. feu, cat. fog, sp. fuego, port. fogo. Pentru sensul 8, cf. calabr. focu amaru „nenorocire, calamitate”. Der. focar, s.n. (rug; nenorocire, calamitate), cu suf. -ar (după Candrea-Dens., 628, REW 3398 şi DAR, din lat. fōcārium), înv., s-a readaptat modern după fr. foyer, cu sensul tehnic de „proiector, reflector”; focăr(a)ie, s.f. (rug, incendiu); focăriţe, s.f. pl. (Trans., chibrituri); focos, adj. (înflăcărat); focuit, adj. (Trans., nenorocit); înfoca, vb. (a da foc, a aprinde; a înflăcăra, a pasiona); înfocăciune, s.f. (înv., inflamare); focar, s.m. (fochist); fochist, s.m. (muncitor care asigură arderea combustibilului într-un focar), formaţie recentă cu suf. -ist. – Foca, s.m. (sărbătoarea Sfîntului Foca, 22 iulie), din ngr. φωϰᾶς, a fost asimilat prin etimologie populară cu foc; astfel încît această sărbătoare este considerată ca propice pentru a se asigura împotriva incendiilor.
(Dicţionarul etimologic român)

FOC s.n. (Mar.) Pânză triunghiulară care se găseşte la prora unei nave, fiind susţinută de bompres. [Var. floc s.n. / < fr. foc].
(Dicţionar de neologisme)

FOC n. velă triunghiulară la prora unei nave, susţinută de bompres. (< fr. foc)
(Marele dicţionar de neologisme)

foc, s.n. sg. (tox.) metamfetamină. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

Ţára de Foc s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

foc (ardere; pânză de la prora navei) s. n., pl. fócuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
FOC VÍU s. v. zona zoster.
(Dicţionar de sinonime)

FOC s. 1. v. incendiu. 2. foc bengal v. foc de artificii; foc de artificii = foc bengal. 3. v. împuşcătură. 4. salvă. (~ de artilerie.)
(Dicţionar de sinonime)

FOC s. v. ardoare, avânt, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, pornire, scarlatină.
(Dicţionar de sinonime)

FOCULLUIDUMNEZÉU s. v. licurici.
(Dicţionar de sinonime)

CAR DE FÓC s. v. locomotivă, maşină, tren.
(Dicţionar de sinonime)

MATCA FÓCULUI s. v. iad, infern.
(Dicţionar de sinonime)