foi dex - definiţie, sinonime, conjugare
FOÁIE, foi, s.f. 1. Frunză. ♦ Compus: foaie-grasă = numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, cu flori albastre-violete ori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris şi alpina). ♦ Sepală sau petală. 2. Bucată dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mică în raport cu celelalte două. 3. Bucată dreptunghiulară de hârtie (de scris): filă a unei cărţi, a unui registru sau a unui caiet. ♢ Foaie volantă = a) tipăritură pe o singură faţă care se difuzează cu un prilej deosebit; b) filă de hârtie izolată. ♢ Expr. A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealaltă = a-şi schimba purtarea sau atitudinea faţă de cineva, devenind mai aspru. ♦ (Urmat de determinări) Adeverinţă, dovadă oficială care atestă un drept, o obligaţie, etc. ♢ Foaie de drum = bilet (individual sau colectiv) plătit de autoritatea care-l eliberează şi pe baza căruia se poate face o călătorie cu trenul. (Ieşit din uz) Foaie de zestre (sau dotală) = act care consemnează zestrea unei fete sau a unei femei căsătorite. 4. (Înv.) Ziar, revistă. ♦ Foaie de titlu = pagina de la începutul unei publicaţii pe care este imprimat titlul (şi subtitlul) complet al unei cărţi, numele autorului, locul şi data apariţiei, editorul sau editura care publică lucrarea. 5. Lăţimea unei pânze: bucată de pânză întrebuinţată în toată lăţimea ei la confecţionarea unei haine. ♢ Foaie de cort = material gros impermeabil, din care se confecţionează corturi sau alte obiecte de protecţie. ♦ (La pl.) Fustă. 6. Strat de aluat, subţiat cu vergeaua, din care se fac plăcinte, tăiţei, etc. [Pr.: foa-ie] – Lat. folia (pl., devenit sg., al lui folium), (4) după fr. feuille.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FOI1 s.m. v. foale.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FOÍ2, foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulţime) A se mişca, a umbla încoace şi încolo; a mişuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mişună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mişca întruna, a nu sta locului; a se fâţâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mişca, a se agita în loc (căutându-şi o poziţie comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FOÁ//IE foi f. 1) Bucată dreptunghiulară de hârtie. ♢ ~ de titlu pagină de la începutul unei publicaţii (cuprinzând titlul, numele autorului, locul şi anul apariţiei lucrării, editura etc.). A întoarce ~ia a se purta mai aspru cu cineva; a-şi schimba atitudinea faţă de cineva. 2) (urmat de determinări) Document prin care se adevereşte ceva; act. ♢ ~ de drum a) act eliberat unui şofer, în care este indicat itinerarul şi însărcinările; b) bilet plătit de o organizaţie şi pe baza căruia o persoană sau un grup de persoane are dreptulcălătorească pe o anumită rută. 3) Organ al plantelor superioare, format dintr-un limb şi o codiţă; frunză. 4) înv. Publicaţie periodică ce oglindeşte evenimentele curente. 5) Lăţimea unei pânze folosită în întregime la confecţionarea hainelor. 6) Piesă vestimentară femeiască care acoperă corpul de la talie în jos; fustă. 7) Strat subţire de aluat. 8) Bucată de material de grosime foarte mică. ~ de tinichea. [G.-D. foii; Sil. foa-ie] /<lat. folia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A FOÍ1 foiésc intranz. (despre mulţimi de fiinţe) A se mişca grăbit şi haotic fără întrerupere; a forfoti; a fojgăi; a mişuna; a furnica; a roi; a foşni; a viermui. [Sil. fo-i] /<lat. follire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A FOÍ2 foiésc tranz. (fuste) A face să se înfoaie. [Sil. fo-i] /<lat. follire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE FOÍ mă foiésc intranz. 1) A umbla fără astâmpăr (într-un spaţiu restrâns); a se fâţâi. 2) A se întoarce mereu de pe o parte pe alta (în aşternut); a se zvârcoli. 3) A nu se putea hotărî (dintr-o dată); a sta la cumpănă; a şovăi; a oscila; a pendula; a balansa; a ezita. [Sil. fo-i] /<lat. follire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

foáie (fói), s.f. – 1. Frunză. – 2. Placă. – 3. Filă de hîrtie. – 4. Ziar, periodic. – 5. Bucată de ţesătură a cărui lărgime se foloseşte ca fustă, fără a fi nevoie să fie tăiată. – 6. Lărgimea unei stofe sau a unei pînze. – 7. Foitaj. – 8. (Arg.) Act sexual. – 9. (Arg., pl.) Cărţi de joc. – Istr. fol’e. Lat. folĭa (Puşcariu 628; Candrea-Dens., 611; REW 3415; DAR), cf. it. foglia (v. lomb. foia), fr. feuille, sp. hoja (astur. foya, gal. folla), port. folha. Der. foi, vb. (a mişuna), adesea considerat în mod greşit ca der. de la foale sau de la un lat. *follῑre, în loc de follĕre (Cihac, II, 618; Schuchardt, ZRPh., XXI, 203; Candrea-Dens., 612; DAR; cf. împotrivă Graur, BL, V, 61); foială, s.f. (mişunare; bătaie, pedeapsă); foios, adj. (frunzos), cu suf. -os (nu este probabilă der. directă din lat. foliosus, propusă de Puşcariu 637 şi Candrea-Dens., 612; REW 3414); foios, s.n. (despărţitura a treia a stomacului rumegătoarelor), format pe baza fr. feuillet; foiţă, s.f. (frunzuliţă; foaie de hîrtie in octavo; bucată de hîrtie foarte subţire pentru făcut ţigări; carte de joc; Munt., covor; broşură); foiţar, s.m. (Arg., jucător pasionat); desfoia, vb. (a desfrunzi, a desfolia); înfoia, vb. (a umfla; despre ţesături sau haine, a face adîncituri; a buhăi, a fleşcăi; a creşte, a se umfla; a afîna pămîntul; a se încreţi; a se îmbiba), cf. mr. mful’are, mfol’u „a umple”, din lat. *infolliāre (Cihac, I, 97; P. Papahagi, Notiţe etimologice, 36; Candrea-Dens., 619; Pascu, I, 86; DAR) sau mai probabil de la foi (Rosetti, I, 159), aşa cum o dovedeşte var. înfoi; răsfoi, vb. (a frunzări). – Din rom. provin rut. foja „foaie” (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 406), şi sb. foja (după Daničič, III, 62, din it. foglia, dar cf. rezultatul sb. din it. fől. Der. neol. in-folio, s.m. (in-folio), din lat.; foliant, s.n. (in-folio), din germ. Foliant; foileton, s.n., din fr. feuilleton; foiletonist, s.m.
(Dicţionarul etimologic român)

foaie, foi s.f. (înv.) bancnotă de o sută de lei. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

foáie s. f., art. foáia, g.-d. art. fóii; pl. foi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

foáie-grásă s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

foí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. foiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FOAIE-DE-VIOÁRĂ s. v. popilnic.
(Dicţionar de sinonime)

FOAIA-TÂLHÁRULUI s. v. tâlhărea.
(Dicţionar de sinonime)

FOAIA-FĂGÉTULUI s. v. tâlhărea.
(Dicţionar de sinonime)

FOAIE-GRÁSĂ s. v. îngrăşătoare.
(Dicţionar de sinonime)

FOÁIE s. 1. v. petală. 2. v. sepală. 3. v. filă. 4. (înv. şi reg.) pătură. (~ de hârtie.) 5. (la pl.) v. fustă. 6. foaie de cort = pânză de cort. 7. (reg.) pătură. (~ de aluat.)
(Dicţionar de sinonime)

FOÁIE s. v. cotidian, frunză, gazetă, jurnal, organ, periodic, publicaţie, revistă, ziar.
(Dicţionar de sinonime)

FOÍ vb. 1. v. forfoti. 2. a se perpeli, a se răsuci, a se suci, a se zvârcoli, (prin Olt.) a se scârciumi. (Toată noaptea s-a ~ în aşternut.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fo

Cuvinte se termină cu literele: oi